Ada Condeescu, selecţionată în programul Shooting Stars

12 Dec 2012
Ada Condeescu, selecţionată în programul Shooting Stars

Ada Condeescu este unul dintre cei zece actori europeni selecţionaţi în programul Shooting Stars, ce va avea loc în perioada 9 - 11 februarie 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Ada devine astfel al cincilea actor român selectat în prestigiosul program, după Ana Ularu (2012), Dragoş Bucur (2009), Anamaria Marinca (2008) şi Maria Popistaşu (2007).

Ajuns la a 16-a ediţie, programul Shooting Stars este organizat de European Film Promotion (EFP) în colaborare cu organizaţiile membre ale EFP printre care se numără şi Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (Romanian Film Promotion) şi este sprijinit de Programul MEDIA al Uniunii Europene. Shooting Stars are ca scop promovarea pe plan internaţional a celor mai talentaţi tineri actori europeni, cărora le facilitează întâlnirea cu membri importanţi ai industriei cinematografice (actori consacraţi, regizori, producători de renume, directori de casting).

Alături de Ada Condeescu, din program mai fac parte Mikkel Boe Følsgaard (A Royal Affair, Danemarca, Laura Birn (Purge, Finlanda), Christa Theret (La brindille, Franţa), Saskia Rosendahl (Lore, Germania), Luca Marinelli (Every Blessed Day, Italia), Arta Dobroshi (Three Worlds, Kosovo), Jure Henigman (A Trip, Slovenia), Nermina Lukač (Eat Sleep Die, Suedia), Carla Juri (Someone Like Me, Elveţia). Cei 10 tineri au fost selectaţi dintr-un număr de 27 de nominalizati, propusi de organizaţiile membre ale EFP.

Juriul a fost alcătuit din actriţa Alba Rohrwacher (Dormant Beauty), regizorul Jasmila Zbanić (Grbavica), producătorul Bettina Brokemper (Nymphomaniac), directorul de casting Jina Jay (Anna Karenina) şi jurnalistul Thierry Chèze (Studio Ciné Live).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 4 ianuarie 2013 13:43
O actrita in plina ascensiune. Felicitari!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells