Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

de Ştefan Dobroiu în 4 Iun 2024
Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Cu peste 47.000 de bilete vândute şi aproape aproximativ 780.000 de lei încasări, Garfield domină topul săptămânal al încasărilor, deşi se află la al treilea weekend de prezenţă în cinematografele din România.

Pe locul doi s-a situat horror-ul Tarot (cronica noastră aici), în care şapte studenţi sunt atacaţi de monstruoase creaturi supranaturale după ce utilizează un set de tarot blestemat. Filmul a fost văzut de 14.743 de români, întrecând a doua premieră a săptămânii, Prieteni imaginari. Acesta este, de altfel, marele perdant al săptămânii: prezent pe 138 de ecrane (de două ori mai multe decât Tarot) şi sincronizat cu Ziua copilului, filmul cu Ryan Reynolds a acumulat 20.190 de bilete vândute. Cum e posibil ca horror-ul să întreacă filmul pentru întreaga familie, deşi a vândut cu peste 5.000 de bilete mai puţin? Preţul mediu al biletului pentru Tarot a fost de 28 de lei, în timp ce la Prieteni imaginari media a fost de 17 lei, în urma ofertelor disponibile în cinematografe de Ziua copilului.

Pe locul 4 s-a clasat Furiosa: A Mad Max Saga, iar pe 5 Planeta maimuţelor: Noul regat. Buzz House: The Movie se află pe 6, urmat de a treia premieră a săptămânii, animaţia japoneză Haikuy!! The Dumpster Battle. Topul este completat de alte animaţii: Pisicile de la muzeu, Giants of la Mancha şi Dragonkeeper.

Topul american a arătat asemănător: Garfield în fruntea clasamentului, cu încasări de 14 milioane de dolari, urmat de Furiosa şi Prieteni imaginari, cu 10 milioane, şi Planeta maimuţelor, cu 9 milioane.

Exploreaza subiecte similare:

The Garfield Movie, Tarot, If, Furiosa: A Mad Max Saga, Kingdom of the Planet of the Apes, Buzz House: The Movie, Cats in the Museum

Alte știri din cinema

Secrete declasificate cu David Duchovny: „Oamenii nu sunt capabili să păstreze secrete unii față de alții”

Secrete declasificate cu David Duchovny are premiera astăzi, 25 august, de la ora 21:00, urmând să fie difuzate episoade noi în fiecare seară de luni pe HISTORY Channel Romania.

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Între artă și prostituție – Toți o iubesc pe Touda

Touda, o cântăreață de muzică marocană tradițională, decide să plece din micul ei sat pentru a se face remarcată în Casablanca și pentru a reuși să îi ofere un viitor mai bun fiului ei surdo-mut.

Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale

Cei doi actori îi interpretează pe regina Eleonora şi pe şeriful din Notthingham în producţia MGM+ în zece episoade

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells