Se spune ca Eddie Murphy ar fi pierdut Oscarul pentru cel mai bun actor in rol secundar anul acesta (in dauna lui Alan Arkin) deoarece Norbit a iesit pe ecrane in aceeasi perioada in care membrii Academiei trebuiau sa trimita formularele cu voturi si i-a facut sa uite de Dreamgirls. Nevazand Norbit, ai fi tentat sa califici spusele ca simple rautati. Filmul lui Brian Robbins insa, daca rezisti luptei cu pleoapele in cele 90 de minute in care nu se intampla absolut nimic interesant sau cat de cat amuzant, te poate convinge ca Murphy intr-adevar si-a provocat singur necazul.
Personajul principal, baiat bun dar cam bleg, intitulat din ratiuni bizare Norbit, cade inca din copilarie (dupa ce prima lui prietena l-a parasit, plecand cu familia adoptatoare) in ghearele Rasputiei, un colos de fata, si al celor trei frati gangsteri ai ei, care ii vor face existenta un chin.
Dupa ani si ani, in care Rasputia si-a marit exponential dimensiunile, in viata lor linistita apare Kate (Thandie Newton), prietena din copilarie a lui Norbit si germenii ruperii de monstrul din bucatarie denumit sotie incep sa incolteasca in mintea acestuia. Mai dificil insa cu partea practica.
Daca dintr-un motiv ciudat sinopsisul nu te-a descurajat, ai intrat la film si chiar esti atent, poti observa urmatoarele: ca Eddie Murphy joaca iar mai multe personaje (Norbit, Rasputia si pe domnul Wong), ca in The Nutty Professor, ascuns sub costume de grasime sau straturi masive de machiaj; ca obsesia americanilor cu greutatea si cu actorii de culoare deghizati ca femei masive (vezi si Big Momma’s House 1 si 2) continua; ca Thandie Newton e chiar foarte slaba; ca parca a trecut ceva vreme de cand Cuba Gooding Jr. a jucat in ceva notabil; ca desi are trei scene Eddie Griffin le fura pe toate; si ca ai aruncat banii pe bilet. Cum sa nu astepti Starship Dave?
Părerea ta
Spune-ţi părerea