Articole Shadows of Forgotten Ancestors

(1965)

Umbrele strămoșilor uitați

Sinopsis

Adaptat după romanul ucrainianului Mikhaylo Kotsyubinsky, extraordinara sinteză de mit, istorie, poezie, etnografie, dans și ritual a lui Sergei Parajanov rămâne una dintre creațiile supreme ale cinematografului sonor sovietic, căreia nici măcar filmele ulterioare ale lui Sergei Parajanov nu îi umbresc splendoarea.

Filmul, a cărui acțiune se petrece în pitoreștii munți Carpați, este povestea tragică a dragostei dintre doi tineri proveniți din familii vrăjmase, Ivan (Ivan Mykolaichuk) și Maricika (Larisa Kadochnikova), și a vieții și căsătoriei lui Ivan după moartea Maricikăi. Intriga este emoționantă, dar ea servește lui Sergei Parajanov în principal ca pretext pentru extraordinara mișcare lirică a camerei (imaginea, maestrul Yuri Ilyenko), pentru folosirea inovatoare a naturii și interioarelor, pentru amestecul abil de folclor și fantezie în descrierea ritualurilor creștine și păgâne și pentru experiențele fascinante cu culori și muzică.

Film demn de mâna lui Aleksandr Dovjenko, la a cărui viziune poetică despre viața Ucrainei se face adeseori aluzie, „Tini zabutykh predkiv” aka „Shadows of Forgotten Ancestors” (Umbrele strămoșilor uitați) evocă, de asemenea, poveștile în general și uneori chiar anumite reprezentări ale acestora în filmele de animație ale lui Walt Disney – de pildă, căsuța din pădure din „Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici” (1937). Multe alte secvențe memorabile demonstrează o sensibilitate corporală, viscerală, așa cum se vede într-o amețitoare scenă din prima parte a filmului, unde camera este plasată pe vârful unui copac tăiat de secure, dar încă în picioare, pentru a ne lua cu ea în căderea vertiginoasă la pământ. (Jonathan Rosenbaum, critic de film la Chicago Reader, autor, preluat din 1001 de filme de văzut într-o viață).

"Insolit, acest film este de un modernism formal care atrage si surprinde, de un lirism plastic nemasurat (...). De remarcat la Paradjanov este modernismul cu care ii indruma pe actori. El insista mai mult asupra trupurilor decat asupra chipurilor, inventeaza gesturi sau contrazice intentiile prin gesturi. La el, totul e rapid si bine stapanit; aparatul de filmat are miscari precise, fiecare plan contine maximum de surprize, de contraste, de sugestii." - Robert Benayon (Positif, 1966)