Chris Hemsworth şi Tessa Thompson, în prima imagine din noul Men in Black

de Cristina Grigore în 31 Iul 2018
Thor şi Valkirie luptă acum cu extratereştrii. Filmul nu este un reboot

După ce au luptat împreună pentru Asgard în Thor: Ragnarock, Chris Hemsworth şi Tessa Thompson vor face echipă împotriva creaturilor extraterestre în noul Men in Black, anunţat la începutul lui 2018. Filmările au demarat luna acesta, iar o primă imagine de pe platouri, cu cei doi în costumele agenţilor H şi Em, a fost preluată recent online.

Filmul nu va fi un reboot, căci acţiunea se va petrece în acelaşi univers în care au existat şi agenţii J şi K (Will Smith şi Tommy Lee Jones), însă aria desfăşurării acesteia va fi extinsă. În distribuţie a fost adus Liam Neeson, într-un rol cheie – posibil cel al liderului ramurii din Marea Britanie a organizaţiei de luptă împotriva extratereştrilor. Revine în rolul agentului O (capul organizaţiei din SUA în Men in Black III) actriţa Emma Thompson.

„Ce încercăm este să aducem mult umor în acest nou film, să semene celorlalte. E clar că avem un rol dificil – de a ne ridica la nivelul predecesorilor noştri din serie – însă ne străduim din răsputeri să venim cu ceva distractiv şi epic. Schimbăm şi locurile de desfăşurare a acţiunii; încercăm să venim cu ceva unic, diferit din acest punct de vedere faţă de celelalte filme”, a declarat Hemsworth pentru Variety.com.

Noua producţie Men in Black a celor de la Sony se va lansa pe 14 iunie 2019, în regia lui F. Gary Gray (Fate of the Furious).

Exploreaza subiecte similare:

Chris Hemsworth, Tessa Thompson, Thor: Ragnarok, Will Smith, Tommy Lee Jones, Liam Neeson, Emma Thompson, F. Gary Gray, Untitled 'Men In Black' Spin-Off

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 31 iulie 2018 19:23
Se pare că filmul va fi ceva în genul prostiei de anul trecut ”Vânătorii de fantome” în care un rol important l-a avut tot Chris Hemsworth. Sper să nu fie chiar așa cum vor producătorii, adică ”să aducă mai mult umor” - riscă foarte mult, printre care și să își bată joc de o altă serie de succes cum este ”Men in Black”. Părerea mea.
DaniJurma pe 1 august 2018 02:01
Strica toate filmele cu prostia asta de feminism...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells