Alien: Covenant va fi urmat de un nou film, ce va începe producţia în 2018, confirmă Ridley Scott

de Cristina Grigore în 10 Mai 2017
Noile filme pe care cineastul le-a adăugat universului Alien menţin suspansul, teroarea şi misterul

Ajuns deja la 79 de ani, Ridley Scott nu încetineşte ritmul, ci continuă să dezvolte producţii bazate pe cele mai de succes titluri ale sale. Se pregăteşte de relansarea lui Blade Runner 2049 (noul film, la care a lucrat ca producător executiv, se va lansa în luna octombrie). Dar, mai înainte, va promova noul său efort regizoral, Alien: Covenant, un sequel al lui Prometheus (2012), ce este, la rândul său, un (fel de) prequel al lui Alien (1979).

Cineastul a confirmat, într-un interviu acordat IGN.com, că a început deja lucrul la pelicula ce îi va urma lui Alien: Covenant. Aceasta va intra în producţie anul viitor. „Ne ocupăm chiar acum de scenariu. Vom începe filmările în 14 luni”, a spus Scott. Urmează ca şi cei de la 20th Century Fox să confirme includerea producţiei - ce va purta, se pare, numele de Alien: Awakening - în orarul lui 2018. 

Înainte ca cineastul să termine cu Alien: Covenant, Fox a inclus în planurile sale Alien 5. Filmul, la cârma căruia a fost numit Neill Blomkamp, ar fi fost un sequel direct al lui Aliens (1986), şi ar fi ignorat evenimentele din Alien 2 (1992) şi Alien: Resurrection (1997). Studioul a renunţat ulterior la proiectul în care urma să aibă rol de producător şi Ridley Scott. „Le-am zis că nu refuz propunerea, însă i-am întrebat: ‚De ce să facem ambele filme (Covenant şi Alien 5)? Nu are sens’”, a spus el.

Exploreaza subiecte similare:

Alien: Covenant, ridley scott, Blade Runner 2049, Prometheus, Alien, Aliens, Alien: Resurrection, Neill Blomkamp

Alte știri din cinema

Secrete declasificate cu David Duchovny: „Oamenii nu sunt capabili să păstreze secrete unii față de alții”

Secrete declasificate cu David Duchovny are premiera astăzi, 25 august, de la ora 21:00, urmând să fie difuzate episoade noi în fiecare seară de luni pe HISTORY Channel Romania.

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Între artă și prostituție – Toți o iubesc pe Touda

Touda, o cântăreață de muzică marocană tradițională, decide să plece din micul ei sat pentru a se face remarcată în Casablanca și pentru a reuși să îi ofere un viitor mai bun fiului ei surdo-mut.

Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale

Cei doi actori îi interpretează pe regina Eleonora şi pe şeriful din Notthingham în producţia MGM+ în zece episoade

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Dimz pe 10 mai 2017 11:10
In 1992 a aparut Alien 3, nu Alien 2 (care se numeste Aliens) !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells