După lansarea lui Spectre, în 2015, producătorii seriei au dat de un obstacol major – Daniel Craig, vedeta ultimei serii de filme Bond, a anunţat că nu mai doreşte să îşi reia partitura.
Speculaţiile referitoare la actorul care va primi celebrul rol au început – mai toate numele în vogă au fost propuse, inclusiv câţiva actori de culoare. A existat chiar propunerea ca rolul să fie preluat de o actriţă. Realizatorii francizei nu s-au grăbit însă să aleagă un alt star şi bine au făcut. Potrivit Daily Mail, la insistenţele acestora (şi pus în faţa unei remuneraţii extrem de convingătoare) Daniel Craig pare înclinat să accepte încă o aventură în costumul lui Bond.
Deşi se aşteaptă încă o confirmare oficială din partea actorului, producţia lui Bond 25 a fost demarată, iar vechii scenarişti (ce au lucrat inclusiv la Skyfall şi Spectre), Robert Wade şi Neil Purvis, au fost contactaţi pentru a imagina noua poveste.
Şi în ceea priveşte regizorul ce va sta la cârma noii producţii părerile sunt împărţite. Fanii vorbesc despre necesitatea unui „suflu nou” dat seriei. Sam Mendes, care a regizat Skyfall şi Spectre, a declarat că nu-şi doreşte să revină în echipa lui Bond 25, printre numele propuse de media şi fani aflându-se Christopher Nolan şi James Mangold (Logan).
Craig are un orar încărcat de filmări. A încheiat, recent, lucrul la Kings şi Logan Lucky şi se pregăteşte acum de adaptarea pentru televiziune a romanului semnat de Jonathan Franzen, Purity. Anul trecut, actorul declara: „Mai degrabă aş sparge sticla asta şi mi-aş tăia venele, decât să mai fac un alt film Bond”. Studiourile Sony i-au oferit 150 milioane de dolari pentru încă două filme ale seriei.
Părerea ta
Spune-ţi părerea