Spotlight câștigă trofeul pentru cel mai bun ansamblu de actori la Premiile Screen Actors Guild. Devine, din nou, favorit la Oscar

de Gloria Sauciuc în 31 Ian 2016
Totodată, actorii de culoare au fost generos recompensați la diverse categorii ale Premiilor

Premiile Screen Actors Guild nu fac discriminare rasială. Dacă Oscarurile sunt încă subiectul unor controverse privind nominalizările „atât de albe”, cea de-a 22-a ediție a premiilor Screen Actors Guild, de sâmbătă, a oferit o contrapondere interesantă. Au câștigat premii Queen Latifah, Uzo Aduba, Viola Davis și Idris Elba, pe măsură ce comunitatea actorilor a dat un vot favorabil diversității rasiale, pe micul și pe marele ecran.

„Doamnelor și domnilor, bine ați venit la o televiziune diversă”, anunța Elba, aflat a treia oară pe scena premiilor ca prezentator. În această ediție, a urcat pe scenă nu doar ca prezentator, ci și ca premiat pentru rolul secundar din drama cu copii-soldați Beast of No Nation, respectiv pentru rolul principal din Luther, de la BBC.

Cel mai mare premiu al serii, pentru cel mai bun ansamblu de actori, a mers la drama despre jurnaliști Spotlight, care în ultima vreme a avut nevoie în mod vizibil de un impuls, cu The Big Short câștigând teren spre Oscar, datorită premiului Producers Guild.

Tom McCarthy, regizor și scenarist, precum și Josh Singer, co-scenaristul filmului, au fost elogiați pentru acuratețea cu care au descris investigația jurnalistică realizată de Boston Globe cu privire la dezvăluirea abuzurilor sexuale comise de către preoții catolici. Cei doi autori ai filmului au reușit, în ochii juriului: „să valorifice orice ocazie de a spune adevărul. Și nu au făcut-o în mod ieftin. Au spus adevărul cu acuratețe”.

În altă ordine de idei, Elba a evitat să menționeze controversele de la Hollywood din ultimele două săptămâni, controverse care nu ar fi avut atâta amploare dacă Elba ar fi fost nominalizat la Oscaruri. Și, cu toate că a evitat subiectul, publicul era în mod vizibil la curent cu aceste dezbateri, scrie presa internațională.

Laureată cu un alt premiul pentru ansamblu de actori, dedicat comediei Orange Is the New Black, actrița Laura Prepon a făcut un gest larg către restul distribuției, aflată în sală: „Priviți această scenă”, a declarat Prepon la Los Angeles Shrine Auditorium. „Asta înseamnă diversitate rasială”.

Pentru ultimii trei ani, câștigătorii SAG au corespuns cu acuratețe câștigătorilor Oscarurilor, ceea ce dă speranțe serioase laureaților SAG de anul acesta, Leonardo DiCaprio (The Revenant), Brie Larson (Room) și Alicia Vikander (The Danish Girl). DiCaprio, așteptându-se la un Oscar, a declarat: „Pentru orice actor debutant, recomand să urmărească atent istoria cinematografului. Pe măsură ce o urmărești, poți observa că noi toți stăm pe umerii unor uriași”.

Însă nominalizarea pentru cel mai bun actor în rol secundar pare să fie diferită anul acesta. Favoritul la Oscar este Sylvester Stallone pentru Creed, sequel-ul lui Rocky, și totuși actorul a fost trecut cu vederea la SAG.

Actorii alcătuiesc cea mai mare parte a juriului la Oscaruri, de aceea premiile SAG sunt o predicție corectă pentru Oscaruri. Totuși, breasla actorilor este mai numeroasă (160.000 membri) comparativ cu comunitatea Academiei de Film, ceea ce poate da naștere unor surprize.

În plus, votul pentru premiile SAG, încheiat vineri, a coincis cu controversele legate de nominalizarea la Oscaruri, controverse care au culminat cu dezbaterile „OscarsSoWhite”.

Latifah a dat unul dintre cele mai emoționante discursuri la primirea premiului pentru cel mai impresionant rol feminin într-un film sau miniserial TV, pentru rolul Bessie Smith, din filmul Bessie de la HBO. „Dați stâncile la o parte. Continuați să împingeți, să vă mișcați, veți reuși. Voi vă definiți limitele, nu ceilalți oameni. Așa că dați-le voi la o parte!” În spatele scenei, Latifah spunea că diversitatea este și o practică bună: „Publicul cere diversitate. Oamenii o vor. Așa că dați-le-o!”

Uzo Aduba, primind cel de-al doilea premiu Screen Actors Guild pentru Orange Is the New Black, nu a abordat imediat subiectul. În schimb, l-a lăudat pe autorul Jenji Kohan pentru „un serial care descrie și reprezintă atâția oameni”.

Pentru cea de-a treia oară, Downtown Abbey a câștigat pentru cel mai bun ansamblu de actori într-un serial dramatic. Premiul cel mai bun actor într-o comedie TV a mers la Jeffery Tambor pentru serialul Transparent. Kevin Spacey a câștigat cel de-al doilea premiul SAG pentru House of Card - al doilea serial marca Netflix premiat. Actrița de comedie Carol Burnett a primit premiul SAG pentru întreaga carieră de la prezentatoarele Tina Fey și Amy Poehler. Descriind propria ei luptă în căutarea succesului, Burnett își aduce aminte cum a fost avertizată că, de fapt, „comedia este o treabă de bărbați”, la care ea ar fi replicat cu „Nu!”.

Exploreaza subiecte similare:

oscar 2016

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells