Ana, mon amour, primul proiect cinematografic al lui Călin Peter Netzer după câştigarea Ursului de Aur cu Poziţia copilului în 2013, s-a clasat pe locul întâi, în ordinea punctajelor, la cea mai recentă ediţia a concursului de finanţări organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (detalii AICI). Suma primită a fost de 1,59 milioane de lei, sumă ce a nemulţumit producătorul Parada Film.
Într-un comunicat primit la redacţie se precizează: "Având în vedere sumă solicitată de Parada Film la această sesiune CNC, filmului ar fi trebuit să i se acorde 2,97 milioane de lei, dar i-a fost alocată finanţarea de 1,59 milioane. Prin această decizie, directorul interimar şi majoritatea membrilor din comisia de administraţie a Centrului Naţional al Cinematografiei au încălcat legislaţia, care impune ca primul clasat de la fiecare secţiune să primească creditul solicitat (art. 43, alin. 2, lit a din Regulament, Ordonanţa 2335/14 august 2006), şi hotărârea comisiei de administraţie CNC (PV 09.05.2014 care stabileşte plafonul maxim de 2.970.000 lei pentru casele de producţie). Parada Film va transmite aceste nereguli Ministerului Culturii printr-o contestaţie".
Producătorul Parada Film mai precizează că Centrul Naţional al Cinematografiei afectează producţia lui Ana, mon amour, care ar trebui să înceapă la anul, şi prin întârzierea (cu aproape o lună - n.r.) anunţării rezultatelor concursului. Această întârziere afectează aplicaţiile la fonduri străine, din Germania şi Franţa, aplicaţii care se pot realiza numai după obţinerea unei finanţări de la CNC. "Şansele filmului de a primi finanţările internaţionale necesare scad", declară producătorul Oana Kelemen în comunicatul Parada Film.
Ana, mon amour este "un film al situaţiilor de criză dintr-un cuplu, al dependenţelor şi al raporturilor de forţe dintre doi parteneri", bazat pe romanul "Luminiţa, mon amour" de Cezar-Paul Bădescu. Scenariul semnat de autor şi de regizor "realizează o analiză detaliată a unei relaţii de cuplu disfuncţionale, în care se reflectă indivizii cu problemele lor psihice, dar şi societatea în care trăiesc, religia şi mentalităţile colective".
Foto: Călin Peter Netzer, în timpul filmărilor la Poziţia copilului.