Daredevil, violent şi intens

de Ştefan Dobroiu în 8 Apr 2015
Primele cronici laudă producţia Netflix ce face parte din universul Marvel

După ce sezonul doi din Agents of S.H.I.E.L.D. a oferit una dintre cele mai neaşteptate întorsături de situaţie ale sezonului, deschizând drumul către misteriosul film Inhumans, iată că Marvel îşi consolidează poziţia pe micile ecrane cu Daredevil, producţia Netflix ce face parte din universul cinematografic lansat în 2008 de Iron Man. Primele cronici sunt entuziaste şi laudă abordarea violentă şi sângeroasă a serialului. Iată mai jos de ce ai putea fi interesat de primul sezon al noilor aventuri ale "celui fără teamă", lansat pe 10 aprilie.

În rolul principal, cel al avocatului orb Matt Murdock, care înfruntă lumea interlopă din periculosul cartier new-yorkez Hell's Kitchen (Bucătăria iadului) sub numele de Daredevil, îl vedem pe britanicul Charlie Cox, devenit celebru datorită fantasy-ului Stardust. Actorul a mai putut fi văzut în rolul lui Owen Sleater din serialul HBO Boardwalk Empire, rol care i-ar fi convins pe cei de la Marvel să-i ofere prima poziţie din al treilea lor serial, după Agents of S.H.I.E.L.D. şi Agent Carter.

Iată cum descrie personajul Steven S. DeKnight (Spartacus), showrunner-ul serialului: "Nu este foarte puternic. Nu este invulnerabil. În toate aspectele, este un bărbat care s-a împins până la limită, doar are simţuri mult mai dezvoltate decât cele ale unui om obişnuit. Dar este uman." Ceea ce a făcut personajul atât de popular în benzile desenate Marvel este ruptura dintre cele două identităţi ale sale. Matt Murdock serveşte justiţia în timpul zilei, dar ia legea în propriile mâini în timpul nopţii, înfruntând în confruntări sângeroase infractorii ce controlează străzile din Hell's Kitchen.

Toate cele 13 episoade ale primului sezon vor fi disponibile pe Netflix cu începere din 10 aprilie, iar cei de la Deadline.com scriu că sunt toate şansele ca fanii serialului să vrea să urmărească episoadele unul după celălalt. Tot Deadline analizează rolul pe care îl va juca serialul în universul Marvel: "Aşa cum este cazul cu toate producţiile Marvel, Daredevil este parte a unui întreg. Moştenirea The Avengers are un rol important în poveste. De asemenea, serialul este primul din patru seriale pe care Marvel le va lansa prin canalul de streaming în următorul an. Krysten Ritter va fi Jessica Jones în A.K.A. Jessica, Mike Colter din The Good Wife îl va interpreta pe Luke Cage şi va urma şi un serial Iron Fist. Toate cele patru personaje se vor alia pentru o mini-serie The Defenders", precizează Deadline.

Serialul a fost dezvoltat iniţial de Drew Goddard, cineastul cunoscut pentru debutul său în lungmetraj, The Cabin in the Woods (2012), şi răspunzător pentru scenariul unor episoade din Buffy the Vampire Slayer, Angel, Alias şi Lost. Printre altele, Goddard a mai adaptat World War Z, cel mai mare succes de casă din cariera lui Brad Pitt, dar şi The Martian, SF pe care noi l-am inclus pe lista celor mai aşteptate filme din 2015. Ulterior, el a fost înlocuit Steven S. DeKnight, dar scenariul primelor episoade ale serialului îi aparţine. Primele două episoade sunt regizate de Phil Abraham (Clanul Soprano, Mad Men).

Este aproape cert că Daredevil va primi undă verde pentru noi sezoane.

Exploreaza subiecte similare:

Daredevil, Charlie Cox, Steven S. DeKnight, Drew Goddard, Inhumans, Agents of S.H.I.E.L.D., Agent Carter, Stardust, Boardwalk Empire, The Cabin in the Woods

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 8 aprilie 2015 11:49
Poate o sa il urmaresc si eu acest serial de la Netflix ;) , pare interesant
DeadSea07 pe 8 aprilie 2015 19:26
Abia astept !
xerses pe 9 aprilie 2015 08:32
Filmul Dardevil mi-a placut.Sa vedem ce va fi si cu aceasta noua productie.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells