Serialul „Quarry”, ce debutează pe CineMax în septembrie, spune povestea lui Mac Conway (Logan Marshall-Green), un pușcaș marin care se întoarce din Vietnam în 1972 și se duce acasă în Memphis unde cei pe care îi iubește îl evită, iar oamenii îl văd ca pe un demon. În scurt timp, Conway, care încearcă să-și revină după ceea ce a văzut și trăit în războiul din Vietnam, este atras într-o rețea de criminali și corupție care se întinde de-a lungul râului Mississippi.
CineMax a pus la dispoziția cititorilor Cinemagia un interviu cu protagonistul seriei, actorul Logan Marshall-Green (Foto Prometheus).
Q: Cum ai construit personajul Mac/Quarry? Te-ai inspirat și din alte surse decât cărțile Quarry?
LMG: Creatorii și cu mine am fost mai interesați de tipi precum Karl Marlantes (veteranul din Vietnam și autorul bestseller-ului ‘Matterhorn: A Novel of the Vietnam War’) și să prezentăm o poveste cât mai reală. Așa că sunt mai interesat de soldat decât de tipul care ucide, iar Karl Marlantes a fost o persoană din experiența căreia m-am putut inspira.
M-am inspirat și de la tatăl meu. Acesta a fost soldat în Marină și a zburat în Pacificul de Sud în Al Doilea Război Mondial, deci făcea parte din altă generație. Tata nu a fost un tip sensibil new-age și nici Mac nu este așa. M-am gândit că ar fi interesant să-l văd întorcându-se nu doar izolat de țara lui, ci și ca un bărbat pierdut în această nouă eră ciudată. Are o bastistă în buzunar, se ridică când o femeie pleacă de la masă, e strict și nu lasă pe nimeni să plătească pentru el – așa că mândria lui și moralitatea sunt din anii ’50, nu e un tip al anilor ’70.
Q: Mac și prietenul lui Arthur se întorc acasă și sunt priviți ca niște ucigași din cauza unui masacru în care au fost implicați în Vietnam. Cum influențează asta decizia lui de a deveni asasin?
LMG: Ai văzut o relație antagonistă între țară și soldat. Pentru veteranii din Vietnam nu existau zone de siguranță, nimeni nu îi voia, erau o rușine, oamenii aruncau cu ouă în autobuzele lor și mărșaluiau împotriva lor. Și amintiți-vă, oamenii ăștia nu-și făceau decât treaba. A fost un război perfect? Nu. A avut un scop? Probabil că nu. Nu a fost Al Doilea Război Mondial și ce contează este că a fost un eșec. Iar oamenii pe care s-a aruncat vina nu au fost ofițerii sau generalii, ci soldații.
Așa că Mac nu e frustrat doar din cauza aventurii soției lui sau a masacrului sau a faptului că nu-și găsește un loc de muncă și nu are o relație bună cu tatăl lui – este frustrat din cauza semenilor săi. Iar asta îl impinge să ia deciziile oribile pe care le-a luat.
Q: Mac are și flashback-uri și viziuni stranii – suferă de stres post-traumatic?
LMG: Nici n-am vrut să aud de TSPT pentru că în 1972 nu se știa despre asta. Așa că pentru mine, totul s-a redus la traumă. Și oricât am încerca să ne concentrăm noi pe trauma acestui tip, adevărata traumă a fost trăită de familiile acestor soldați. Când s-au întors veteranii din Vietnam, nouă din zece căsnicii s-au terminat și a existat alcoolism, dependență de droguri și nopți pline de teroare în care te trezești sugrumându-ți soția pe care o iubești – a fost un haos total.
Q: Există asemănări cu lucrurile prin care trec veteranii războaielor din Afganistan și Irak în prezent?
LMG: Pentru mine, elefantul din cameră este Departamentul Veteranilor din Statele Unite, pentru că nu s-a schimbat prea mult. Nu are fonduri destul de mari și nu există niciun plan pentru reintegrarea veteranilor. Știm cum să transformăm bărbați și femei în criminali, dar habar n-avem cum să-i facem oameni din nou.
În Vietnam, tipii ăștia erau în mijlocul unor schimburi de focuri în junglă în Asia de sud-est și puteau fi luați cu elicopterul și întorși înapoi pe canapelele lor în 24 de ore, uneori mai puțin. Însă nu exista niciun plan pentru reintegrarea lor, iar acest lucru l-a deturnat pe Mac de-a lungul serialului – a fost o ajutare pe care pur și simplu n-a putut s-o facă pentru că nu există niciun program pentru așa ceva.
Și în continuare nu există niciun plan. Îi aducem pe oamenii ăștia înapoi în familiile lor după ce au luptat în Afganistan. Ar trebui să aibă parte de consiliere, însă nu există ceva la fel de puternic care să egalizeze lunile sau anii petrecuți ca să se pregătească pentru război.
Q: Vedem că Mac are un conflict cu rolul lui de criminal, însă la un moment dat spune „nu reziști decât dacă nu-ți pasă”. Chiar crede asta?
LMG: Era ceva ce obișnuia să spună, dar nu credea. Asta o să fie sarcina mea – să mă asigur că înțelegeți că îi pasă și că încă mai există o parte umană. Este o sarcină importantă să ceri publicului să digere o poveste despre un criminal în climatul din prezent, așa că e esențial ca el să nu creadă acea replică. Cred că scopul și potențialul stau în linia fină pe care trebuie să merg pentru ca publicul să fie de partea lui. Singurul mod prin care pot face asta este folosind adevărul și bazându-mă pe implicațiile emoționale în tot ce face. Prin urmare, atunci când omoară pe cineva, acest lucru nu este glorificat și lasă urme.
Q: Din punct de vedere psihologic, acest personaj ajunge în niște locuri destul de întunecate. A fost dificil pentru tine?
LMG: Asta a fost recompensa, însă dacă mă întrebi dacă m-am distrat făcând asta, atunci nu, și nu mi-aș fi făcut treaba bine dacă m-aș fi distrat. Am rămas în pielea personajului între scene – nu am putut să-i dau drumul pentru că el nu urma să-mi dea drumul. Iar între filmări, nu avem decât opt ore. Din fericire, familia mea nu a fost prea mult acolo, dar când au venit în New Orleans ca să stea cu mine o lună, a fost dificil, pentru că trebuia să renunț la personaj ca să pot fi soț și tată pentru doi copii. Am lucrat cu actori grozavi care puteau să se detașeze foarte ușor de personaj, însă eu nu mă număr printre ei. Mă gândesc în mod constant cum pot face o scenă mai bună, așa că rămân tot timpul în pielea personajului.
