In 1961, pe fondul tensiunilor dintre Statele Unite si Cuba, administratia Kennedy a autorizat sprijinirea invaziei organizate de exilatii cubanezi, cu intentia de a da jos guvernarea lui Castro. Debarcarea acestora a avut loc la Bahia de Cochinos (Golful Porcilor) si s-a lovit de esec deoarece cineva stia planurile si a vorbit. Iar privirile cad asupra lui Edward Wilson (Matt Damon), seful departamentului de operatiuni secrete din cadrul CIA.
The Good Shepherd, intoarcerea lui Robert De Niro ca regizor (dupa A Bronx Tale), pe un scenariu de Eric Roth (The Insider, Munich), e un film despre spioni. Nu insa despre indivizii inalti, plini de fibra si amatori de Martini, tip Brosnan, ci despre cei ca Edward Wilson, genul birocrat, tern, perfectionist, suspicios pe toti cei din jur, lipsit de umor si care a ascuns orice urma de emotie in spatele ochelarilor sai mari. Privirea lui Wilson in trecut (in timp ce incearca sa afle ce s-a intamplat cu operatiunea din Cuba), incepand cu perioada studentiei la Yale si continuand cu nasterea CIA, de dupa al Doilea Razboi Mondial, e prilej evident pentru expunerea a mai mult de 35 de ani din istoria uneia dintre cele mai puternice organizatii din lume ("se zice CIA si nu The CIA, la fel cum spui God si nu The God", ne spune spre final unul dintre personaje), dar nu istoricul e piesa de rezistenta. Centrul filmului lui De Niro este America, ideal de natiune suprema, pentru existenta careia este nevoie de patriotism si devotament absolute. Din sentimentul datoriei si pentru aceasta America, Edward Wilson - jucat de Damon cu o mina impasibila, inspaimantatoare pe alocuri – isi va pierde sufletul intr-o functie in care incertitudinea si secretele sunt perene (ironic aici textul din sediul CIA: "si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va elibera"), fiecare cuvant are dublu tais, iar familia este o necesitate obiectiva.
Ajutat de distributia excelenta (Baldwin, Gambon, Turturro, Hurt, Jolie, Blanchard, Crudrup si cameo-uri de la Timothy Hutton si Joe Pesci), De Niro arata ca n-a lucrat cu Coppola (scenele in care CIA-ul analizeaza o banda audio aminteste de The Conversation) si Scorsese degeaba, iar Roth arata ca si datorita lui, Munich a fost mare.
