Îl vei vedea în următorii doi ani în numeroase filme de acţiune – Journey 2: The Mysterious Island, G.I. Joe Retaliation, Snitch, Goliath, The Fast and the Furious 6 – iar de curând a acceptat rolul principal în Monster Hunters Surival Guide, scrie The Wrap.
Realizat după o mini-serie de benzi desenate, filmul va fi o adaptare live-action, în care protagonistul va traduce în spectaculoase scene de luptă răspunsurile la întrebările puse de John Paul Russ în volumul său.
„Se află pretutindeni; la TV, în filme, în coşmarurile noastre… Dar există ei cu adevărat? Există într-adevăr vampirii, vârcolacii şi zombie? Şi, dacă sunt reali, cum le putem face faţă? Noroc că există acest ghid exhaustiv pe care fiecare Vânător de Monştri trebuie să îl aibă! Fie că eşti pe urmele lui Bigfoot sau eşti un vajnic spintecător de vampiri, nu-ţi poţi permite să nu intri în posesia acestei cărţi”, notează editura în descrierea cărţii.
Monster Hunter’s Surival Guide va fi produs de Simon Kinberg (X-Men: First Class) şi este acum în căutarea unui scenarist care să transforme într-o captivantă poveste lecţiile de supravieţuire împotriva monştrilor de tot felul.
Părerea ta
Spune-ţi părerea