Ştiri cu tagul "Die Hard"
-
10 colecţionari de roluri negative
16.01.2013
Datorită trăsăturilor şi unei expresii faciale inimitabile, aceşti actori au reuşit să facă din rolurile negative o colecţie impresionantă. Unii dintre ei sunt mai puţin cunoscuţi publicului larg, dar - cu toate acestea - au fost aproape de fiecare dată obstacolul din calea protagonistului. Iată câteva nume la care ne-am gândit.
... citeşte
Taguri:
Dead Man, Along Came A Spider, Seraphim Falls, The Count of Monte Cristo, 1492 - Conquest of Paradise, The Three Musketeers, Metro, The Crow, Fortress, Weird Science
-
Channing Tatum, în promiţătorul White House Down
08.11.2012
Regizorul Roland Emmerich a pornit într-o nouă aventură plină de adrenalină pe care este gata să ne-o servească în vara anului viitor, iar criticii şi iubitorii de film i-au întâmpinat – după ştirile de până acum despre film – iniţiativa cu entuziasm. Ai în galerie noi fotografii din producţia cineastului, cu Channing Tatum în rol principal, iar mai jos găseşti detalii despre film, intitulat White House Down.
Promiţătoarea avalanşă de acţiune îl are în rolul preşedintelui Statelor Unite ale Americii pe Jamie Foxx, în vreme ce Tatum joacă rolul agentului secret John Cale, desemnat să îl protejeze pe liderul de la Casa Albă de un neaşteptat atentat inițiat de o grupare paramilitară, ce are loc chiar în celebra reşedinţă (şi spaţiu de lucru) ... citeşte
Taguri:
Air Force One, Jamie Foxx, Die Hard, Maggie Gyllenhaal, John Cale, White House Down, Channing Tatum, Roland Emmerich
-
Filme celebre: 30 de secrete
05.04.2012
Cei de la Total Film publică un material cu detalii interesante din culisele unora dintre cele mai celebre filme din toate timpurile, iar noi vă facem o selecţie cu cele mai simpatice şi inedite dintre ele. Poţi parcurge lista de mai jos nu doar ca o succesiune de trivia, ci şi ca o listă plină de recomandări: toate titlurile din ea sunt clasice pe care noi le considerăm obligatorii!Care ţi se pare cel mai interesant detaliu din listă?... citeşte
Taguri:
Taxi Driver, Robert De Niro, Martin Scorsese, Paul Thomas Anderson, John Rhys-Davies, The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring, There Will Be Blood, No Country for Old Men, Fargo, North by Northwest
-
Prolificul Bruce Willis
18.03.2012
A devenit celebru în serialul Moonlighting/Maddie şi David (difuzat în România din 1990), iar de atunci lucrurile n-au mers decât în sus pentru Bruce Willis, actorul devenind unul dintre cei mai populari ai generaţiei sale. Pe 19 martie e prilej de sărbătoare pentru prietenii lui Willis, căci acesta împlineşte 57 de ani şi, deşi pe mulţi aceste două cifre îi fac să se gândească la pensionare, lucrurile nu stau deloc aşa pentru actor, cu surprinzător de multe proiecte noi la orizont.Maddie şi David l-a catapultat pe Bruce Willis în topul celor mai populari actori de televiziune în 1985, dar publicul internaţional avea să-l vadă în acţiune trei ani mai târziu, când se lansează Die Hard/Greu de ucis, debutul uneia dintre cele mai populare şi longevive francize din toate timpurile. Iată că la ... citeşte
Taguri:
The Cold Light of Day, Looper, Die Hard, Moonlighting, Bruce Willis
-
Cum a fost făcut Gordon-Levitt să semene cu Bruce Willis în SF-ul Looper
18.01.2012
Rian Johnson, regizorul lui Brick şi al lui The Brothers Bloom, revine anul acesta pe marile ecrane cu Looper, un SF de acţiune ce-l are în rol principal pe Joseph Gordon-Levitt. Într-un inteviu acordat Los Angeles Times, cineastul dă unele detalii despre acţiunea filmului şi explică cum a fost făcut actorul din Inception să semene cu Bruce Willis, care joacă rolul versiunii mai în vârstă a personajului lui Gordon-Levitt.
Pelicula are în centru, într-o lume a viitorului, un asasin care lucrează pentru Mafie (Gordon-Levitt). Trimis să elimine o ţintă dintr-un într-un viitor şi mai îndepărtat, el se loveşte de o problemă aparent fără soluţie, deoarece îşi dă seama că cel pe care trebuie să îl omoare este chiar versiunea mai bătrână a propriei persoane (Willis).
Însă tema călătoriei în timp... citeşte
Taguri:
Bruce Willis, actor, Jeff Daniels, Paul Dano, Piper Perabo, Emily Blunt, Brick, Looper, Die Hard, Joseph Gordon-Levitt
-
7 personaje preferate de Crăciun!
18.12.2011
Filme de văzut de Sărbători sunt o mulţime, iar canalele de televiziune din România se închesuie, o dată ce se apropie 25 decembrie, să le programeze. Noi îţi arătăm mai jos şapte dintre personajele noastre preferate, ale căror aventuri au loc în preajma Crăciunului sau sunt strâns legate de petrecerea Sărbătorilor în familie.Care este preferatul tău?... citeşte
Taguri:
Edmund Gwenn, Natalie Wood, Alan Rickman, Hans Gruber, Bruce Willis, Die Hard, Chevy Chase, Billy Bob Thornton, Bad Santa, Joe Pesci
-
Cei mai proşti regizori ai mileniului!
12.11.2011
Cei de la Metacritic nu uită şi nu iartă. Cum suntem în 2011, a venit vremea ca centralizatorul de cronici să dea un verdict puţin onorant pentru "subiecţii" lui: cei mai proşti regizori din 2000 încoace! Află din lista de mai jos 10 nume dezastruoase pentru cinema! Fiecare nume este însoţit de un coeficient, este vorba de media notelor obţinute de filmele regizate în ultimul deceniu.Care ţi se pare cel mai prost regizor al ultimului deceniu? Dar care ţi se pare cel mai prost film lansat între 2001 şi 2010?... citeşte
Taguri:
Meet the Spartans, Epic Movie, Date Movie, Aaron Seltzer, Jason Friedberg, Uwe Boll, Kunihiko Yuyama, Vanilla Gorilla, Are We There Yet?, The Spy Next Door
-
Die Hard 5, în pregătire!
14.10.2011
Vă spuneam ieri că aşteptatul Die Hard 5 are un titlu, un subiect şi o dată de lansare. Noile aventuri ale lui John McClane se vor intitula A Good Day to Die Hard, iar data de lansare este cel puţin surprinzătoare: de Ziua Sf. Valentin, în februarie 2013.Dacă primul film avea loc într-un zgârâie-nori, al doilea într-un aeroport, al treilea în întregul New York, iar al patrulea pe teritoriul Statelor Unite, Die Hard 5 va fi cât se poate de internaţional, aşa cum se zvonise în urmă cu un an. Se pare că John McClane şi fiul său vor avea de-a face cu nişte ruşi, însăşi soarta democraţiei fiind în pericol! Un rol important în sequel îl va avea fiul lui McClane, pentru găsirea unui actor potrivit aflându-se acum la vânătoare o mulţime de agenţi de casting. Conform slashfilm, favoriţi ar fi Ben F
... citeşte
Taguri:
actor, Live Free or Die Hard, Jeremy Irons, Die Hard 3: With a Vengeance, Die Hard 2, Mel Gibson, Harrison Ford, Richard Gere, Burt Reynolds, Sylvester Stallone
-
Titlul, intriga şi data de lansare ale lui Die Hard 5
13.10.2011
Studiourile 20th Century Fox au anunţat ieri titlul, data de lansare şi detalii despre acţiunea lui Die Hard 5, relatează Slashfilm.
Intitulat A Good Day to Die Hard, filmul va avea premiera pe 14 februarie 2013, filmările urmând să înceapă la începutul anului viitor. Scenariul a fost scris de Skip Woods (Swordfish, X-Men Origins: Wolverine) iar regizor va fi John Moore (Max Payne, Behind Enemy Lines), acesta fiind ales chiar de Bruce Willis.
Iată şi sinopsis-ul filmului: „Încă de la primul Die Hard, în 1988, John McLane (Willis) s-a aflat în locul nepotrivit la timpul nepotrivit, cu abilităţile şi atitudinea ce l-au făcut de neînfrânt, devenind astfel inamicul numărul 1 al teroriştilor din toată lumea. De această dată, McLane se confruntă cu cea mai mare provocare de până acum, una cu ra... citeşte
Taguri:
actor, Die Hard, Behind Enemy Lines, Max Payne, X-Men Origins: Wolverine, Swordfish, John Moore, Bruce Willis, Skip Woods, Die Hard 5
-
Prima imagine de pe platourile de filmare ale lui The Expendables 2
12.10.2011
Filmările la The Expendables 2 au început, iar astăzi avem prima imagine de pe platourile de filmare, un regal pentru admiratorii veteranilor filmelor de acţiune. În fotografie îi ai aşadar pe The Terminator, Rambo şi John McLane.
Cel care a făcut publică imaginea pe contul său de Twitter este Arnold Schwarzenegger, alături de următorul mesaj: „Am revenit pentru The Expendables 2! Mă simt extraordinar pe platourile de filmare din Bulgaria, alături de Bruce [Willis] şi Sly (Stallone)”.
Probabil una din cele mai pline de testosteron producţii, ce reuneşte staruri ale filmelor de acţiune cu tipi duri precum Jason Statham, Jet Li, Dolph Lundgren, Terry Crews, Randy Couture, Mickey Rourke, a câştigat pentru cea de-a doua parte ceva muşchi în plus şi vedete noi.
În The Expendables 2 îşi vor fac... citeşte
Taguri:
Con Air, Simon West, Taylor Lautner, Liam Hemsworth, John Travolta, Christopher Lambert, Donnie Yen, Nicolas Cage, Scott Adkins, Chuck Norris
-
Se face Greu de ucis 5?
23.02.2010
Aflat în turneul de promovare pentru Poliţai în misiune, Bruce Willis le-a spus celor de la MTV că un al cincilea film Die Hard s-ar putea filma la anul. În acest moment nu se ştie în ce stadiu se află proiectul şi nici cine se va ocupa de el, în afară de Willis, fireşte. Interesant este că actorul a dezvăluit un amănunt esenţial despre subiectul noului proiect: John McClane va trebui de această dată să călătorească prin toată lumea.Dacă în primul Die Hard îl vedeam pe McClane "prizonier" într-o clădire, în următoarele filme spaţiul de "joacă" s-a lărgit la un aeroport, întreg New York-ul şi apoi întreg teritoriul Statelor Unite. Va putea seria să mai funcţioneze dacă McClane se transformă într-un Jason Bourne aproape de vârsta a treia?Dacă declaraţiile lui Willis vor deveni realitate, est... citeşte
Taguri:
Cop Out, Die Hard, Bruce Willis, actiune
-
Prima cronică la Sherlock Holmes
30.12.2009
Spurcat la întorsături şi lovituri de teatru finale dintre cele mai neaşteptate, după o adolescenţă în care devorasem Agatha Christie, am început prin a fi foarte dezamăgit de primele proze ale lui Sir Arthur Conan Doyle, abordate pe la douăzeci de ani şi ceva (cred că m-am înţărcat cu "Câinele din Baskerville", în armată, şi nu pricepeam neam cum poate fi autorul atât de neavizat, încât să ne dezvăluie misterul şi făptaşii, pas cu pas, încă de pe la jumătatea cărţii). Mult mai târziu, după câteva romane şi nenumărate povestiri, am ajuns să asimilez specificul aventurilor lui Sherlock Holmes - faptul că pentru autor nu conta pregătirea alambicată a unei surprize finale, ci urmărirea metodică a proceselor de observaţie şi deducţie ale detectivului devenit de-atunci proverbial. Cu alte cuvi... citeşte
Taguri:
Zack Snyder, Wild Wild West, Sweeney Todd, Supravieţuitorul, sherlock holmes, Roland Emmerich, Guy Ritchie, Die Hard, detectiv,
-
Cele mai rele personaje de film din toate timpurile
24.06.2009
Darth Vader şi Hannibal Lecter se află pe primele locuri în topul celor mai rele personaje de film din istorie, conform unui clasament realizat de cotidianul britanic The Times.Darth Vader, ocupantul locului întâi, a apărut pe marile ecrane în 1977, o dată cu celebrul Star Wars, regizat de George Lucas. A rămas emblematic pentru costumul negru, cu pelerină şi cască.Pe locul doi este Hannibal Lecter, interpretat de Anthony Hopkins, în The Silence of the Lambs, lansat în 1991. Henry F. Potter, interpretat de Lionel Barrymore, este un om de afaceri fără scrupule din filmul It's a Wonderful Life. Personajul se află pe locul al treilea al clasamentului.Vă prezentăm primele zece locuri ale topului: 1. Darth Vader (David Prowse) – Star Wars (1977) 2. Hannibal Lecter (Anthony Hopkins) – The Sil... citeşte
Taguri:
Fatal Attraction, Die Hard, Cesar Romero, Lionel Barrymore, Anthony Perkins, David Prowse, Max Schreck, Louise Fletcher, wall street, The Silence of the Lambs
Articole 21 - 34 din 34
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Un loc de care nu ai auzit niciodată, devenit destinaţie de călătorie după premiera unui blockbuster
Cei 3000 de locuitori ai unei insuliţe din Mediterana aşteaptă valuri de turişti (şi au cu ce să-i atragă) - Jared Leto, acuzat de zece femei de comportament sexual inadecvat
- Primul trailer Avengers: Doomsday! Villain-ul Doctor Doom, în toată splendoarea
- Secretul lui Digger, dezvăluit! Iată primul trailer
- A murit Sam Neill
Producţie
-
Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
Iată cine împiedică producţia unui sequel şi de ce - Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
- Salvaţi-l pe Willy (din nou)
Cronică
-
Ice Cream Man sau ce face prea multă înghețată dintr-un copil
Eli Roth prezintă povestea unor copii dintr-un orășel american care, ispitiți de înghețata unui vânzător bizar, ajung criminali cu sânge rece - Povestea peștelui posac, o aventură submarină simpatică
- De ce fugim? - Umamusume Pretty Derby - Începutul unei noi ere
- Spider-Man: Brand New Day, lecţii despre echilibrul viaţă-muncă
- Odiseea: ci eu în lumea mea mă simt nemuritor şi rece
Dosarele X
-
Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
De la secretomanie la represiune şi control total, în cinci poveşti cu totul neliniştitoare - Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
- Starurile de la Hollywood spun un "nu" categoric. Ce le-a deranjat
Filme de urmărit la TV
Warner TV
22:25
|
Mystic River(2003)Misterele fluviului
|
HBO
00:45
|
The Killer's Game(2024)Jocul ucigașului
|
PRO TV
21:30
|
Rush Hour 2(2001)Ora de vârf 2
|
CineCloud
Astérix aux jeux olympiques
The Borgias
Nicole Kidman
Gladiator
Barbara Mori
Survivor
Southland Tales
Olimpia Melinte
Meg Tilly
Agatha Christie's Marple
The Godfather Part III
Dylan McDermott
Due Date
Belle de jour
Unikitty!
Ransom
Nadeshda Brennicke
Mangalița
Venus
The Phantom of the Opera
MirrorMask
My Knight and Me
Lisa Chappell
Michel Piccoli
Spencer Locke
Arlen Faber
The Last Ship
Danny Trejo
In the Blood
Brigada Diverse în alertă
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Charlize Theron
- Nicole Kidman
- Matthew McConaughey
- Amber Heard
- Hilary Duff
- Sydney Sweeney
- Născuţi azi
Trailere filme
- Muyi, la légende du village...
- The Secret Woman
- Nobody's Violence
- Hansel & Gretel's Halloween
- El ser querido
- Confinement
- The History of Concrete
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- The End of Oak Street
- The Carpenter's Son
- Gail Daughtry and the Celebrity Sex Pass
- PAW Patrol: The Dino Movie
- Insidious: Out of the Further
- Spa Weekend
- One Night Only
- The Dog Stars
- Fuori
- Mutiny
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Värn
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- P31
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- Remain
- Jimmy
- The Cat in the Hat
- Ebenezer: A Christmas Carol
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Violent Night 2
- Zero A.D
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Die Hard


