După Twilight, ecranizarea The Host

de Ştefan Dobroiu în 23 Sep 2009
După Twilight, ecranizarea The Host

Anul trecut Stephenie Meyer, autoarea aflată pe buzele pline de adoraţie a milioane de adolescenţi (şi pe tastaturile mult mai puţin elogioase a sute de cronicari de carte), a dat din nou lovitura cu o carte SF, The Host. Bineînţeles, multe studiouri au fost interesante să ecranizeze romanul, dar cei care au pus mâna într-un târziu pe drepturi au CV-uri foarte, foarte interesante.

The Host se petrece în viitorul apropiat, când o rasă extraterestră, sufletele ("the souls", în original), cuceresc Pământul şi parazitează trupurile fiinţelor umane. Eroina cărţii este Melanie, o fată de 20 de ani şi una dintre puţinele fiinţe umane care au reuşit, aflate mereu pe fugă, să scape preluării corpului ei de către un extraterestru. Când acest lucru se întâmplă, relaţia dintre Melanie şi "sufletul" ei, Rătăcitoarea, le va schimba acestora toată viaţa.

Sună foarte complicat, nu? Şi încă nu v-am zis tot, căci în carte e şi un mega-triunghi amoros, nu spunem între cine şi cine.

Poate va simplifica lucrurile Andrew Niccol (Gattaca, Lord of War, The Truman Show), scenaristul şi regizorul interesat să adapteze cartea pentru marele ecran. Producătorii care au obţinut drepturile sunt Nick Wechsler şi doi colaboratori ai săi, exact echipa din spatele The Road, filmul cu Viggo Mortensen în rolul principal, pe nedrept trecut cu vederea anul acesta la Veneţia.

În acest moment Andrew Niccol se pregăteşte să scrie scenariul, prin urmare nu poate fi avansată o posibilă dată de premieră pentru The Host.

Ce crezi despre subiectul filmului? Ai citit cartea lui Meyer, ce impresie ţi-a lăsat?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristina pe 23 septembrie 2009 21:48
zzuzzu
Emy13 pe 23 septembrie 2009 22:47
soper,abia astept,suna foarte interesant,chiar imi plac filmele SF
atuili pe 23 septembrie 2009 22:53
La noi Inca nu a aparut cartea dar cum va aparea sigur o voi lua si o voi citi si cu siguranata va fi la fel de buna ca si seria Twilight
Satana_cu_Cioc pe 24 septembrie 2009 07:58
...mi s-a luat de tipa asta...unde naiba e Anne Rice??? O alta cronica? va rog?
Bart_Simpson pe 24 septembrie 2009 08:49
NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!!!!!! O noua prostie a fetei asteia care l-a scarbit si pe Stephen King? WTF?!?!?

@emy13 - daca iti place seria asta, inseamna ca nu prea stii ce inseamna SF... Dar daca ai 13 ani, atunci, te rog sa ma scuzi. Mai ai timp...

kensu pe 24 septembrie 2009 10:20
twilight e de fapt fantasy si nu sf.nu stiu ce sa zic din articol arata ok povestea desii sunt anti twilight.sa vad trailer ul si alte pareri ale criticilor de film si apoi imi formez o parere despre film.
StephenieMeyerFatWoman pe 24 septembrie 2009 13:23
intr-adevar stephen king spunea ca meyer scrie niste povestioare ieftine.....vedeti si pe wikipedia....chiar e adevarat >:)>:)
claudiu-daniel-lugoj pe 24 septembrie 2009 14:30
totusi ar trebui puse in scena si care vrea se uita care nu,nu se uita.
shadowofnight pe 24 septembrie 2009 21:44
Va rog, sa fim la obiect si sa nu implicam seria Twilight in aceasta alta opera scrisa de Stephenie Meyer. Incercand sa fiu cat mai obiectiv cu putinta, am auzit ca lumea considera aceasta carte ca fiind mult maiibuna decat seria Twilight - pe motivul ca si-a dat silinta cu ea...eu nu stiu ce sa spun....POATE daca nu ar fi mirificul triunghi amoros m-as apuca, din curiozitate, sa o citesc, dar altfel...

Si imi pare rau, dar chiar nu ma pot abtine. Citatul in cauza este:
According to Stephen, "Both Rowling and Meyer, they're speaking directly to young people... The real difference is that Jo Rowling is a terrific writer and Stephenie Meyer can't write worth a darn. She's not very good."

Ar trebui sa fii un pic deplasat ca sa nu recunosti ca Steven este, ei bine, de 10000000 de ori mai bun decat Meyer, plus ca are experienta so...

mausyo pe 25 septembrie 2009 13:04
era de asteptat
Robert pe 25 septembrie 2009 16:07
ceea ce a vrut shadowofnight sa spuna .....va zic eu pe intelesul tuturor pe scurt :D ca mai circula pe cinemagia si d-astia care nu stiu nici romana apoi engleza....




P.S.

ea e o scriitore de genul asta:
"Reading my crappy book gets me a golden house! Suckers.">:) :))=))....am gasit pe uncyclopedia(parodie la wikipedia) chestia asta.

Robert pe 25 septembrie 2009 16:09
am pus niste "" semne ciudate in comentariu....nu s-a afisat ce era intre ele......

Meyer de abia se chinuie sa scrie o carpitura.....adica n-are talent.....nu e o scriitoare buna!!!!.....Asta voiam sa zic:P.....mesajul asta trebuia sa apara inainte de P.S.

Blair W pe 25 septembrie 2009 18:43
Cui nu-i place stephenie meyer e problema lui si e un mare LOSER. Nu va obliga nimeni sa ii cititi cartile sau sa va uitati la filme.
Eu am citit cartea si e super. Abia astept sa vad si filmul!! :X:X

BlairW pe 25 septembrie 2009 18:46
aa, si daca milioane de oameni i-au citit cartile si au mai facut si filme presupun ca nu sunt chair asa de "crappy", chiar nu inteleg de ce va uitati la ceva ce nu va place...
Klara pe 25 septembrie 2009 18:57
ooo, da... Chiar ma simt ca "un mare LOSER" ca nu-mi plac plictiselile alea de carti. Meyer can't write sh*t!
Euphoria pe 25 septembrie 2009 19:04
singurul motiv pentru care au fost facute filme dupa cartiile doamnei Meyer este pentru ca regizorii stiau ca au "magnet" la publicul adolescentin .
kensu pe 25 septembrie 2009 19:22
depinde si de adolescenti .exista si o minoritate care e anti twilight
cora_zon pe 26 septembrie 2009 20:15
alta ecranizare? pai nu au terminat de ecranizat seria asta amurg, acuma se apuca de alta?! whatever, mie imi place true blood :D; si chiar, ce e cu anne rice de nu mai scoate rao carti scrise de ea? probabil nu mai e la moda...:(
adriantrinca pe 26 septembrie 2009 20:40
e super filmul e super tare de bubuie
Leena pe 27 septembrie 2009 18:18
The Host nu a aparut inca in Romania.Eu mi-am luat carte din straintatea..O sa incep maine sa o citesc.Revin cu impresii
Duda pe 3 octombrie 2009 00:11
ya u'r right shadowofnight,Stephen King is the best, sunt fan de mica, dar si Rowling e f buna ,iar Meyer are alt stil nu potzi sa compari, e un pic mai ushoara si simplista dar asta nu inseamna k nu e buna sau cartzile ei nu sunt...ok .multa pubilcitate...
paulamariaus pe 4 decembrie 2009 20:23
am ascultat catea e pe you tube,e foarte buna si e citita surprinzator si mai bine,bineinteles in engleza....abia astept sa vad cum vor transforma catea in film si ce vor taia....ian,jeb,jered,jeremy,melanie,sharon,maggy,lilly si toti ceilalti pt ca sunt o gramada...super imaginatie are meyer,s. sper sa va placa...
oana_marya pe 9 ianuarie 2010 00:54
e super cartea,la inceput devine plictisitoate dar dupa cateva capitole....vrei sa aflii si mai multe despre ce se intampl-n continuare...merita citita si abia astept filmul...iar cei care tot comenteza despre scriitoare ,eu nu-i inteleg...nu va pune mai nimeni sa va uitati la filme ...nu v-a placut primu film ,nu mai luati si altul...ce tot atatea ironii???
ramonik_sweet_4_u pe 27 februarie 2010 23:00
am citit cartea si o ador ! abea astept filmu :* ;;)
angel pe 19 martie 2010 22:16
Se vede ca scriitoarea e inca la inceput,dar are mult talent ...reuseste sa impleteasca foarte bine descrierea cu naratiunea...stie sa construiasca incet incet povesti superbe de iubire fara sa devina obscene sau ridicole...normal ca orice scriitoare are si unele puncte slabe ..dar totusi ..voi daca abia v'ati incepe cariera ati fi geniali..ati fi perfecti inca de al inceput?..Oricum gazda e o carte interesanta si chiar merita citita...mie mi'a placut foarte mult..iar despre termenul "triunghi amoros"..este discutabil...sunt cam patru personaje implicate :Jared,Melanie..Ian,Wanda..instabilitatiile emotionale dintre aceste 4 personaje se datoreaza mai mult legaturii dintre suflet si gazda...cartea prezinta dezavantajele si avantajele omului ...printre care si greseala pe care o realizeaza unele persoane(de a caracteriza un om dupa aspectul fizic nu dupa comportamentul si sufletul acestuia)...plus ca mai exista si alte aspecte sociale si psihologice ...Asta este parerea mea ...Sper ca filmul sa se ridice macar la jumate din valoarea cartii!
angel pe 19 martie 2010 22:18
inca de la inceput*..scuze
MissBlossom01 pe 12 iunie 2010 12:21
abia astept,cei care au obtinut drepturile si scenaristul sunt foarte buni,presimt ca o sa iasa mai bine decat twilight + romanul e foarte interesant..adica e mai mult pentru adolescenti..mai mari :)),nu cred ca e chiar pt adulti totusi..
Diutzza13 pe 29 iunie 2010 10:48
am citit cartea
mie una mi-a placut foarte mult
bate seriile Twilight

simo pe 2 septembrie 2010 02:36
super tareeeee
cartea este minunata...doar e by steph
dar lasand asta....are si sf si are si dragoste si te tine in suspans
este vorba despre iubire si prietenie, despre ce inseamna sa fii om
chiar vreaus sa vad o ecranizare a acestei carti, dar sunt foarte curioasa la distributie

Ramy pe 2 septembrie 2010 21:58
Cartea este extraordinara!!! Abia astept filmul! Cititi cartea, nu o sa va para rau!
anomar pe 13 decembrie 2010 12:52
Cartea nu e rea deloc. E scrisa cu mai multa maturitate si nu se adreseaza ca seria Twilight numai adolescentilor. O carte care poate relaxa pe oricine dupa o zi de munca plictisitoare . Imdb-ul arata acum ceva vreme ca-n rolul personajului masculin l-au ales pe Ian Somerhalder , dar dupa o vreme n-a mai aparut nicio informatie despre film...Sunt curioasa sa vad cum evolueaza lucrurile si cum o sa iasa filmul...
rockable pe 12 iunie 2011 10:40
am citit cartea, din curiozitate. prima oara am luat`o de la bibleoteca, am dus`o inapoi :)), a2a oara la fel. pana cand nu mi`a batut capul o colega sa o citesc. inceputul intr`adevar e cam ciudat (nu citit prologul - e al naibii de plictisitor) dar povestea in sine este extraordinara
mult mai misto ca si twilight care e.. in fine
eu va incurajez sincer sa o cititi, si sa nu va lasati batuti de la primele 50 de pag, actiunea adevarata incepe cam dupa aceea. oricum, e superba
succes si spor la citit!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells