Articole Interview

Theo Van Gogh si producatorii sai au visat mereu sa faca filme la New York. O data cu ultima calatorie a lui Theo la Festivalul International de Film de la Toronto, in 2003, acest obiectiv a inceput sa prinda contur. Producatorul Gijs van de Westelaken se afla cu Van Gogh la Toronto in acel an pentru premiera filmului Interview, cand au fost abordati de mai multi producatori in legatura cu un remake al filmului in limba engleza.

In ciuda mai multor oferte de colaborare, Westalaken si Van Gogh doreau sa aduca ei singuri Interview in America si au inceput pre-productia imediat dupa festival. Interview a reprezentat o prima incursiune ideala in lumea cinematografica americana, ca un film tipic al lui Theo Van Gogh. Westalaken il descrie ca fiind "bazat pe dialog, concentrat pe interpretare, realizat intr-un stil frenetic, fara compromisuri".

In urma mortii premature a lui Theo Van Gogh, in 2004, Westalken si partenerul sau american, Bruce Weiss, au hotarat sa continue proiectul, in semn de omagiu adus lui Van Gogh, si chiar sa-l extinda la trei adaptari in limba engleza a trei dintre primele filme olandeze ale lui Van Gogh. Westalaken explica: "Dupa moartea lui Theo, am simtit ca ar fi pacat sa lasam limbajul sau regizoral sa se stinga". Proiectul s-a numit Triple Theo, iar celelalte doua filme selectate ale lui van Gogh au fost 06 (1994) si Blind Date (1996). Pentru Weiss, aceste filme bazate pe relatii sintetizau sentimentele lui Theo si se pretau la o traducere buna. "Cred ca oricine a avut parte de o relatie se poate identifica cu ceva din filmul lui Theo. Nu conteaza daca limba filmului este engleza, olandeza sau franceza. Cred ca temele sunt unele universale."

Producatorii de film din New York se alatura pentru a realiza un film in New York, oras care este el insusi un personaj, Weiss si Westalaken au cautat regizori originari din New York pentru fiecare film, numindu-i "regizori invitati". Steve Buscemi, Stanley Tucci si Bob Balaban s-au alaturat rapid, iar colaborarea a fost anuntata la editia din 2005 a Festivalului International de Film de la Toronto. Toate cele trei filme se concentreaza pe doua personaje centrale, un barbat si o femeie, care intretin relatii complexe, dinamice si inflacarate. Weiss descrie aceste filme ca fiind "un fel de meci de box psihologic" si a descoperit ca "unul dintre lucrurile preferate de Theo era sa ia un barbat si o femeie si sa-i incuie intr-o camera si sa-i lase sa isi rezolve problemele". In filmul 06 se realizeaza o legatura anonima prin intermediul unei linii telefonice erotice, in Blind Date doi oameni sunt adusi impreuna de experienta comuna a pierderii unui copil, iar in cazul filmului Interview, se porneste o confruntare a ideilor in urma unui interviu cu o celebritate mondena.

Sistemul cu trei camere

O prioritate pentru Weiss si Westalaken in cazul proiectului Triple Theo a reprezentat-o reproducerea sistemului neortodox de filmare utilizat de Van Gogh, si anume cel cu trei camere. Van Gogh filma fiecare scena cu trei camere digitale: una concentrata pe personajul principal masculin, una pe cel feminin si o camera principala care filma ambii actori din platou. Un critic a scris ca Van Gogh a inventat un nou limbaj al filmului. Westalaken remarca faptul ca tehnica lui Van Gogh a creat un sentiment radical diferit pe platoul de filmare si, in final, un film in afara tiparelor, "cele trei camere digitale oferindu-ne nu doar un program de filmare foarte scurt, ci si o abundenta de cadre". Sistemul lui Van Gogh i-a permis sa se incadreze in buget, sa mentina actorii in priza si in final sa obtina o cantitate impresionanta de material filmat pentru procesul de montare. "Cantitatea de material filmat ne-a permis sa montam filmul in asa fel incat sa se simta aceeasi tensiune ca in viata reala", a spus Westalaken.

Pentru Steve Buscemi si Sienna Miller, sistemul de filmare cu trei camere a reprezentat o deviere imensa de la sistemul traditional de la Hollywood. Dupa cum explica Miller, "filmam 20 de pagini de dialog pe zi si stiam totul ca pe o piesa, o rulam la nesfarsit." Steve si Sienna au putut sa treaca printr-un numar mare de pagini de dialog care ar fi necesitat zile intregi de filmare pe un platou clasic, rezultatul fiind o interpretare proaspata si fara repetitii. De asemenea, actorii au avut avantajul sa vada scenele pe camerele digitale imediat dupa filmare, astfel incat sa poata face corecturile necesare in timpul aceleiasi zile.

Colaborarea cu echipa olandeza

Dupa cum Van Gogh insusi ceruse mai demult, Weiss si Westalaken au decis sa aduca multi dintre membrii echipei initiale la New York pentru a lucra la realizarea filmului. Directorul de imagine, operatorii si supervizorul de scenariu facusera cu totii parte din echipele de filmare ale lui Van Gogh in Olanda. Echipa olandeza a pastrat autenticitatea stilului lui Van Gogh si a ajutat la transpunerea emotiilor sale intr-un decor american.

"Mi se pare minunat faptul ca aceasta echipa a lucrat si ca a fost alaturi de el, deoarece, astfel, ni se reaminteste constant pentru cine facem acest lucru, sau mai bine zis, in onoarea cui." (Sienna Miller)

Operatorii olandezi cunosteau foarte bine sistemul neortodox de filmare cu trei camere al lui Van Gogh. In timpul ultimilor ani din viata regizorului, acestia au lucrat cu Van Gogh la perfectionarea tehnicii, creand un limbaj nou, fluent, in care schimbul de replici rapid din scenariile lui Van Gogh se baza pe tehnica sa de filmare.