Comedii şi nu prea

de Ştefan Dobroiu în 12 Oct 2009
Comedii şi nu prea

Cinemagia a aruncat un ochi la secţiunea În curând şi a constatat cu surprindere că până la sfârşitul lui noiembrie comediile lipsesc cu desăvârşire din programul cinematografelor, asta în situaţia în care doar weekendul viitor se vor lansa nu mai puţin de trei horror-uri. Într-un an în care doar Marea mahmureală sare în minte la capitolul comedii reuşite şi în care până şi glumeţii Adam Sandler şi Judd Apatow şi-au altoit glumele pe o super-dramă, Funny People, se pare că tendinţa se păstrează, iar cinematografele vor fi ocolite de comedii în toată puterea cuvântului. Nu, nu pune la socoteală Year One, nu prea merită...

Chiar dacă ne lipsesc comediile, asta nu înseamnă că nu ne vom amuza la cinema. Cinemagia a pescuit printre premierele din următoarele şase săptămâni şi-ţi poate prezenta şapte filme la care ai toate şansele măcar să... chicoteşti.

Acum câteva luni am primit un mail de la Prorom, distribuitorul filmului Love Happens în România. "Ştefan, te rog completează genurile lui Love Happens, tocmai l-am văzut şi este ŞI comedie". De aici vine, probabil, şi ideea acestui articol, iar despre noua dramedie romantică (sic!) a lui Jennifer Aniston nu putem spune decât că ne aminteşte prin ton de P.S. I Love You, în care el (Gerard Butler) moare, iar ea (Hilary Swank), soţia lui, e devastată de această tragedie, dar începe să trăiască din nou provocată de o serie de scrisori scrise de el înainte de moarte tocmai pentru a o ajuta să depăşească momentul. Şi Love Happens împleteşte din plin comedia şi drama şi ni-i arată pe Jennifer Aniston şi Aaron Eckhart îndrăgostindu-se unul de celălalt în ciuda tuturor obstacolelor. Filmul se lansează pe 23 octombrie.



Chiar vinerea viitoare şi deci la concurenţă cu nu mai puţin de trei horror-uri, vine Julie. Şi Julia. Această nouă dramedie a Norei Ephron (mai e cineva care crede că Nopţi albe în Seattle este foarte supra-apreciat? Da, da, "men never get it", într-adevăr...) este primul film inspirat de un blog şi deja o lansează pe Meryl Streep drept candidată sigură la Oscarurile din 2010. Streep o interpretează pe Julia Child, autoarea unei apreciate cărţi de bucate de acum câteva decenii, The Art of French Cooking. În timp ce Ephron o urmăreşte pe Julia la Paris, unde aceasta descoperă secretele gătitului a la francaise, aruncăm un ochi şi în prezent, spre Julie, o secretară fără perspective care se răzvrăteşte împotriva destinului ei aparent pecetluit gătind într-un singur an toate cele 524 de reţete din cartea lui Child. Aşteaptă-te la fum, arsuri, lacrimi, dar şi râsete, plus o interpretare trăsnet a lui Streep. Din 16 octombrie.

În ceea ce priveşte Taking Woodstock/Bine aţi venit la Woodstock!, ai grijă ce cronici citeşti înainte de a merge la film. Americanii au scris de rău, aşteptându-se, probabil, ca noua producţie a lui Ang Lee să se ocupe mai mult de celebrul festival început în 1969. Europenii au fost, în schimb, mult mai deschişi faţă de noul Lee, care foloseşte festivalul doar ca fundal "de criză" pentru a-l prezenta pe Elliot Tiber (Demetri Martin, foto stânga), un tânăr designer de interioare fără de care Woodstock nu ar fi fost posibil, sau nu aşa cum a rămas în istorie. În orice caz, hazul acestei drame despre maturizare şi rezolvarea problemelor cu cei din jur stă exact în alaiul de ciudaţi oprit în curtea lui Tiber pentru a organiza festivalul. Liev Schreiber (foto dreapta) în rol de travestit plus o mulţime de excese specifice perioadei se strecoară la marele fix în Taking Woodstock, cu premiera programată pentru 30 octombrie.

Bad Lieutenant: Port of Call New Orleans nu este nici el comedie, dar râzi din toată inima. Cel puţin autorul acestui articol aşa a făcut, înconjurat la Veneţia de o mulţime de spectatori dezamăgiţi care se aşteptau de la regizorul Werner Herzog la un film cu mult mai multă substanţă. Ei bine, BL:PCNO nu are cine ştie ce substanţă, dar Herzog scoate untul din Nicolas Cage şi-i oferă acestuia unul dintre cele mai bune roluri ale carierei. Locotenentul rău din titlu e chiar Cage, care suferă cumplit după ce un act de eroism săvârşit în timpul uraganului Katrina îl lasă cu dureri de spate groaznice. Printre remediile poliţistului se numără alcoolul, drogurile, sexul (cu Eva Mendes!) şi andrenalina, acesta aruncându-se cu aplomb absurd în mai toate abuzurile posibile şi imposibile. Atenţie la aparate de ras şi iguane! O cronică găseşti aici, filmul se lansează pe 6 noiembrie.

Continuarea pe pagina 2.

Pagina
1 2

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Andrei M. pe 12 octombrie 2009 15:00
eu sunt comedy addicted ... m-au omorat cu faza asta :(
Radu pe 12 octombrie 2009 16:12
Cred ca si The Proposal se incadreaza la comedii foarte reusite anul acesta, nu ?
DarkTroianu pe 12 octombrie 2009 16:31
Cea mai tare comedie a anului a fost Drag me to hell, ce a semanat mai mult cu American Pie decat un horror adevarat
Teddytz pe 12 octombrie 2009 17:09
O comedie f faina a fost The ugly truth :D
cora_zon pe 12 octombrie 2009 19:07
mie mi-a placut the hangover :DD
PR07ON pe 12 octombrie 2009 19:19
dark sa stii ca ai mare dreptate drag me to hell=comedie :))
5teVe pe 12 octombrie 2009 23:18
mie mi-sa parut si funny people o comedie reusita anul asta...da fiecare cu parerea lui...
seba pe 13 octombrie 2009 11:00
the handover si the ugly truth... cele mai reusite filme ale anului parerea mea, o mare dezamagire a fost year one, ma asteptam la mai mult de la actorul principal.
Monica pe 13 octombrie 2009 20:19
Julie and Julia ;)
necunoscut adik nu ma cunosti pe 13 octombrie 2009 22:07
filmul cel mai tare horror este michael jackson =))
decathlon pe 13 octombrie 2009 22:15
THE HANGOVER cel mai tare film al anuluila categ comedie...asta e clar..sa ma contrazica careva care la vazut la cinema....
completare pe 18 octombrie 2009 11:08
deci nici tu nu ma cunojti * ;)
decathlon BRAVO pe 18 octombrie 2009 11:10
:))..intr'adevar THE HANGOVER a fost cea mai buna comedie de anul acesta ..pana acum..si asta dovedeste de ce a fost tinuta atat de mult pe ecrane
Radu1711 pe 27 aprilie 2010 16:46
filme reusite dupa parerea mea

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells