Articole The Guardian
(2006)In slujba vietii
Motto-ul lor: "Pentru ca alţii să trăiască"“Când furtunile închid porturile, noi ieşim pe mare. Când urganele ţintuiesc Marina, noi ieşim. Când Dumnezeu se întinde din ceruri şi se hotărăşte să-şi distrugă Munca prin vânturi care ridică o casă de la pământ, noi ieşim… Dacă printr-un miracol sunteţi în stare să deveniţi de-ai noştri, o să vă aştepte o viaţă de salarii mizere şi şansa de a avea o moarte lentă, în frig, singur, pe mare. Dar veţi avea şansa să salvaţi vieţi."
“ÎN SLUJBA VIEŢII”-filmul Andrew Davis, regizorul peliculei clasice "Evadatul", precum şi actorii Kevin Costner, Ashton Kutcher şi alţi veterani sau tinere vedete vă oferă ÎN SLUJBA VIEŢII, o poveste exrtraordinară, emoţionantă, despre curaj şi sacrificii altruiste. Acţiunea se derulează în lumea nemaivăzută până acum a Salvamarilor Pazei de Coastă, un grup de oameni care îşi riscă viaţa în cele mai cumplite furtuni şi în cele mai mari valuri, în slujba motto-ului lor: "Pentru ca alţii să trăiască." Până acum au fost văzuţi doar ca nişte eroi necunoscuţi care au salvat mii de vieţi din calea uraganului Katrina, însă viaţa şi munca în echipă a salvamarilor ajung în prim-planul acestei aventuri. Când începe ÎN SLUJBA VIEŢII, lendarul salvamar Ben Randall (COSTNER) e singurul supravieţuitor al unui accident, în mijlocul unei furtuni masive. După aceea, este trimis împotriva voinţei sale să predea la Şcoala "A" - programul de elită care transformă tineri recruţi aroganţi în cei mai buni şi mai curajoşi salvamari. Plin de suferinţă şi de regrete, Ben predă aşa cum ştie, dând tot programul peste cap prin metodele sale neconvenţionale. Dar Ben înţelege ce e în joc - ştie că elevii săi vor fi obligaţi cândva să ia decizii dificile, să aleagă cine trăieşte şi cine moare. Când se înfruntă cu arogantul campion de înot Jake Fischer (KUTCHER), Ben vede un om care ar putea fi cel mai bun, dacă ar reuşi să combine talentul pur cu devotamentul necesar şi dacă ar putea evita greşelile pe care le-a făcut Ben. În prima sa misiune periculoasă, în apele agitate din Marea Bering, Jake va trebui să se folosească de tot ce a învăţat, descoeprind ce înseamnă cu adevărat să rişti totul.
|
![]() |
The Guardian(2006)In slujba vietii
|
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
21:50
|
The Sting(1973)Cacealmaua
|
![]()
Diva
18:00
|
Ocean's 8(2018)Ocean's 8: Jaf cu clasă
|
![]()
FILM CAFE
20:00
|
Terminator 2: Judgment Day(1991)Terminator 2: Ziua Judecății
|
CineCloud
Ken Loach
The Outer Limits
Indira Varma
Andreea Vasile
The Hunger Games: Mockingjay - Part 1
Five Feet Apart
The SpongeBob SquarePants Movie
[Rec]
Y mañana será otro día mejor
Crank: High Voltage
Maria Conchita Alonso
Mission: Impossible III
Anca Damian
Juan Soler
Knight Rider
Aaron Eckhart
Switched at Birth
Bang Bang You're Dead
Toate pânzele sus!
Stanley Tucci
Don Jon
Kumkum Bhagya
Jessica Lange
Pitch Perfect 3
All American: Homecoming
The Flash
Empire of the Sun
The Smurfs
Johnny English Strikes Again
Jennette McCurdy
Cinemagia
> Filme
> Filme 2006
> The Guardian
> Motto-ul lor: "Pentru ca alţii să trăiască"
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Train Dreams
- The Love That Remains
- Playdate
- Ballad of a Small Player
- Die, My Love
- Predator: Badlands
- This Bloody Country
Filme populare
- F1: The Movie
- Sinners
- Final Destination Bloodlines
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Thunderbolts*
- Ballerina
- Superman
- The Accountant 2
- How to Train Your Dragon
- Weapons
- The Fantastic Four: First Steps
- Dragoste fără cuvinte
- Jurassic World Rebirth
- Lilo & Stitch
- 28 Years Later
- The Conjuring: Last Rites
- The Naked Gun
Premiere cinema
În curând la cinema
- Stitch Head
- Dinți de lapte
- After the Hunt
- Yes
- Good Fortune
- Sketch
- Pădurea este a mea
- The Black Phone 2
- Hegyizene 2
- Springsteen: Deliver Me from Nowhere
- Cursa
- Good Boy
- Arhitecții naturii
- How to Save the Immortal
- Moartea domnului Lăzărescu
- Dracula
- Bone Lake
- Bugonia
- Regretting You
- Gekijô-ban Chensô Man Reze-hen
- Night of the Zoopocalypse
- Ice Fall
- C'était mieux demain
- Jungle Beat 2: The Past
- Predator: Badlands
- Die, My Love
- Keeper
- It Was Just an Accident
- Tafiti - Across the Desert
Filme noi în SUA
- The Negotiation
- Nouvelle Vague
- Frankenstein
- Nuremberg
- Now You See Me: Now You Don't
- The Running Man
- Sisu: Road to Revenge
- Zootopia 2
- Wicked: For Good
- Five Nights at Freddy's 2
- O Agente Secreto
- Starbright
- Avatar: Fire and Ash
- The SpongeBob Movie: Search for SquarePants
- The Housemaid
- The Anaconda
- Mutiny
- Dracula: A Love Tale
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Motto-ul lor: "Pentru ca alţii să trăiască" The Guardian