Mindhunter: spune-mi pe cine ai ucis ca să-ţi spun cine eşti

de Ştefan Dobroiu în 15 Oct 2017
David Fincher şi Netflix lansează un superb serial despre zorii psihologiei criminalistice

Dacă ţi-a plăcut Zodiac, excelentul film din 2007 despre unul dintre cele mai cunoscute cazuri nerezolvate din istoria SUA, atunci chiar trebuie să vezi Mindhunter. David Fincher se întoarce la un stil similar pentru a spune povestea celor doi agenţi FBI care au început să intervieveze criminali în serie deja prinşi pentru a crea o procedură de identificare a noi făptaşi. Intens, extrem de bine jucat, scris şi regizat, serialul are toate şansele să-ţi menţină atenţia trează pe durata celor zece episoade. Noi recunoaştem deschis: le-am văzut pe toate într-o singură noapte!

Suntem în anul 1977 şi îl urmărim pe agentul FBI Holden Ford (Jonathan Groff) negociind eliberarea unor ostatici ţinuţi captivi de un infractor cu probleme mintale. Când acesta îşi spulberă creştetul capului cu un glonte, forţele de ordine răsuflă uşurate: niciun civil nu a fost rănit. Dar pentru Ford misiunea este un eşec, pentru că ea s-ar fi putut termina fără niciun deces. Tot mai preocupat de resorturile dezechilibrului mintal care poate împinge pe cineva spre acţiuni extreme, Ford ajunge să facă echipă cu un coleg, Bill Tench (Holt McCallany), şi să intervieveze ucigaşii în serie din închisorile americane pentru a vedea ce anume i-a determinat să ia atâtea vieţi omeneşti. Întrebarea de un milion de puncte este: dacă ştim cum gândesc, oare îi putem opri înainte de a ucide?

Serialul este bazat pe cartea "Mind Hunter: Inside The FBI's Elite Serial Crime Unit" şi se inspiră în mare parte din realitate, dar faptul că cei doi protagonişti din serial au nume fictive ne face să ne întrebăm cât adevăr şi câtă ficţiune este în serialul Netflix. Dar din punctul de vedere al entertainment-ului, întrebarea este irelevantă, pentru că până la urmă ce ne dorim de la un astfel de serial este să ne ofere tensiune şi răsturnări de situaţie.

În 2007 cel mai mare reproş adus de publicul larg filmului Zodiac este că la sfârşit nu aflăm cine e asasinul, motiv de mare frustrare pentru unii spectatori. Nu a contat că filmul se inspiră dintr-un caz nerezolvat (fapt adesea menţionat în promovarea premierei). Dar fii fără grijă, nu vei avea aceeaşi problemă cu Mindhunter: pe măsură ce identifică modele de gândire ale criminalilor, agenţii Ford şi Tench se vor implica în extraordinare cazuri active, oferind şi această satisfacţie publicului.

Mindunter este un serial rece, foarte cerebral, foarte vorbit, prin urmare nu te aştepta la lejeritatea lipsită de orice subtilitate a serialelor cu poliţişti în care gloanţele şi urmăririle sunt principalele surse de spectacol. Mindhunter coboară adânc în psihologia criminalului, explorându-i adesea explicit şi vizual resorturile cele mai bolnave. Te avertizează în această privinţă şi genericul, un montaj de imagini specifice muncii de intervievare şi documentare şi imagini subliminale (evident omagiu adus unei celebre secvenţe din Fight Club) cu trupuri în diverse stadii de mutilare şi descompunere. Dar nu şocul vizual este scopul echipei din spatele serialului.

Cel mai interesant aspect al serialului este faptul că, deşi acţiunea are loc într-un context istoric extrem de bine delimitat în timp, atenţia se îndreaptă adesea asupra modului cum schimbările în societate trag după sine alterări ale psihologiei criminale. Dacă până în anii '70 crimele erau comise din pasiune sau pentru a obţine foloase materiale, victima fiind aproape întotdeauna cunoscută criminalului (vestita lege nescrisă a criminalisticii "în nouă cazuri din zece este soţul, iubitul sau amantul"), diverse schimbări sociale atrag după sine naşterea criminalului în serie, pentru care identitatea victimei este adesea irelevantă. În termenii folosiţi de serial, nu-i deloc dificil să faci paralele cu crimele în masă sau terorismul din zilele noastre.

Netflix şi Fincher au fost atât de siguri că vor cuceri publicul cu Mindhunter, încât serialul a primit undă verde pentru al doilea sezon la o jumătate de an înainte de premiera din 13 octombrie. Nu s-au înşelat, pentru că rareori vezi producţii de televiziune care să ofere mai multă relevanţă şi niveluri de interpretare. Îl recomandăm din toată inima.

Exploreaza subiecte similare:

David Fincher, Jonathan Groff, Holt McCallany, Zodiac, Mindhunter

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
777L pe 16 octombrie 2017 23:43
Poate ai vrut sa spui " un omagiu adus lui Se7en"...?
StefanDo pe 17 octombrie 2017 16:38
nu. Fight Club. Tyler Durden insereaza cadre subliminale cu penisuri in filme pentru intreaga familie provocand disconfort publicului :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells