POVESTIREA
Teoretic, vârful tehnologiei este acel moment în care progresul tehnologiei realizat de om va fi atât de mare încât va genera o inteligență mai complexă decât cea umană. Vârful tehnologic a fost definit pentru prima oară de către oamenii de știință în anii 1950 și a continuat să-i fascineze pe oamenii de cultură și în ziua de azi.
Mai mulți realizatori contemporani de film au încercat să exploreze acest concept realizând thriller-e sci-fi pentru marele ecran. Regizorul și scenaristul Gabe Ibáñez s-a simțit obligat să aducă pe ecran o nouă perspectivă asupra vieții, care pune sub lupă sensul profund al existenței umane și locul nostru în evoluție.
Regizorul începe povestirea AUTÓMATA cu un text suprapus pe imaginea de pe ecran: Milioane de roboți asistă la decăderea civilizației umane. Milioane de roboți conduși după două reguli de securitate: Primul protocol de securitate interzice roboților să facă rău oricărei forme de viață. Cel de-al doilea protocol de securitate: interzice roboților să se auto-modifice sau să aducă modificări altor roboți.
Ca o prevestire a celor ce vor urma, de îndată ce Ibáñez divulgă modul în care roboții și oamenii ar putea coexista, peste lume se lasă un întuneric adânc, simultan cu înserarea ce se întinde peste orașul dezolant, cu străzi pustii.
“AUTÓMATA ne vorbește despre momentul în care inteligența artificială ajunge la același nivel cu cea umană. Este acel moment în care roboții încep să-și dezvolte și să-și înțeleagă inteligența, depășindu-i chiar pe oameni.” Ibáñez a intenționat ca prin această povestire să releve complexitatea minții umane și să arate că uneori oamenii sunt capabili să se autodepășească prin intermediul mașinilor create de ei.
Producătorul Les Weldon a înțeles viziunea lui Ibáñez și potențialul din scenariul pe care Gabe Ibáñez l-a scris împreună cu Igor Legarreta și Javier Sánchez Donate. “Noi credem că omenirea își va găsi sfârșitul la un moment dat. Asta face parte din viață,” spune scriitorul Igor Lagarreta. “Iar noi vorbim despre asta în film—începutul și sfârșitul umanității. Deci ideea principală a filmului este că noi facem parte din asta… reprezentăm viața.”
Pentru a da viață acestei idei, Ibáñez s-a inspirat din filmele noir clasice produse într-o anumită perioadă la Hollywood. Pe măsură ce ni se dezvăluie intriga filmului, “personajul principal începe să investigheze o problemă care pare minoră, dar care până la urmă capătă dimensiuni foarte serioase,” spune Ibáñez.
“Aceasta e o abordare clasică pentru redarea unei povestiri în filmele noir.” Ibáñez a urmat aceeași tehnică: a plantat o sămânță în mediul în care evoluează protagonistul și apoi, odată cu fiecare personaj pe care l-a introdus în scenariu, i-a încurajat dezvoltarea.
Ibáñez zugrăvește o imagine frumoasă a lumii în care inteligența artificială este benefică, iar roboții au devenit o parte firească a societății, menținându-și scopul și funcția pentru care au fost creați de umanitate. “Partea importantă a roboților este inteligența. Nu forța, și nici viteza sau îndemânarea lor,” afirmă Ibáñez. Și astfel, regizorul își construiește povestea în jurul conceptului de vârf tehnologic, începând cu momentul când a luat ființă și continuând cu locul său în teoria evoluției.
În mijlocul acestei teme științifico-fantastice, Ibáñez încearcă un sentiment de regret pentru că roboții au acum fibra morală pe care oamenii au pierdut-o sau au golit-o de conținut, de-a lungul timpului. Regizorul vrea să ilustreze inteligența artificială într-un mod realist și posibil în viitor.
În loc să-i întoarcă pe androizi împotriva oamenilor, așa cum se întâmplă în alte thrillere sci-fi, Ibáñez a simțit nevoia să prezinte teoriile care au făcut ca tema aceasta să devină relevantă astăzi. “În film, roboții sunt entități interesante, chiar spectaculoase,” spune Ibáñez. “Dar până la urmă, filmul este despre ființa umană și despre momentul când ea s-a dat jos din copac și a descoperit focul și a inventat roata.”
OMUL ȘI MAȘINA
Pentru rolul principal, al angajatului ROC, Jacq Vaucan, Ibáñez a dorit să distribuie un actor care să-i înțeleagă viziunea și care să fie entuziasmat de scenariu. Ibáñez a găsit aceste două trăsături în Antonio Banderas, care s-a alăturat imediat proiectului. “Scenariul nu e științifico-fantastic în sensul pe care-l dă Hollywood-ul noțiunii,” consideră Banderas.
“El este de factură mai filozofică. Este, într-un fel, mai uman. Este o povestire grozavă care conține elemente ale filmelor noir din anii 1940 și ’50, combinate cu o intrigă fantastică.” După ce a citit aproape primele 30 de pagini ale scenariului, Banderas l-a sunat pe Ibáñez și a spus, “Sunt la pagina 28, Gabe. Dacă scenariul va fi la fel și la pagina 106, să știi că facem filmul ăsta împreună.”
Pornind de aici, Banderas, care a devenit și producător al filmului, a început să exploreze numeroasele fațete ale personajului său, Jacq Vaucan. “Personajul meu este un bărbat căruia nu-i mai place lumea în care trăiește. Iar acest sentiment este amplificat de faptul că soția sa așteaptă un copil. Jacq nu crede că e bine să aduci un copil în lumea aceasta pe care o urăște,” spune Banderas.
Prin contrast, soția lui Jacq, Rachel, interpretată de Birgitte Hjort Sørensen, este descrisă de către regizor ca fiind “singura optimistă din film.” Actrița a fost încântată să joace alături de Banderas la acest proiect—iar ei au conlucrat construind scenele împreună și inspirându-se unul de la celălalt. În AUTÓMATA, Sørensen a adus mult suflet rolului său de viitoare mamă, oferind un contrabalans pentru Jacq. “Deși este întuneric iar traiul în această lume a devenit dificil, Rachel are încă speranță că viața își va croi un drum mai bun,” spune Sørensen. “Ea este destul de puternică. Acasă, ea este un fel de stâlp pe care soțul ei se poate rezema.”
Robert Forster interpretează rolul lui Robert Bold, șeful lui Jacq de la ROC. Bold, este întotdeauna de partea lui Jacq, deși recunoaște că personajul său e cam birocratic și conservator, nedorind să schimbe lucrurile. “Acesta este unul dintre cele mai bune filme în care am jucat în ultimii ani,” spune Forster. “Este o poveste noir. Iar după o vreme se schimbă oarecum într-un western.
Există elemente din ambele genuri în acest film. Dar el are o semnificație adâncă. Filmul spune povestea unei maimuțe care a coborât pe pământ și a hotărât să rămână acolo și să se protejeze, iar această ființă era suficient de isteață ca să facă aceste lucruri. Acesta e începutul omenirii. Filmul nostru este pasul următor… Un alt fel de pas. Iar aceasta e o poveste fascinantă.”
Dylan McDermott care joacă în film rolul unui polițist violent și alcoolic, pe nume Wallace, s-a bucurat să joace un rol neașteptat dintr-un film concentrat pe viitorul omenirii. El a afirmat: “Ideea evoluției de la cimpanzeu la om, și acum a robotului înzestrat cu conștiință—pur și simplu… mi s-a părut un film bine scris, are în el poezie și o mare metaforă. Filmul este original, iar în ziua de azi e greu să realizezi un film original.”
Melanie Griffith s-a implicat în proiect când soțul ei, care este produce și joacă în film, a primit rolul titular. Griffith s-a gândit că are șansa să joace din nou împreună cu Banderas într-un film. Preluând rolul lui Dupre, o femeie doctor care schimbă programarea roboților, Griffith observă: “E distractiv și totodată nebunesc să joci într-un asemenea film. Nu te bucuri de costume elegante, dar trebuie să mânuiești o mulțime de echipamente în timp ce joci pe platou, iar platoul este grozav.”
Ibáñez a găsit niște locații în Bulgaria, lângă Sofia, unde putea filma. Pentru că peisajul completa decorul imaginat de el pentru AUTÓMATA, aceste locații din Bulgaria i s-au părut potrivite pentru că ele aveau mine părăsite, care se potriveau cu lumea dezolantă concepută de Ibáñez pentru film. Când nu filmau în aer liber, Boyana Film Studio le permitea să filmeze în interior, fără să țină cont de vremea capricioasă de primăvară.
Regizorul l-a invitat pe Alejandro Martinez să se ocupe de imagine iar pe Armaveni Stoyanova de costume. Lucrând cu Ibáñez la primul său film și de atunci, la multe alte filme, Martinez și Stoyanova înțeleg stilul lui Ibáñez și ceea ce e și mai important, sunt de acord cu viziunea lui.
“Partea frumoasă a acestui proiect, pentru ei, este că lumina are un rol foarte special în acest film,” spune Ibáñez. “Lucrăm cu lumini care se văd și nu le schimbăm de la un cadru la altul. Lumina face parte din decor și se află în cadru pentru a exprima un punct de vedere, pentru a explica povestea. Astfel că la final nu toate cadrele sunt perfecte și frumoase, dar luate împreună, ele sunt mai realiste. Pentru a realiza o astfel de povestire, ai nevoie ca imaginea și scenografia să conlucreze foarte strâns, pentru definirea fiecărei situații: ce fel de lumină avem nevoie, sau cum trebuie să introducem lumina în platou într-un mod realist.”
Ibáñez aduce continuitate teoriei evoluționiste prin crearea singurului robot-femeie, Cleo, care începe să dezvolte o conștiință și o curiozitate care încalcă protocoalele androizilor. Pentru a sublinia calitatea umană a lui Cleo, makeup artista Elena Zhekova a explicat că era important ca robotul principal să aibă expresie și să dea impresia de vitalitate, chiar dacă era o mașinărie. “Au existat trei versiuni pentru fața lui Cleo. Ea lucrează într-un bordel, așa că ea are haine frumoase și chiar o perucă.” Chiar și ochii ei au fost meticulos desenați pentru a ajuta la formarea legăturilor emoționale.
În viața reală, acești roboți sunt manevrați pe platou de către specialiști care au lucrat împreună pentru designul și crearea fiecărui model. La începutul filmului, roboții par foarte artificiali și mecanici, dar pe măsură ce trece timpul, e clar că lucrurile se schimbă. “Observăm că roboții devin conștienți de sine și raționali. De îndată ce se petrece această schimbare, ei parcă încep să capete emoții și sentimente, devin personalități” spune Wes Gaefer care se ocupă de proteze și conlucrează cu păpușarii.
În AUTÓMATA, fiecare android e ca o mașină. Așa cum mașinile au modele diferite și slujesc la mai multe scopuri, tot așa sunt proiectați și roboții din film. Robotul galben cu două picioare este folosit în scopuri industriale, iar robotul verde închis are un design mai robust și mai puternic. “Tot ceea ce nouă ne-a luat milioane de ani, roboții pot învăța în săptămâni,” spune Banderas despre roboții din AUTÓMATA.
De fapt ceea ce a creat Ibáñez a fost ocazia actorilor din distribuție de a-i privi în ochi pe androizi și de a se conecta emoțional cu ei, chiar dacă sunt din fibre de sticlă și plastic. Atributele fizice au permis realizarea profunzimii în interpretare și portretizarea veridică a ceea ce s-ar întâmpla dacă oamenii și-ar da seama într-o bună zi că mașinile au viață.