Articole Dancer In The Dark

(2000)

Dansand cu noaptea

Interviu cu Vincent Patterson

"Initial contributia mea la DANSIND CU NOAPTEA trebuia sa se rezume doar la coregrafie, sa fiu norocosul care urma sa transforme muzica inspirata a lui Bjork in dialog corporal. Dar, pe masura ce relatia noastra creativa s-a dezvoltat, Lars mi-a cerut sa particip la film ca actor. In cele din urma mi-a cerut sa supervizez cele 100 de camere folosite la scenele de dans.
Primul pas in acest proces a fost sa realizez coregrafia pieselor muzicale. Am lucrat cu o echipa internationala de actori si dansatori extrem de talentati, care au reusit sa traduca in dans starile de exaltare si de bucurie ale Selmei, dar si temerile ei cele mai feroce.
In DANSIND CU NOAPTEA am definit dansul intr-o multitudine de moduri. Au fost saptezeci si cinci de oameni miscindu-se la unison in sala de judecata. A mai fost simpla interactiune fizica dintre Selma si Bill, ea vie, iar el mort, dansul in care fiecare dintre ei orbiteaza in jurul celuilalt in cautarea unei modalitati de comunicare. Dupa ce a vazut coregrafia completa, Lars a formulat cite un "concept" pentru cele 100 de camere de filmare in fiecare scena. Un "concept" a fost sa lase camerele in stare de supraveghere, sau, in stilul sau inimitabil, sa plaseze camerele la intimplare.

Impreuna cu Lars si o echipa restrinsa mergeam la fiecare locatie sau scena si discutam amplasamentul fiecarei camere, pornind de la coregrafia creata pentru spatiul respectiv. Urmind o schita a cestor planuri, o echipa devotata si talentata, incluzindu-i pe Edvard Friis-Moller si Charlotte Kirkeby montau camerele si puneau cablurile cumare atentie, conectind fiecare camera la baza noastra tehnica centrala, pe care am botezat-o "Zonja". Peter Hjporth supraveghea intreaga tehnologie necesara pentru a face ca fiecare camera sa fie conectata si programata secventional pentru a capta dansul simultan, care urma sa fie filmat de la cap la coada dintr-o singura priza.
Mi s-a dat atunci sarcina de a face incadratura la fiecare din camerele stationare Sony DV, fiecare avind fixata o lentila anamorfica special creata pentru a capta un fragment din perspectiva generala pe care ne-o permiteau aceste camere. Odata aceasta sarcina indeplinita, Lars si Robby Mueller reglau incadratura si amplasamentul fiecarei camere in parte chiar inainte ca fiecare secventa muzicala sa fie inregistrata pe video. Au fost momente memorabile pentru toti cei prezenti.

Inca de la prima noastra intilnire, Lars m-a tratat cu un spirit deschis si cu multa generozitate. Mi-a oferit oportunitatea de a fi creativ cit m-au tinut pe mine puterile. A colaborat fara false orgolii. Nu mi-a cerut niciodata sa explic ceva ce am creat sau vreo metoda pe care hotarisem sa o adopt. Siguranta lui de sine si increderea in geniul lui ne-a permis noua celorlalti sa-l urmam si sa nu ne subestimam capacitatile. Mi-a acordat o libertate artistica totala. A fost pentru mine personificarea totala a regizorului/colaborator si sper sa pot duce mai departe experienta acumulata aici in orice alta situatie creativa pe care o voi intilni."