Enter the Void este Odiseea Spaţială a lui Gaspar Noé
de Gloria Sauciuc in 27 Apr 2009
Gaspar Noé este în competiţia oficială pentru Palme d'Or anul acesta, cu Enter the Void filmul pe care fanii îl descriu drept „Odiseea Spaţială a lui Noé".
Au trecut deja 15 ani de când regizorul lucrează la acest proiect supersecret, cu titlul original Soudain le vide, dar o dată ce acesta a fost luat la Cannes, Noé începe să vorbească despre el. Iată câteva gânduri, împreună cu primele imagini, publicate de Totalfilm.com
Dar atenţie, sunt imagini cu stripperi, droguri, mâini pline de sânge şi oraşe stranii sub lumina neoanelor, iar regizorul ne invită de şase ori în universul pe care l-a creat.
Intră în lumea percepţiei şi a conştiinţei ne sugerează Gaspar Noé.
"Nici una dintre arte (cu excepţia jocurilor video) nu pot reproduce haosul din percepţia şi conştiinţa noastră precum o face filmul.
În trecut, unele filme au încercat să adopte punctul subiectiv de vedere al personajului principal. Însă Enter The Void va merge un pas mai departe decât predecesorii săi, însoţindu-şi eroul nu numai în clipele de luciditate, ci şi în delir: starea de alarmă, fluxul conştiinţei, memoriei, viselor...
Intră în lumea experienţelor halucinante!
"Viziunile care alcătuiesc scenariul sunt inspirate parte din relatările oamenilor care au avut experienţe în apropierea morţii, care descriu un "tunel de lumină", viaţa trecându-le prin faţa ochilor şi viziuni "astrale", şi parte din relatări ale unor experienţe provenite din consumul de DMT, o substanţă pe care creierul îl secretă în momentul morţii şi care, în doze mici, provoacă visele noaptea. Filmul trebuie să sperie, să facă să plângă publicul, şi, pe cât posibil, să îl hipnotizeze" spune regizorul.
Intră într-o călătorie a emoţiilor!
"În ultimii ani, filmele cu o structură labirintică au dovedit capacitatea publicului de a urmări povestiri alcătuite ca un puzzle, ca şi dorinţa de a se îndepărta de povestirea lineară. Dar o formulă complexă ar aduce doar o virtuozitate matematică, nu şi sensibilizarea publicului.
De aceea acest film este, în primul rând, o dramă - a unui tânăr care, după moartea brutală a părinţilor săi, promite că îşi va proteja sora orice ar fi. Simţind însă că el însuşi e pe moarte, luptă din răsputeri să-şi respecte promisiunea.
Un film în care viaţa unei persoane este legată de dragostea pe care o are ea pentru cealaltă persoană.
Intră în Tokyo!
"Motivul pentru care au fost alese cele mai aglomerate zone din Tokyo-ul modern este pentru a sublinia fragilitatea celor doi, frate şi soră, aruncaţi ca două bile într-o maşină de jocuri mecanice cu alb, negru şi culori fluorescente."
Intră în lumea deschisă de un film extraordinar!
"E greu să faci un film, dar să faci un film mare e o sarcină aproape imposibilă. Acest citat din Spielberg nu este, poate, precis, dar aşa mi-l aduc aminte" spune Gaspar Noé. "Totuşi, există asemenea filme, inclusiv cel care a avut o influenţă puternică asupra mea - 2001: O odisee spaţială.
Fără să pretind că aş putea reproduce o asemenea capodoperă, încercând să fac un film care să fie, în acelaşi timp, captivant la scară mare, suficient de complex în acelaşi timp pentru a putea fi adresat adulţilor.
Şi dacă nu porneşti la drum cu gândul de a face un film mare, cu siguranţă n-ai să faci unul".
Intră în montagne - russe!
"Ultimele două filme ale mele, mult mai puţin ambiţioase, au fost descrise de către un critic drept nişte montagne - russe care se joacă cu cele mai adânci fobii şi dorinţe ale spectatorului.
Enter the Void, ale cărui teme şi opţiuni artistice vor fi variate şi colorate, trebuie - dacă reuşesc - să fie acel montagne-russe magic în care eu, ca spectator, visez să mă dau".

Imagini
Vezi imaginiSpune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Unei actriţe i-a fost scârbă să-l sărute pe Kit Harington
După ce au jucat împreună într-un celebru serial, cei doi apar acum în horror-ul The Dreadful - Câteva veşti despre noul film Blade
- Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?
- Supereroul Marvel pe care James Gunn a refuzat să-l includă în seria Gardienii galaxiei
- Starul de cinema este pe cale de dispariţie, spune Sean Penn
Ştiri cinema
-
Filmul CURSA te trimite la finala F1 din Abu Dhabi
Până pe 24 octombrie, când ne vom bucura de cea mai curajoasă producție românească cu mașini spectaculoase și drifturi periculoase, publicul din intreaga țară se poate înscrie în competiție - A murit Claudia Cardinale
- Robert Redford, legendarul actor și regizor, a murit la 89 de ani
- Happy Cinema își extinde rețeaua: un nou multiplex deschide în Arad
- Tron: Ares, noua producție Disney, apare în cinematografe din 10 octombrie
Producţie
-
O accidentare a lui Henry Cavill amână filmările Highlander
Starul din rolul "Nemuritorului" s-a rănit în timpul antrenamentelor - Iată-l pe Ryan Gosling în Star Wars: Starfighter!
- O dificilă relaţie tată-fiu, explorată în noul film românesc Dus-Întors
- Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale
- Angelina Jolie, din nou gata de acţiune: apare într-un thriller cu spioni
Cronică
-
Istoria WW1 se combină cu fantasticul în Santinelele, doar pe FOCUS+
Cel mai așteptat serial FOCUS+ al toamnei va avea premiera pe 29 septembrie și rescrie în cheie SF parcursul unuia dintre cele mai cumplite conflicte armate: Primul Război Mondial. - One Battle After Another, epopeea unei Americi fracturate
- O aventură plină de pisici și sclipici - Casa de păpuși a lui Gabby: Filmul
- Sezonul 3 din Tulsa King, disponibil acum pe SkyShowtime
- Un basm despre iubire, natură și explorare – Legenda ursului alb
Dosarele X
-
Toamna vrajbei noastre: Hollywood-ul, divizat de Palestina
Mii de cineaşti cer boicotarea Israelului, alte mii acuză "exterminarea artei" - Primul efect special din istorie: publicul îngrozit a crezut că asistă la o decapitare reală
- Diavolul se îmbracă de la Prada: şapte detalii inedite
- Ştii de ce Hollywood-ul e situat în Los Angeles? Detalii inedite din istoria Cetăţii Filmului
- I-au distrus cariera la 27 de ani şi i-a costat milioane: cazul Michaels vs. Game of Thrones
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Anne Hathaway
- Nicole Kidman
- Claudia Cardinale
- Osvaldo Ríos
- Heath Ledger
- Reese Witherspoon
- Născuţi azi
Trailere filme
- People We Meet on Vacation
- Tafiti - Across the Desert
- Vie privée
- The Disappearance of Josef...
- Dracula
- Miroirs No. 3
- Gașca de la Drept
Filme populare
- F1: The Movie
- Sinners
- Final Destination Bloodlines
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Thunderbolts*
- Ballerina
- Superman
- The Accountant 2
- The Amateur
- How to Train Your Dragon
- Weapons
- Jurassic World Rebirth
- The Fantastic Four: First Steps
- Lilo & Stitch
- Dragoste fără cuvinte
- A Minecraft Movie
- 28 Years Later
Premiere cinema
- Follemente
- One Battle After Another
- Gabby's Dollhouse: The Movie
- The Strangers: Chapter 2
- Jaful secolului
- The Kingdom
În curând la cinema
- Afterburn
- Avatar: The Way of Water
- Vecina
- The Smashing Machine
- Kangaroo
- Pets on A Train
- Roofman
- Jeunes mères
- Pădurea de molizi
- Tron: Ares
- Gașca de la Drept
- The Black Phone 2
- Stitch Head
- Dinți de lapte
- After the Hunt
- Yes
- Good Fortune
- Sketch
- Pădurea este a mea
- Hegyizene 2
- Springsteen: Deliver Me from Nowhere
- Cursa
- Good Boy
- Arhitecții naturii
- How to Save the Immortal
- Moartea domnului Lăzărescu
- Dracula
- Bone Lake
- Bugonia
Filme noi în SUA
- The Bride!
- It Was Just an Accident
- Regretting You
- Gekijô-ban Chensô Man Reze-hen
- The Negotiation
- Nuremberg
- Die, My Love
- Frankenstein
- Predator: Badlands
- Now You See Me: Now You Don't
- The Running Man
- Wicked: For Good
- Zootopia 2
- Starbright
- Five Nights at Freddy's 2
- Avatar: Fire and Ash
- The SpongeBob Movie: Search for SquarePants
- The Anaconda
Program TV

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Enter the Void este Odiseea Spaţială a lui Gaspar Noé