Dorothy revine în Oz pentru o nouă serie de aventuri 3D

de Cristina Grigore în 4 Nov 2010
Dorothy revine în Oz pentru o nouă serie de aventuri 3D

The Hollywood Reporter ne pune la dispoziție o serie de imagini-concept din noul film de animaţie Dorothy of OZ regizat de Daniel St. Pierre, după un scenariu inspirat din cartea cu acelaşi nume a lui Roger S. Baum, strănepotul lui L. Frank Baum.  Asemenea recentului Alice in Wonderland, şi această nouă producţie 3D este plină de culoare şi încearcă să redea cât mai fidel imaginea Oraşului de Smarald din Oz.

Conform sinopsisului, Dorothy (cu vocea Leei Michele din serialul Glee) se întoarce în Kansas doar pentru scurtă vreme, cât să poată vedea că fostul ei oraș a fost devastat de tornadă, iar locuitorii se pregătesc să se mute. Până să se dezmeticească, fata este transportată, în mod magic, înapoi în Oz, ai cărui locuitori sunt şi ei în pericol şi au nevoie de ajutor. Vechii săi prieteni au dispărut, iar Dorothy pleacă în căutarea lor. În drumul său îşi face alţi trei prieteni, alături de care se luptă să facă faţă unui nou şi viclean duşman, un bufon obsedat să ia în stăpânire întregul Oz.

Dan Aykroyd, Kelsey Grammer şi James Belushi vor fi vocile Sperietorii, ale Omului de Tinichea şi ale Leului Laş, în timp ce Hugh Dancy, Megan Hilty şi Patrick Stewart îşi vor împrumuta vocile noilor prieteni ai lui Dorothy. Filmul va fi lansat în 2012.

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
copila_satanista pe 4 noiembrie 2010 11:26
oau iote ca de oz uitasem, astia chiar le reiau pe toate si le fac 3D :)) da nu-i suparare daca le fac bine
cetateanu pe 4 noiembrie 2010 19:52
Asta sper si eu ca tehnologia sa nu strice povestea ca ar fi mare pacat , de aceea sunt adeptul filmelor de desene animate clasice.
Iamsaved pe 4 noiembrie 2010 20:32
Povestea este asa de frumoasa...nu stiu cum o sa fie cu 3D,dar in orice caz sunt curioasa:)
andreea_andreea pe 4 noiembrie 2010 21:15
daca alte persoane nu mai citesc carti, macar sa vada filmele dupa carti :)
PRINCESS1 pe 5 noiembrie 2010 15:20
Oaaau, au reusit sa faca si povestea asta in 3D, o sa fie foarte frumos filmul cu imagini si efecte speciale, deabia astept sa-l vad. Cred ca o sa le placa copiilor dar si parintilor.
lorenush2000 pe 5 noiembrie 2010 16:45
eu nu cred cs exista foarte multe persoane care sa nu cunoasca povestea asta :|
fiecare in copilarie am avut-o chiar si pentru scoala de citit
sper sa iasa frumos filmul, mai ales in 3D

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells