American Pie, după 15 ani

de Ştefan Dobroiu în 5 Iul 2014
Lansată în vara lui 1999, comedia cu adolescenţi a făcut istorie

Totul a început pe 9 iulie 1999, când se lansa pe ecranele din SUA American Pie, un film independent venit de nicăieri şi realizat cu un buget de doar 11 milioane de dolari. Debutul în regie al fraţilor Paul Weitz şi Chris Weitz avea să facă senzaţie în cinematografele din lumea întreagă, încasând 235 de milioane de dolari doar din vânzările de bilete. Iată mai jos câteva detalii despre una dintre cele mai populare comedii din ultimele două decenii.

Bineînţeles, criticii nu s-au grăbit să laude umorul ireverenţios al comediei şi explorarea preocupării adolescenţilor americani pentru pierderea virginităţii. Chiar şi aşa, sunt mulţi cei care au apreciat voioşia aventurilor protagoniştilor hotărâţi să-şi ia adio, până în noaptea balului de absolvire, de la deloc onorantul statut de virgin. Roger Ebert, cel mai iubit critic american al ultimelor decenii, a scris că filmul "este energic, muncit şi adesea amuzant şi - cel mai important lucru - nu este maliţios. Personajele sunt simpatice şi ataşante".

Lansat în SUA de Universal Pictures, American Pie a devenit senzaţia verii lui 1999. Încasările de 235 de milioane au fost mărite şi de cele 110 milioane câştigate din închirierea de casete video şi DVD-uri, iar conceptul a devenit peste noapte o adevărată vacă de muls pentru studiouri: toate cele trei continuări s-au bucurat de succes, încasând aproape un miliard de dolari doar din vânzările de bilete, la un buget total de aproximativ 100 de milioane de dolari.

Românii au aşteptat aproape un an pentru a vedea trăsnitele aventuri ale liceenilor americani. Lansat în mai 2000, Plăcintă Americană avea să devină unul dintre filmele cel mai bine primite ale anului, cu 137.000 de spectatori. În clasamentul încasărilor din anul 2000, dominat de Gladiatorul, comedia avea să se claseze pe locul şapte, întrecând din punctul de vedere al popularităţii producţii precum De bună voie şi nesilită de nimeni, Al şaselea simţ, Plaja şi X-Men.

La lansarea filmului, regizorul Chris Weitz, care încă nu împlinise 30 de ani, a fost propulsat în rândul celor mai promiţătoare tinere voci ale Hollywood-ului, alături de fratele său Paul. Cei doi vor mai regiza împreună un alt hit comic, About a Boy, apărut în 2002 şi transformat anul trecut într-un serial cu acelaşi titlu pentru micile ecrane americane. Chris va deveni treptat mai celebru decât fratele său mai mare, ajungând să regizeze în 2007 Busola de Aur şi în 2009 The Twilight Saga: New Moon.

Acum are trei proiecte foarte interesante în pregătire: serialul Beta, realizat în colaborare cu ABC, despre un viitor în care cei bogaţi au sclavi clone, filmul The Young World, pentru Warner Bros., despre un misterios cataclism ce ucide toţi oamenii mai tineri de 12 ani şi mai vârstnici de 21, lăsând supravieţuitorii într-o lume fără resurse, şi serialul de aventuri Reamde, pentru Fox TV, despre o răpire ce se transformă într-o goană globală pentru eliberarea ostaticului.

Din păcate nu putem spune că şi carierele actorilor au avut parte de o curbă ascendentă, cei mai mulţi dintre ei rămânând în atenţie doar datorită celor trei continuări ale filmului sau rezumându-se la apariţii pe micul ecran.

Jason Biggs a jucat într-o serie de comedii romantice în deceniul trecut şi s-a specializat în apariţii în seriale, cel mai recent succes al său fiind Orange Is the New Black. Seann William Scott, propulsat în carieră datorită interpretării enervantului Stifler, a avut parte de câteva succese mai recente, printre care comedia Role Models din 2008, şi a rămas o prezenţă destul de constantă la Hollywood, chiar dacă niciun film al său nu a depăşit popularitatea seriei.

Thomas Ian Nicholas a intrat într-un con de umbră, dar ar putea reveni în atenţie în 2014, datorită rolului titular din filmul biografic Walt Before Mickey, despre începutul carierei lui Walt Disney. Alyson Hannigan este una dintre cele mai apreciate actriţe de pe micul ecran datorită sitcom-ului How I Met Your Mother, în timp ce Jennifer Coolidge, "mama lu' Stifler", este foarte lăudată pentru apariţiile ei din sitcomul 2 Broke Girls.

Trei dintre actorii din film şi-au terminat practic carierele. Este vorba de Chris Klein, revenit anii trecut în atenţie doar datorită unor probe hilare pentru roluri importante. Acum actorul luptă cu dependenţa de alcool, după mai multe arestări pentru şofat în stare de ebrietate. Tara Reid a apărut în presă în ultima vreme doar din cauza dependenţei de operaţii estetice şi a relaţiilor cu moguli financiari europeni. Mena Suvari, apreciată şi pentru apariţia ei din American Beauty, lansat tot în 1999, se concentrează în acest moment pe cariera de fotomodel, având contracte de promovare cu nume mari ale industriei modei, precum casa Lancôme.

Ai văzut Plăcintă americană? Ţi-a plăcut?

Exploreaza subiecte similare:

American Pie, Paul Weitz, Chris Weitz, Seann William Scott, Orange Is the New Black, Role Models, How I Met Your Mother, 2 Broke Girls, Jennifer Coolidge, Tara Reid, Jason Biggs, Thomas Ian Nicholas, Chris Klein, Mena Suvari, Alyson Hannigan

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 5 iulie 2014 14:18
un film de comedie grozav...
JokeruXD pe 5 iulie 2014 17:33
de la primu pana la ultimu si au fost toate grozave pline de scene haioase.
Theo666 pe 5 iulie 2014 22:07
American Pie alaturi de Scary Movie au fost cea mai tare comedie pt adolescenti.
Sper sa nu mai se faca inca 100 de continuari.

marina.otilia pe 5 iulie 2014 22:46
Am văzut, dar m-am oprit la al cincilea film din serie, pentru că restul au fost jalnice.
Septy9 pe 7 iulie 2014 18:45
Dupa parerea a este unul dintre cele mai bune filme de comedie Americane!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells