Articole The Lord of the Rings: The Return of the King

”In al treilea film, o mare parte este reprezentata de conflictul dintre parinti si fii”, comenteaza Boyens. „La fel cum schizofrenia lui Gollum este in adancul povestirii, iar noi trebuie sa o scoatem la suprafata, la fel se prezinta si povestea parintilor si a fiilor.”
In Stapanul Inelelor, actiunea fiecarui tata se intoarce asupra fiului. In acelasi mod, fii si fiice sunt adesea pusi in opozitie cu parintii lor. Tatal substituent al lui Eowyn, Théoden, ii interzice sa mearga la lupta. Cu toate acestea, ea joaca un rol critic in armata lui. Iar insusi Théoden este bantuit de moartea propriului fiu, in timp ce Théoden era sub influenta otravitoare a lui Wormtongue.

Datorita faptului ca este indragostit de Arwen si doreste ca ea sa stea cu el, Aragorn este complet impotriva vointei tatalui sau substituent, Elrond, cel care l-a crescut. Acest conflict este decisiv in hotararea sortita lui Aragorn de a merge spre Cararile Mortilor, pentru ca Elrond este acela care trebuie sa refaca Sabia Regilor si in esenta sa ii dea lui Aragorn binecuvantarea de a o folosi.

Si Gandalf, care este de fapt un tata pentru intreaga Fratie, si-a trimis prea vulnerabilul sau „fiu”, Frodo, in cea mai brutala si de neiertat misiune—de a distruge Inelul in Muntele Umbrei- si totusi nu poate fi langa Frodo atunci cand acesta are nevoie de el mai mult.
Dar probabil cea mai ampla si cea mai impresionanta relatie este aceea dintre Denethor (John Noble) si fiii sai, Boromir (Sean Bean) si Faramir (David Weham).

Denethor, care este insarcinat cu pazirea Gondorului in absenta Regelui, este deprimat din cauza mortii fiului sau preferat, Boromir, si crede ca Faramir, unicul sau fiu care a supravietuit l-a dezamagit pentru ca nu a luat Inelul pentru Gondor cand a avut sansa. „Boromir a fost favoritul lui Denethor in sensul ca a fost o oglinda pentru tatal sau”, spune Noble. „A fost un razboinic puternic si un conducator innascut; in timp ce Faramir era mai introvertit si mai academic, probabil in inchipuirea lui Gandalf. Moartea lui Boromir a fost de nesuportat pentru Denethor. A fost de parca el insusi ar fi fost ucis.”

Simtindu-se vinovat sau probabil in preajma nebuniei, Denethor il trimite pe Faramir la o lupta pe care nu o poate castiga- sa conduca trupele in batalia impotriva Orcilor in orasul cazut Osgiliath. Iar Faramir este de acord sa mearga. „Faramir este foarte direct si nu este politic deloc”, comenteaza Wenham. „Tatal sau nu are incredere in el, intr-un fel. El l-a pus pe Faramir intr-o pozitie extrem de dificila si anume sa faca ceva ce nu ii sta in fire. Este obligat sa conduca un grup enorm de oameni in circumstante foarte dificile si aspre. Cu toate acestea, Faramir isi iubeste tatal si are incredere in el, si de fapt merge ascultator sa isi intampine moartea, pentru a castiga acordul tatalui sau. Isi da seama ca nu are nici o speranta sa se mai intoarca in Osgiliath, dar si-ar da viata de bunavoie pentru viitorul Gondorului si pentru Pamantul de Mijloc.”

”Este o pierdere, o actiune stupida”, comenteaza Boyens. „Totusi, actiunea insasi este de un eroism imens. Este condusa prin durere si suferinta de catre tanarul soldat care incearca sa cucereasca iubirea tatalui. Gandalf ii spune, „Tatal tau te iubeste cu adevarat si isi va aminti acest lucru inainte de final. Asa ca nu-ti irosi viata.” In contextul razboiului, inutilitatea reiese din cauze foarte personale pe care oamenii le asociaza cu vietile altor oameni.”