Buget de 200 de milioane pentru Inception?

de Ștefan Dobroiu în 16 Iun 2009
Buget de 200 de milioane pentru Inception?

Nimic nu este mic în ceea ce priveşte Inception, se pare, de la regizor la distribuţie. Şi în niciun caz secretomania despre acest proiect nu este, pentru că nimeni nu a reuşit să afle ceva despre subiectul blockbusterului a cărui acţiune se petrece, chiar aşa, "în arhitectura minţii".

Cu un buget de 200 de milioane de dolari şi filmări în cinci ţări diferite, Inception îşi va cheltui o parte consistentă din buget în Canada, unde Nolan are nevoie de un decor cât mai... accidentat. Conform ziarului The Calgary Sun, regizorul a făcut prospecţii în Munţii Stâncoşi canadieni şi s-a oprit asupra unei formaţiuni muntoase din preajma oraşului Alberta. Ziarul susţine că filmările din Alberta vor fi importante şi că Nolan va avea nevoie de sute, dacă nu mii, de muncitori canadieni pentru construirea unui "decor elaborat" pentru filmările ce vor începe în această vară.

Cât despre distribuţie, aceasta îi cuprinde pe Leonardo DiCaprio (rolul principal, un CEO de multi-naţională despre al cărei domeniu de activitate nu se ştie absolut nimic), Marion Cotillard (soţia lui), Ellen Page (o absolventă de facultate, ajutorul principal al lui DiCaprio), Joseph Gordon-Levitt (un asociat al lui DiCaprio) şi Ken Watanabe (villain-ul filmului, un bărbat care îl şantajează pe protagonist). Cillian Murphy şi Michael Caine, reciclaţi din cele două batman-uri nolaniene, au şi ei roluri dar despre acestea nu se ştie pentru moment nimic.

În România filmul se va lansa pe 30 iulie 2010.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
jroberto pe 16 iunie 2009 11:35
Nolan a dovedit ca ii un regizor foarte bun. Sper sa iasa ceva extraordinar.
noname pe 16 iunie 2009 15:15
Va fi ca un Steven Spielberg
Radu12 pe 16 iunie 2009 23:02
Suna promitator.
Mai ales ca e tinut secret, ceea ce indica ca nu se doreste propaganda mare si acest lucru ma face sa cred ca va iesi ceva bun de vizionat.

alin pe 10 februarie 2010 20:57
super tare filmul !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells