Un episod din viața unui adunător de fier vechi - emoţionant

de Cinemagia în 8 Aug 2013
„Cred că este necesar ca povestea să fie văzută nu doar pentru a stârni discuţii despre societate şi tot felul de alienări şi discriminări, dar şi pentru a ridica întrebarea: Ce fel de oameni am devenit?”

Transilvania Film aduce în cinematografele din România mult discutatul film de la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Berlin: Un episod din viața unui adunător de fier vechi/An Episode in the Life of an Iron PickerFilmul a primit la Berlin Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului, Ursul de Argint pentru cel mai bun actor (Nazif Mujić) și Premiul Juriului Ecumenic.

Filmul, despre care Hollywood Reporter spunea ca „este un amănunţit studiu de caz asupra sărăciei şi rasismului din Europa modernă, care combină forţa emoţională cu severitatea estetică”, este regizat de Danis Tanović și va avea premiera în România pe 9 august.

„Este o reconstrucţie a unor evenimente reale iar intenţia care stă în spatele lui este aceea de a arăta discriminarea cu care se confruntă minorităţile din Bosnia şi Herţegovina, în special comunităţile de rromi. [...] Cred că este necesar ca povestea să fie văzută nu doar pentru a stârni discuţii despre societate şi tot felul de alienări şi discriminări, dar şi pentru a ridica întrebarea: Ce fel de oameni am devenit?”,  preciza Tanović în nota regizorală a filmului Un episod din viața unui adunător de fier vechi.

O familie de rromi trăieşte departe de centrele urbane din Bosnia-Herţegovina. Tatăl – Nazif adună metalul din maşinile scoase din uz şi îl vinde la fier vechi. Mama - Senada face curat în casă, găteşte, coace şi are grijă de cele două fetiţe. Într-o zi ea simte o durere ascuţită în abdomen care o forțează să meargă la spital unde i se spune că s-a întâmplat ceva cu fătul din pântece, riscă să facă septicemie şi trebuie operată cât mai repede. Dar Senada nu are asigurare medicală.

Despre regizor:

Primul film al lui Danis Tanović – No Man’s Land (2001) a primit peste 40 de premii internaționale clasându-l printre cele mai premiate lung-metraje de debut. No Man’s Land a câștigat Oscarul și Globul de Aur pentru Cel mai bun film într-o limbă străină și Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de Film de la Cannes.

Filmul va putea fi văzut în prima săptămână în București (Glendale, Grand Cinema Digiplex, Noul Cinematograf al Regizorului Român), Brașov (Cityplex) și Constanța (Cityplex).

Exploreaza subiecte similare:

Epizoda u zivotu beraca zeljeza, Danis Tanovic

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
vladimir84 pe 8 august 2013 10:50
Ne identificam cu aceasta poveste, dar la noi fierul nu este adunat din masinile scoase din uz, ci de peste tot(porti, capace de la canale etc.)
oohtiliya pe 8 august 2013 15:17
asta ar fi replica românească la ”Waste land”?
Musa.del.Arte pe 8 august 2013 17:12
nu e deloc romaneasca!
Musa.del.Arte pe 8 august 2013 17:17
Socat e dupa parerea mea, ca s-a ajuns si in Bosnia, Hertegovina la astfel de in sistemul medical. Acum ceva timp am vazut un caz din SUA, in care unei femei care avea asigurare medicala de la compania unde lucra, i-a murit fiica, intrucat cel mai apropiat spital a refuzat sa o primeasca, deoarece respectivul spital nu era inclus pe lista firmei asiguratoare a companiei.
Chelbos pe 8 august 2013 17:38
filmul poate fi interesant pentru cei care nu au trait aceste lucruri, pentru cei care privesc cu o oarecare siguranta a zilei de maine aceste cazuri sociale, de saracie. eu nu am sa ma uit pentru ca am trait printre astfel de lucruri ....
alex_il_fenomeno pe 17 august 2013 01:06
Cand am vazut titlul puteam sa jur ca e productie romaneasca...Acum chiar sunt curios de cum va fi.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells