1408

[StefanDo]

Tocmai am vazut trailerul de la 1408, un film realizat dupa o nuvela de Stephen King. Nu prea mi-l imaginam pe John Cusack intr-un astfel de horror, dar filmul promite. Si in general ecranizarile dupa cartile lui King sunt bune, vezi si "Shining", "Carrie", "Dolores Claiborne" sau "Misery", primele care-mi vin in minte.

Gasiti trailer aici:
http://www.cinemagia.ro/movie.php?movie_id=17246

[hellsteed]

am vazut si eu trailerul.... il astept cu nerabdare filmul.. ma gandesc totusi ca efectele speciale sunt cele care aduc tot farmecul filmului avand in vedere ca actiunea se concentreaza pe cativa mp.

[poisongrl]

am vazut 1408 si m`a surprins intr`un mod placut...poate unul din filmele horror noi care are suspans cat incape, efecte si te tine cu sufletul la gura ...mie mi`a placut

[oxlock]

am vazut filmul, nu mi se parea ca Cusack ar fi fost alegerea perfecta

[Pitbull]

ATENTIE! Contine spoilere!
Pitbull

...Vorba vine. Tot filmul e previzibil. Deci, cititi linistiti.
Tot Pitbull


"1408" - Un horror pierdut pe drum
Când te-ntinzi mai mult decât ţi-e plapuma...

Stephen King nu-i un bou. E doar foarte inegal - lucru firesc, când îl plătesc ăia la kilogram (de cerneală tipografică), cu echivalentul greutăţii în aur (a paginilor), şi mai ales în avans. "Steve, ia aici un milion de parai, şi până luna viitoare vreau o povestioară de doojdemii de cuvinte - şi-atuncea-ţi mai dau două milioane, şi pe urmă tantiemele. Neimpozabili, că eşti cool." Aşa că Steve se pune la computer (apropo, prin anii optzeci, era unul dintre pionierii scrisului pe word-processor, şi ni-l imaginam scriind ca un posedat, cu fumul ieşindu-i şi din cap, şi din display), şi scrie. După un program foarte strict: dimineaţa, patru ore scris text original; după-amiaza, alte patru ore, bibilit la fragmente deja scrise. Şi uneori îi ies mastărpisuri, ca "The Shining", "It", "The Long Walk" sau "The Shawshank Redemption", sau măcar bijuterii (când vorbim de povestiri), cum ar fi "Survivor Type", "Quitters, Inc.", "Battlefield" sau "The Mangler". Şi cum din toate Kingurile tre' să se facă filme, uneori ies alde "Carrie", "Misery", "The Dead Zone", da' alteori se mai şi dă cu mucii-n făsui, ca-n "Christine", "Cujo", "Sleepwalkers" şi mai ales integrala aia de ecranizări stas, fără nici un har. În fine, mai există şi cazuri extreme, când se întâmplă câte-un accident fatal ca acest "1408".
N-am citit povestirea, şi până n-or aduce-o spre mine apele hazardului nici nu mă-niept s-o caut, dar mi-e cam greu să cred c-ar fi mare lucru de capul ei, de vreme ce nu are nimic - da' nimic - nou şi original. Va să zică, o cameră de hotel care-i evil. Booon... Ştim bine că literatura gotică şi horror geme de spaţii evil - case, camere, mansarde, beciuri, etaje, aripi, pipote, târtiţe şi tacâmuri. King, care dintotdeauna a fost un nebun (în sensul bun al cuvântului), s-a ambiţionat de două ori să se încoroneze ca suveran absolut al acestui motiv - adjudecându-şi coroana regală în magnificul "The Shining", unde nu doar o cameră era bântuită, ci un hotel întreg, şi mai apoi şi pe cea imperială, în monumentalul "It", făcând să fie posedat ditamai orăşelul. Drept pentru care, din motive numai de el ştiute (sau poate neştiute, dac-o fi fost doar o cruntă pană de inspiraţie), acum se-ntoarce la banala odăiţă, în care la fel de banal se moare - urât. De când e "Dolphin" hotel, vreo cinzeşapte muriră-n 1408 (majoritatea de sinucidere, restul de infarct sau apoplexie). Cum spune managerul Gerald Olin (Samuel L. Jackson), "nimeni nu rezistă mai mult de o oră". Şi ca să fie tacâmul (horror) complet, administraţia mai are şi un catastif al tuturor deceselor de la 1408, cu rapoarte, poze, etc. - leitmotiv kingian tipic, prezent în nici nu mai ştiu câte dintre prozele lui. Pân-aici, nimic nou sub soare. King nu face decât să se întoarcă pe aceleaşi cărări bătute - atât de el, cât şi de alţii. Şi nu se-ntoarce cu aerul unui învingător, ci mai degrabă al unuia care a pierdut ceva... ceva ce pare să fie, din păcate, taman busola - după cum se va vedea în curând.
Paradigmaticul care se proiectează pe axa acestei sintagmatici (cum ne-nvăţa Carabăţ la cursul de dramaturgie cinematografică) este un scriitor specializat în demontarea "legendelor urbane". Mike Enslin (John Cusack) nu crede nici în Dumnezeu, nici în Satana, nici în E.S.P., psi, paranormal, lumea de apoi, vârcolaci şi jocul ielelor, de zici c-a absolvit la Ştefan Gheorghiu cu coroniţă şi-o strângere de mână caldă, tovărăşească. Vizitează toate alea bântuite, nu păţeşte nimic, nu vede nici o stafie, deci conchide că-s simple cioace şi spune asta-n cărţi (intitulate sugestiv: "Zece case bântuite", "Zece hoteluri bântuite", "Zece castele bântuite", "Zece buzi bântuite", "Zece cuplăraiuri bântuite", etc.). Când e singur prin respectivele bântuite, se plimbă peste tot c-un contor fantomometric - de ce, când e clar c-a venit acolo doar ca să demonteze mitul, doar el ştie!
Deci, e clar: Olin se va strădui un sfert de oră să-l convingă să nu se cazeze la 1408, iar Enslin va insista tot atâta şi-un minut că ba da. Secvenţă perfect inutilă, de vreme ce toată lumea-i cunoştea rezultatul încă înainte să înceapă; şi plină de poncife.
Pe drum spre camera malefică, decupajul ne aminteşte de stilul lui Kubrick de a filma coridoarele din "Overlook". Bun, am bifat-o şi pe asta. Hai în cameră.
În cameră, ai impresia că filmul începe să se învioreze. Ba chiar îţi zici (alt sfert de oră), că-i poţi ierta startul fâsâit, dac-o va ţine consecvent pe formula aleasă: aia de a teroriza locatarul cu nimicuri prozaice. Un tablou e strâmb fără motiv. Kur-papierul de la budă e iarăşi nou, deşi Enslin a rupt din el. Radioul tot porneşte cu de la sine putere, cân' ţi-e lumea mai dragă, urlând câte un început de şlagăr zaharisit. Fereastra-ghilotină zdrang peste deşte. Ş.a.m.d.
Pe vremea când savuram proza kingiană a anilor '80, remarcasem geniul lui de a construi oroarea cu ajutorul celor mai normale obiecte, în cele mai fireşti contexte, introducând doar câte o minimă dereglare în locul şi la momentul potrivit. Un timp, chiar am premeditat o asemenea scriere intitulată, provizoriu, "Obiectele", în care pe protagonist l-ar fi terorizat astfel propria lui locuinţă - iar în Decembrie '89 am şi comis o povestire similară, unde posedate ca atare erau ceasurile din casă (din păcate, în vâltoarea Revoluţiei, manuscrisul s-a pierdut). Oricum, fapt este că, văzându-l pe John Cusack hărţuit de conţinutul camerei buclucaşe, am avut convingerea că asta e reţeta pe care va merge scenariul, şi m-am şi pregătit să savurez ingeniozitatea şi subtilitatea de a împinge astfel un om la sinucidere, în interval de şaizeci de minute - cu atât mai mult cu cât ceasul radioului de pe noptieră începe să afişeze, perfid, numărătoarea inversă.
Vax.
Nu ştiu cine - sau King, sau scenariştii Matt Greenberg, Scott Alexander şi Larry Karaszewski - apreciază că de ce să fim noi simpli, când putem să ne complicăm. Aşa că nu trece mult, şi plotul horror al filmului o ia razna, întinzându-se mai mult decât îi ajunge şi plapuma, şi cearşaful, şi mocheta din dormitor. Prima tâmpenie introdusă sunt fantomele fostelor victime, care se tot văd sinucigându-se - cu precădere prin defenestrare, deşi şi peste aşternutul din dormitor se desenează când şi când oarece deberegătizări. În plus, mai sunt şi filmate prost, într-o cheie diferită de iluminare şi saturaţie, oarecum "decupate", încercând să mizeze pe irealitate şi nereuşind să obţină decât un efect de falsitate.
Supralicitarea continuă cu sondarea subconştientului - unde-am mai văzut-o pe-asta, dom'le? Încep să-i apară lui Enslin fetiţa moartă de leucemie, tata mort de nu mai ştiu ce, nevasta care l-a părăsit... (...da, mi-am amintit: în "It" mai folosise King metoda, "reînviindu-l" pe George Denbrough; şi-n "The Exorcist", Blatty făcea la fel, cu mama lui Karras; şi-n muuulte alte horroruri).
Timpu' trece, ceasu' merge, şi derapajele se-ngrămădesc într-o salată totală. De la un moment dat, survine şi pista falsei "treziri la realitate" (chipurile, totul a fost un vis), evident o capcană (super-previzibilă, şi pentru că ar fi fost un deznodământ prea idiot, şi pentru că mai rămăseseră prea multe minute din film), după care protagonistul se trezeşte iar în infernul respectiv (la o adică, vezi "Cassargoz" al lui C.T.P., şi Philip K. Dick-uri cu grămada - "Ubik", mai ales); nu mai e simplă cameră, e ditamai universul, dincolo de pereţi există alţi pereţi, alte chestii, alte glasuri, alte încăperi (...nu, e King, nu-i Capote), tablourile duc în lumile lor proprii (sau le aduc pe alea în lumea "noastră"), personaje peste personaje se plimbă ca pe bulevard, fiecare să-i mai dea bietului Enslin câte-un brânci spre moarte. În sfârşit, fatidicul interval orar trece, iar eroul e invitat s-o ia d'a capo. Sau să se sinucideze singur.
Ei, şi-aici vine găselniţa (adică "omida" - că asta-nseamnă în limba română termenul, pe care unii l-au atribuit, din puţul gândirii şi al culturii, franţuzescului «trouvaille»; şi chiar este o mamă omidă dramaturgică)! Ce credeţi că face scenariul; şi regia; şi Enslin?
Dă foc la cameră!
AÅŸa, simplu!
Şi rezolvă problema. Vin pompierii, îl salvează, hotelul se exorcizează, iar Samuel L. Jackson aka Olin, în a treia sa apariţie-n film şi ultima (şi la fel de răsuflată ca primele două), grăieşte adânc: "Well done, Mr. Enslin!" (adică: "Brava, dom'le!").
Nu mă voi lungi acum să mărunţesc agramatismele logice care fac din această soluţie unul dintre cele mai proaste deznodăminte posibile. Suntem destul de câştigaţi şi dacă rămânem doar cu ridicolul infantilismului ei.
Ce-i drept, în epilog (că nu se putea altfel!), mai intervine un cârlig - dar care nici nu lămureşte nimic, nici nu adânceşte, eventual şi angoasant, misterul. E pus doar aşa, pe post de ultim dos de palmă înainte de-a expedia spectatorul acasă c-un şut în fund.
Regisoraliceşte, toată halimaua asta e tratată corect şi fără har, de un anume Mikael Håfström, care după ce şi-a făcut un nume acasă la el în Suedia, s-a americanizat acum doi ani cu "Derailed". Nu te sperie nici o clipită. O dată nu tresari în scaun - decât cel mult reflex, când urlă radioul ăla fără veste. Un fior pe şira spinării nu te trece - că de aprehensiuni metafizice, ce să mai vorbim? Totul decurge lin, fluent, corect şi steril, într-un decor compus bine dar fără personalitate (când era limpede că acea cameră se voia un fel de personaj!), filmat profesionist, luminat cu gust, montat şcolăreşte. Printre elementele reuşite - descurajant de puţine, şi jalnic de disparate - s-ar număra: trucul cu "fereastra oglindă" a blocului de vis-

[oxlock]

====ªi uneori îi ies mastãrpisuri, ca "The Shining", "It", "The Long Walk" sau "The Shawshank Redemption", sau mãcar bijuterii (când vorbim de povestiri), cum ar fi "Survivor Type", "Quitters, Inc.", "Battlefield" sau "The Mangler". ªi cum din toate Kingurile tre' sã se facã filme, uneori ies alde "Carrie", "Misery", "The Dead Zone", da' alteori se mai ºi dã cu mucii-n fãsui, ca-n "Christine", "Cujo", "Sleepwalkers" ºi mai ales integrala aia de ecranizãri stas, fãrã nici un har. În fine, mai existã ºi cazuri extreme, când se întâmplã câte-un accident fatal ca acest "1408". ======

intr-adevar la un moment dat poate ca ar avea nevoie de o muza sa-i mai revina inspiratia.
inspiratia nu vine la "comanda", inspiratia vine, cand vine...
si mie mi-au placut Shining si The Shawshank Redemption dar poate ca aceste filme au avut succes si datorita @in cazul lui Shining@ lui Kubrick si al lui Nicholson, care si-a jucat excelent rolul. De fapt Shining a fost unul din filmele care l-au consacrat pe Nicholson.

[Proletar]

de-acu 'nainte chiar am sa citesc toate cronicile lui pitbull de la cap la coada...le citeam si pana acum, dar unele pe diagonala.
cea de fatza m-a tinut cu sufletul la gura.
:huh:

[seven7seven]

Lui King îi ies foarte rar materiale care dau bine pe ecrane. Foarte bine spus. Am vãzut multe filme inspirate de King, ºi majoritatea sunt foarte jos în topul meu personal, ºi asta poate datoritã regizãrii ºi imaginii, de regulã mediocre.

Însã King a scris ºi multe porcãrii. Secret Window.

Riding the Bullet spre exemplu e ok, dar e pus în scenã execrabil.

Blue Velvet e favoritul meu, din filmele King, ºi asta datoritã regizorului :love: , pentru cã materialul de la care porneºte nu e de treabã.

King, ca ºi orice prolific, are puþine "puncte cheie", ºi dacã gãseºti omul potrivit, poate sã iasã o capodoperã. Dacã nu, i se iartã... Doar e S. King!

[Pitbull]

N-apäi le zîci bine, mä ficior!
Bine-m' pare sä-ntâlnesc un nou King-knower.

[razvan-gabriel]

Deci, e clar: Olin se va strãdui un sfert de orã sã-l convingã sã nu se cazeze la 1408, iar Enslin va insista tot atâta ºi-un minut cã ba da. Secvenþã perfect inutilã, de vreme ce toatã lumea-i cunoºtea rezultatul încã înainte sã înceapã; ºi plinã de poncife.

Secventa perfect utila, menita sa creasca suspansul si curiozitatea, una dintre cele mai bune ale filmului. Nimic altceva de adaugat, ai spus tu tot :hmm:

[Pitbull]

Morrr de drag dupä obiceiul unora de a te contrazice pe principiul "ba nu"; "ba e negru"; "ba tu esti prost". Cum de nu le-o fi spus nimei cä, atunci când vrei sä convingi, mult mai de folos sunt argumentele? Sentintele au iesit din trend de vreo douä secole, circa.

[razvan-gabriel]

Credeam ca argumentul "menita sa creasca suspansul si curiozitatea" este suficient. Daca vrei sa ma explic ca unui copil mic (e o gluma ) as putea continua ca la "28 weeks later" spunandu-ti ca daca Enslin era poftit in camera la prima strigare nu exista nicio introducere in atmosfera/ subiect iar "efectul" camerei era mult diminuat.

[Pitbull]

"Menitä sä..." nu e un argument ci o intentie - nerealizatä. Acest scop al secventei, propriu retetelor de gen, e ratat tocmai prin previzibilitate si banalizare. Incä dinainte, ca si pe tot parcursul ei, stim:
- Cä Olin va face tot posibilul sä-l sperie/descurajeze/etc.
- Cä Enslin n-o sä cedeze, neam; va ajunge în camerä.
- Cä Olin are dreptate - camera-i naspa.
- Cä Enslin îi va da si el dreptate, nu peste mult - da', dom'le, naspa räu!
- Cä, tot nu peste mult, îsi va revizui si atitudinea de viatä, acceptând cä existä fantome, stafii, strigoi, moroi, au-delÃ*, draci, laci, colaci, vârcolaci.
Normal cä Enslin nu trebuia sä intre-n camerä de la "prima strigare" - cum nici fetele alea din "The Evil Dead" nu-si dau ochii peste cap si nu rägusesc din primele cinci minute - dar acea acumulare de tensiune si suspense trebuia sä fie fäcutä inventând elemente originale, neasteptate, derutante, incitante - nu platitudini präfuite.
PRIN URMARE, în tot timpul secventei (si nu numai atât - în tot timpul câcâielii de la-nceputul filmului), în loc sä simti fiori pe sira spinärii, sä empatizezi cu personajul, sä tremuri si sä te angoasezi frumos (ca-n ["Psycho", "Vertigo", "The Exorcist", "Carrie", si alte thrilleruri sau horroruri BUNE, care nu aplicä mecanic retetele si le rearanjeazä creator, inventiv, aducând mereu noutate si prospetime), ei bine, în tot acel timp, te fräsuiesti pe scaun si-ti zici în gând: "Gata, dom'le, bine, mai ho cu gargara, hai mai repede-n camerä, cä vreau sä väd bâzdâgäniile". Ca atare, dorita crestere de suspense, tensiune, mister face fâsss... si praful se-alege de onorabila intentie!
Incercati sä învätati a discerne între INTENTIA a ceva (secventä, episod, replicä, procedeu, element de orice fel... pânä la film în ansamblul lui), si REALIZAREA ei. Majoritatea filmelor proaste au la bazä intentii bune (alea care paveazä drumul spre Zmeura de Aur!). Confuzia între scopul urmärit si rezultatul obtinut e proprie ageamiilor - atât în facerea filmelor, cât si în receptarea lor. Am väzut-o la sute si sute de spectatori gregari, incapabili sä înteleagä corect un film, cu bunele si relele lui, la zeci de comentatori inepti, care-si publicau cronicutele prin diverse ziare si reviste, precum si la multi autori cu care am lucrat. De ce credeti cä-s asa de proaste filmele lui Nichitus, Bostan, Muresan, Alecu Croitoru, Saizescu, Vitanidis, Drägan...? (Am ales anume indivizi pe care i-am avut profesori, sau cu care am lucrat pe platou, deci le-am putut observa si analiza mecanismele.) Tocmai de-asta - cum le venea ideea "rostului" unei chestii, se culcau pe-o ureche si o filmau d-a-mboulea, convinsi cä gata, are o "menire", deci nu poate iesi decât bine. Si iesea o laie.

[razvan-gabriel]

A spune ca scena trebuia filmata/gandita altfel este altceva decat a sustine inutilitatea ei. Poate ar fi trebuit inserat si ultimul post in recenzia initiala.

[Pitbull]

Aici, îti dau dreptate în ambele... Pe de o parte, am acuzat inutilitatea secventei strict din perspectiva rezultatelor ei. Iar pe de altä parte - da, explicatia de adineaori, putin reformulatä, se putea integra în cronicä. Oricum, replicile tale au fost cele care m-au provocat la acest demers detaliat - post factum; si-apoi, mie unul îmi plac într-adevär analizele lungi, ample, meticuloase ("fastidioase", cum pe bunä dreptate mi le declarä Herbert) dar... prea multi îmi sar în cap cä de ce scriu asa de mult - deci, uneori tind sä mä mai comprim, contând si pe lucruri care pot fi de la sine întelese.
Dar, în ultimä instantä, e bine cä ajungem la aceste concluzii chiar si prin dialog - cä doar e forum online, nu-i ziar tipärit pe hârtie.

[Liou]

era prevazut sa fie ditamai hotelul, daca tipu' s-a cazat la camera 1408! cine stie cate camere avea hotelul asta de fapt(putem presupune ca avea cel putin 1500, daca nu 2000 8) ) rar hoteluri asa gingantice in lume. de curiozitate, unde se petrece actiunea? sau nu zice?
macar bine ca nu l-au cazat la 1984

[jeleu]

nu prea ai stat la hoteluri
numarul unei camere e format din etaj si numarul camerei pe etaj. 1408 e camera 8 de la etajul 14.
dar in state se sare la numaratoare de la etajul 12 la 14 (si la camere, de altfel). practic era la nivelul 13.
iar 1+4+0+8=13

[Pitbull]

Si la Intercontinental lipseste etajul 13. Tin minte cä mä tot uitam la succesiunea 12-14, în lift, pe vremea când eram student; aveam clasele în Teatrul National (unde-s acum birourile si cabinele Operetei), si mergeam la barul de sus, de la Inter, sä-mi iau BT. A fost printre ultimele locuri publice din Bucuresti unde s-au mai gäsit tigäri sträine, prin 1981-82... Dupä aia, pân-la Revolutie, doar Snagov si Unirea (sau Carpati, cu pile la tutungerii).
Back to topic: hotelul "Dolphin" din film e în New York, pe undeva pe la coltul "Lex cu 14", sau cam asa ceva.
Apropo de calculul lui Jeleu: da, e foarte posibil ca glumita numerologicä (1+4+0+8=13) sä fi fost intentionatä. (In fond, functiona doar pentru camerele 1408 si 1409; 13, 14; cu celelalte, nu mai iesea la socotealä.)

[Proletar]

nu prea ai stat la hoteluri
numarul unei camere e format din etaj si numarul camerei pe etaj. 1408 e camera 8 de la etajul 14.
dar in state se sare la numaratoare de la etajul 12 la 14 (si la camere, de altfel). practic era la nivelul 13.
iar 1+4+0+8=13

iar numerologie?

[Andy69]

ba frate da aici toata lumea e de acord cu tine? c te faci daca io nu sunt?
mia placut filmul f mult. ma surprins si ma tinut legat de scaun. previzibil la faza cu falsa evadare da. si poate o trenare a actiunii pe alocuri. dar ca impresie generala ma spart. Samuel senzational, Cusack bun, efectele super, modul in care se leaga surprizele camerei este f creativ iar unele faze te fac sa te infiori. trimiterile catre egoismul sau si emotiile trezite de intalnirea tata-fiica mau impresionat. nota 9.
ce zici de asta?
ca prea semana a atmosfera comunista fara pareri contra. iar tu detesti genu din cate stiu.