Ştiri cu tagul "L. Frank Baum"
-
NBC anulează serialul Emerald City după numai un sezon
07.05.2017
NBC nu va mai păşi pe cărarea cu cărămizi galbene. După numai un singur sezon, Emerald City a fost anulat, anunţă Entertainment Weekly. Abordarea contemporană a poveştii Vrăjitorului din Oz a avut dificultăţi în a-şi găsi un public adecvat, scrie publicatia, fiind lansată în ianuarie în faţa unui public de 4,5 milioane de spectatori, din care şi-a pierdut însă jumătate până la final.
NBC a comandat iniţial, în 2014, această reinterpretare a poveştii clasice semnată de către L. Frank Baum, căreia i s-a adăugat o notă de Urzeala Tronurilor. Iniţial, proiectul a fost pus în aşteptare, dar mai târziu a fost reluat într-o serie de 10 episoade în aprilie 2015, fiind difuzat în cele din urmă în ianuarie 2017.
Ştirea vine în contextul în care NBC a co... citeşte
Taguri:
Jason Katims, L. Frank Baum, Emerald City
-
Cazuri reale şi persoane extraordinare, în filmele lui 2015
27.01.2015
Astronautul Neil Armstrong, scriitorul L. Frank Baum (autorul cărţii Vrăjitorul din Oz), Edward Snowden, cântăreţul de country Hank Williams (jucat de Tom Hiddleston) urmează, cu toţii, să primească câte o biografie. În cinematografele noastre rulează cel puţin două filme care documentează cazuri reale şi portretizează persoane extraordinare - e vorba despre Unbroken şi American Sniper. În pregătire să se lanseze la noi este The Imitation Game. Iată în rândurile de mai jos ce poveşti şi oameni au inspirat recent scenariştii.
First Man, de la Universal, va spune povestea lui Neil Armstrong, primul om care a ajuns pe Lună. Proiectul a fost în pregătire timp de mai mulţi ani, fiind la un moment dat în faza de pre-producţie la Warner Bros, cu Clint Eastwoo
... citeşte
Taguri:
Joseph Gordon-Levitt, The Theory of Everything, Eddie Redmayne, Mr. Turner, The Walk, Robert Zemeckis, Oliver Stone, Road to Oz, Clint Eastwood, Neil Armstrong
-
Poster nou pentru Oz: The Great and Powerful
01.11.2012
Studiourile Walt Disney au lansat un nou poster pentru Oz The Great and Powerfull, ultima producţie a lui Sam Raimi, ce-i are în distribuţie pe James Franco, Mila Kunis, Michelle Williams şi Rachel Weisz. Noul afiş vine să completeze atmosfera fantastică conturată de primele imagini din film, în care Franco joacă rolul lui Oz.
Celebrul vrăjitor din cartea lui L. Frank Baum este aici Oscar Diggs, un magician de circ fără prea multe scrupule, care descoperă bogăţia şi faima după ce este transportat din Kansas în Ţara lui Oz, unde talentele sale sunt puse la îndoială de cele trei vrăjitoare ale ţinutului.
Kunis, Weisz şi Williams le interpretează pe cele trei, deloc uşor de convins în legătură cu autenticitatea talentelor lui Diggs, însă evoluţia poveştii a... citeşte
Taguri:
L. Frank Baum, rachel weisz, Michelle Williams, Mila Kunis, James Franco, Sam Raimi, Oz: The Great and Powerful
-
Rachel Weisz va face vrăji în Oz The Great and Powerful
04.05.2011
Noua adaptare Disney a poveştii vrăjitorului din Oz şi-a găsit actriţa care va interpreta cel de-al treilea rol major din film. Potrivit Deadline, Rachel Weisz va intra in pielea Evanorei, o vrăjitoare malefică ce stăpâneşte, împreună cu sora ei, Theodora, ţinutul magic din Oz.
Cu James Franco drept iluzionistul năstrușnic ce nimereşte în lumea fantastică aflată sub puterea a trei surori cu forţe magice, filmul lui Sam Raimi se conturează drept un prequel al poveştii clasice scrise de L. Frank Baum.
Cum Evanora o atrage de partea ei şi pe sora mai mică, Theodora (Mila Kunis), personajul lui Franco se vede nevoit să facă echipă cu Glenda, vrăjitoarea cea bună şi soră a celorlalte, pentru a elibera ţinutul de teroarea instituită de acestea.
Este de aşteptat ca un alt nume sonor să fie ales ... citeşte
Taguri:
Rebecca Hall, Kate Beckinsale, Mila Kunis, L. Frank Baum, James Franco, rachel weisz
-
Sam Raimi o vrea pe Hilary Swank în Oz
23.04.2011
Producţia lui Sam Raimi are deja două nume cunoscute şi apreciate în distribuţia lui Oz the Great and Powerful - James Franco, Mila Kunis - şi luptă acum să-l obţină pe al treilea, Hilary Swank, în ciuda opoziţiei studiourilor Disney, care o doresc în schimb pe Michelle Williams.
Regizorul s-a confruntat cu o situaţie asemănătoare în cazul peliculei Spider-Man, când a reuşit să îi convingă pe cei de la Sony să îl distribuie în rolul lui Peter Parker pe Tobey Maguire. Dacă nu ar fi făcut-o, l-am fi văzut în rolul supereroului pe Wes Bentley, starul din American Beauty.
Momentan, nu putem şti dacă regizorul va avea câştig de cauză, mai ales că nu s-a menţionat ce partitură ar putea primi actriţele. Cu Frank în rolul lui Oz şi Kunis drept Theodora, Vrăjitoare cea Rea din Vest, pelicula mai a... citeşte
Taguri:
Hilary Swank, Mila Kunis, James Franco, actor, 127 Hours, Your Highness, L. Frank Baum, American Beauty, Tobey Maguire, Sam Raimi
-
James Franco vrea tronul vrăjitorului din Oz
07.02.2011
Viitorul proiect al lui Sam Raimi are un nou pretendent pentru rolul vrăjitorului adus la viaţă de poveştile lui L. Frank Baum. James
Franco este acum în negocieri pentru această partitură, scrie Reuters, după ce Johnny Depp a
fost nevoit să renunţe la ofertă, urmând să înceapă în curând filmările la Dark
Shadows, sub regia lui Tim Burton.
Rolul a fost prima dată luat în considerare de către Robert
Downey Jr., şi el retras din producţie în urma obligaţiilor contractuale încheiate cu alte pelicule.
Filmul lui Raimi este un prequel la The Wonderful Wizard of
Oz ce descrie cum a ajuns vrăjitorul în minunatul ţinut al ţării Oz, devenind apoi conducătorul acesteia. Disney speră să înceapă filmările în a doua
jumătate a acestui an, lansarea fiind stabilită pentru 2013.
Dacă se va alătura din lu... citeşte
Taguri:
actor, Your Highness, Danny McBride, Zooey Deschanel, Natalie Portman, Robert Downey Jr., Tim Burton, Dark Shadows, Johnny Depp, James Franco
-
Dorothy revine în Oz pentru o nouă serie de aventuri 3D
04.11.2010
The Hollywood Reporter ne pune la dispoziție o serie de imagini-concept
din noul film de animaţie Dorothy of OZ regizat de Daniel St. Pierre,
după un scenariu inspirat din cartea cu acelaşi nume a lui Roger S.
Baum, strănepotul lui L. Frank Baum. Asemenea recentului Alice in
Wonderland, şi această nouă producţie 3D este plină de culoare şi
încearcă să redea cât mai fidel imaginea Oraşului de Smarald din Oz.
Conform sinopsisului, Dorothy (cu vocea Leei Michele din serialul Glee)
se întoarce în Kansas doar pentru scurtă vreme, cât să poată vedea că
fostul ei oraș a fost devastat de tornadă, iar locuitorii se pregătesc
să se mute. Până să se dezmeticească, fata este transportată, în mod
magic, înapoi în Oz, ai cărui locuitori sunt şi ei în pericol şi au
nevoie de ajutor. Vechii săi... citeşte
Taguri:
actor, Patrick Stewart, Megan Hilty, Hugh Dancy, James Belushi, Kelsey Grammer, Dan Aykroyd, Dorothy of OZ, Alice in Wonderland, L. Frank Baum
-
Cum vor arăta personajele din noul film de animaţie Dorothy of OZ
21.06.2010
Alpine Pictures şi Summertime Entertainment readuc pe marile ecrane celebra poveste a lui L. Frank Baum. Dorothy of OZ va fi un film de animaţie care va spune povestea clasică a Vrăjitorului din Oz, scrie Movieweb.com.Printre cei care vor da viaţă personajelor, prin vocile lor, se numără: Lea Michele, James Belushi, Kelsey Grammer şi Dan Aykroyd.Filmul va fi lansat în cinematografe în 2011 şi va fi regizat de Dan St. Pierre. Până atunci, vă prezentăm câteva schiţe care dezvăluie cum au fost recreate personajele din celebra poveste.
... citeşte
Taguri:
Dan Aykroyd, Kelsey Grammer, James Belushi, Lea Michele, L. Frank Baum, Dorothy of OZ, poveste, animatie
Categorii articole
Gossip
-
Filmul cu Tom Cruise şi Anne Hathaway provoacă reacţii neaşteptate
Un actor din filmul original este de părere că sequel-ul ar trebui să renunţe la Hathaway - Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
- A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
Ştiri cinema
-
Avalanşă de omagii pentru Dolly Parton
Regina muzicii country a murit ieri, la vârsta de 80 de ani - Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
- Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
Producţie
-
Tom Cruise pregăteşte o continuare la patru decenii de la premiera filmului original
Actorul şi studiourile Paramount cooptează pe afiş şi o actriţă laureată cu Oscar - Intră în producţie Vacanţa lui Vasile, un neo-noir despre problemele sistemului de justiţie
- Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
- Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
Cronică
-
Aventură de o noapte: filmul care te îndeamnă să fii tu însuţi
Deşi are o premisă problematică, comedia romantică are cu ce să captiveze - Statham împarte pumni, nu cuvinte - Trădare la nivel înalt
- Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
- Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
HBO
20:00
|
Despicable Me 4(2024)Sunt un mic ticălos 4
|
AMC
22:15
|
Sin City: A Dame to Kill For(2014)Sin City: Am ucis pentru ea
|
National TV
22:00
|
4Got10(2015)Cei buni, cei răi şi cei morţi
|
CineCloud
Chris Brown
Marina
London Dreams
Breach
Big Mommas: Like Father, Like Son
Pier Paolo Pasolini
The Fifth Estate
Am o idee
Rambo: Last Blood
Georgiana Drumen
Nora Salinas
Supergirl
D-Tox
Imagine That
Nacho Libre
Charlie Wilson's War
Josh Holloway
U-571
The Quest
Mircea Veroiu
Jasmin Tabatabai
Azul oscuro casi negro
Jack Gleeson
Mamma Mia! Here We Go Again
Fifty Shades of Grey
Patrick Duffy
California Dreamin' (nesfârșit)
Jeffrey Tambor
Kung Fu Panda 3
Volcano
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Possible Love
- East of Eden
- The Further Mis-Adventures of...
- Trust Me, I'm a Doctor
- Nickels
- Queen at Sea
- A Talent for Murder
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Cars
- Fall 2: Deadpoint
- Handbook for Superheroes
- Sacrifice
- Oasis: Don't Look Back in Anger
- Hoinari prin munți
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
- Digger
- Little Syria
- The Social Reckoning
Filme noi în SUA
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- Ebenezer: A Christmas Carol
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Violent Night 2
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- Werwulf
- The Angry Birds Movie 3
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
L. Frank Baum


