Se face Pompei!

de Ştefan Dobroiu în 13 Apr 2010
Se face Pompei!

Îndelung amânatul proiect al lui Roman Polanski, Pompei, va fi preluat de Ridley Scott (regizorul deschide viitoarea ediţie a festivalului de la Cannes cu noul său Robin Hood) şi va fi realizat pentru televiziune, anunţă Empire.

Realizat în stilul celebrului Roma (sau, şi mai bine, al oscarizatului Gladiatorul), Pompei se bazează pe un roman al britanicului Robert Harris şi spune o captivantă poveste pe fundalul celebrei erupţii a vulcanului Vezuviu.

Proiectul va fi realizat sub egida Sony Pictures Television şi va avea forma unei mini-serii de patru ore. În acest moment nu se ştie cine va interpreta rolurile principale, dar Empire relatează că Orlando Bloom şi Scarlett Johansson erau în vizorul lui Polanski pentru proiectul său destinat marelui ecran.

Iată mai jos o prezentare a romanului apărut şi într-o traducere românească:

"O săptămână înăbuşitoare la sfârşit de august. Ce loc mai bun pentru a-ţi petrece ultimele zile ale verii decât minunatul Golf Neapolis? Dar în vreme ce cei mai bogaţi cetăţeni ai Romei se relaxează în vilele din jurul oraşelor Pompei şi Herculaneum, semne de rău augur avertizează că lucrurile au luat-o razna. Fântânile şi izvoarele rămân fără apă, un om a dispărut, iar cel mai mare apeduct din lume - maiestuosul Aqua Augusta - a încetat deodată să mai curga... Prin ochii a patru personaje, un tânăr inginer, o adolescentă, un milionar corupt şi un savant în vârstă, Robert Harris recreează în mod magistral o lume scăldată în lux, dar aflată în pragul distrugerii."

O altă colaborare Polanski-Harris, Marioneta, se lansează în România pe 28 mai după ce în februarie a obţinut un Urs de Argint pentru regie la festivalul de la Berlin.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
rrs85 pe 13 aprilie 2010 15:37
Suna interesant..
yullyana pe 13 aprilie 2010 16:33
pare interesant..sa vedem ce va iesi:d
crysty_doom pe 13 aprilie 2010 18:30
din ce spun ei se pare ca va fi interesant...acum sa vedem ce faci iesi.
Radu1711 pe 13 aprilie 2010 22:52
as vrea sa se faca
angesa pe 13 aprilie 2010 23:05
Il trec in lista "must see!"
mirona4288 pe 14 aprilie 2010 08:02
in sfarsit ! se gandesti cineva si la subiectul asta :)
Sikandar pe 25 iunie 2010 16:14
Categoric este un "must see".

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells