Articole Orphan

Poți păstra un secret?

După o serie întreagă de dificultăți maritale, culminând cu pierderea de către Kate a unei sarcini, soții Coleman, care mai au doi copii, un băiat și o fată, cred că cea mai bună soluție la toate aceste necazuri este să înfieze o fetiță. Esther, fetița de nouă ani de care se simt atrași, și-a pierdut recent părinții adoptivi într-un incendiu din care ea însăși a scăpat ca prin minune.

Regizorul Jaume Collet-Serra, o descrie pe Esther ca fiind “foarte misterioasă, dar în același timp, foarte deșteaptă și cu multă imaginație. Kate și John vor s-o adopte pentru că își doresc un copil special. Și aleg un copil care e chiar foarte, foarte special,” spune el zâmbind.
Deîndată ce Esther intră în casa lor, începe să se întâmple o serie de evenimente tragice, ceea ce o face pe Kate să suspecteze că această fetiță angelică nu este ceea ce pare a fi. De fapt, lui Kate nu-i trebuie mult să-și dea seama că ceva nu e în regulă cu Esther.

Când John vine acasă pe neașteptate, Esther tocmai cânta o melodie suavă și desena ceva frumos. Kate li se alătură, iar părinții adoptivi se trezesc subjugați de inteligența și voința lui Esther. Conservatoare și timidă, Esther este o fetiță deosebită. Kate, care este muzician de profesie și John, care e arhitect, constată că acest copil excepțional s-ar putea integra în familia lor în ciuda, sau chiar datorită, trecutului ei întunecat.

Starea în care se află acum familia Coleman se pretează foarte bine unei manipulări. Kate se vindecă greu după pierderea sarcinii, iar trecutul o apasă și acum, pentru că problemele ei cu băutura îi aduseseră la un pas de tragedie când fiica lor Max era gata să se înece, deși mama se afla în preajmă. John își reprimă cu greu tendința de a o acuza pe Kate pentru ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Falia căscată între cei doi este atât de adâncă încât îi face vulnerabili, deschizând o oportunitate pentru Esther.

Leonardo DiCaprio, co-acționar la Appian Way și producător al filmului, afirmă: “Eram așa de încântați de proiect pentru că el depășea conținutul unui film tipic pentru acest gen cinematografic. El te atrage pentru că, în afara trăsăturilor unui film de groază, el mai conține în străfunduri și o dramă psihologică foarte complexă.”

Inspirat după o povestire de Alex Mace, de la Appian Way, scenariul este scris de David Leslie Johnson.

“Scenariul lui David este excepțional,” spune Collet-Serra. “Personajele sunt complexe și bine conturate. Filmul avea potențialul necesar pentru o creație înzestrată cu toate elementele: interpretare excelentă, atmosferă minunată, tensiune, și în plus, elemente de groază. ‘Orfana’ este un thriller psihologic care treptat se transformă într-un horror. De fapt nu e un horror pur. Povestirea se învârte în jurul acestui secret, iar mie mi se întâmplă foarte rar să citesc un scenariu care să mă surprindă la sfârșit. Nu numai că m-a surprins cu adevărat, dar este și foarte plauzibil. Exact asta m-a atras la el.”

“Am vrut să creionez o familie cu bunele și relele ei. Nu intenționam să pun degetul pe rană înainte de vreme; voiam să descopăr ce îi ține împreună, să le dau o șansă la un sfârșit fericit,” spune Collet-Serra. “Apoi, pe măsură ce lucrurile o iau razna, vom putea vedea grozăvia, dar asta doar pentru un moment. Era un lucru esențial pentru mine să o prezint cât mai realist, dar cât mai scurt totodată, pentru ca accentul să poată cădea pe povestire și interpretare.”

Nu e nimic rău în faptul că ești diferită față de ceilalți, nu?

Vera Farmiga o interpretează pe Kate, soție și mamă, care se recuperează după un alcoolism ce i-a adus o traumă gravă și după o sarcină pe care n-a putut-o duce la bun sfârșit. “O doare și pântecul și sufletul,” afirmă Farmiga, “dar ea încearcă din răsputeri să-și vindece rănile proprii și să-și salveze familia. Decizia ei de a adopta un copil vine din străfundul unei inimi rănite. Ea vrea să folosească sentimentele cu care se încărcase pentru copilul din pântecele ei, oferindu-le altei ființe, lipsite de afecțiune și care avea nevoie de ele. Adopția era o modalitate prin care putea să-și vindece și să-și unească din nou familia.”

Kate este totodată o pianistă talentată. Pe parcurs aflăm că a fost profesoară la o prestigioasă școală de muzică, dar a renunțat la carieră pentru a se ocupa de familie. Dar băiatul ei nu are talent la muzică, iar fata ei este hipo-acuzică. Însă pentru ea, cele mai traumatizante întâmplări sunt pierderea sarcinii și accidentul lui Max, care era gata să se înece, dacă ea n-ar fi fost băută când s-a întâmplat nenorocirea.

Chiar dacă rana s-a mai cicatrizat, soțul ei nu se poate abține să n-o acuze, iar ea nu se poate ierta pentru ceea ce a făcut. Vinovăția și lipsa de încredere au deschis o prăpastie între Kate și John, iar aceasta s-a căscat mai mult după venirea lui Esther, care știa să exploateze slăbiciunile lui Kate și îndoielile lui John.

Rolul soțului lui Kate, John, este interpretat de vechiul prieten al lui Farmiga, Peter Sarsgaard, care-și descrie personajul ca fiind “un pacificator. El încearcă să aplaneze lucrurile, să le privească cu luciditate și să-i aducă împreună pe membrii familiei, pentru că i se pare că soția lui ia totul prea în serios, sau vede nereguli acolo unde nu sunt.”

Sarsgaard recunoaște că personajul lui nu este un bărbat perfect. “John are și alte preocupări în afara profesiei și vedem asta în scurte secvențe de-a lungul filmului,” spune el. “Pe el îl interesează numai ceea ce este pozitiv, așa încât atunci când se petrece ceva rău în apropierea lui, primul impuls este să minimalizeze sau chiar să ignore criza. Și în plus, el nu poate trece cu ușurință peste problemele din trecut ale lui Kate, iar asta îl face să nu dea crezare avertismentelor ei în legătură cu Esther.”

Când lucrezi cu copii, îți trebuie altă abordare. Regizorul explică, “Ceea ce aștepți de la copii, este calitatea lor esențială - inocența. Trebuie însă să repeți cu ei pentru ca ei să știe ce trebuie să facă în fiecare secvență, dar din cauza acestei repetiții permanente, ai putea să pierzi chiar esența - atitudinea lor inocentă față de viață. Îți trebuie un diapazon foarte fin pentru a ține în echilibru punctul în care copiii nu-și pierd spontaneitatea, dar știu exact pe ce coardă să apese pentru a scoate în evidență emoțiile.”

Downey notează, “Personajul lui Esther debutează într-o cheie care te convinge că ea este fetița dulce și angelică, cu un trecut dureros, dar care abia așteaptă să facă parte din noua sa familie. Apoi îți dai seama că are o înclinație spre rău și că are intenții necurate. Iar apoi mergi mai adânc, ca să descoperi de ce are asemenea intenții. Aveam nevoie de o mică artistă care să poată reda toate aceste faze. Și când te gândești că i-am atribuit personajului și un accent special în vorbire!”

“Datorită subiectului, aveam nevoie de o actriță de vârstă tânără, care să fie în același timp și foarte formată,” explică Collet-Serra. “S-a dovedit că Isabelle, care are doar 11 ani, poseda siguranța de sine necesară. Deîndată ce a intrat la audiție, a pus stăpânire pe personaj.”

Silver a fost descumpănit de faptul că mica actriță a înțeles atât de repede rolul. “În timpul casting-ului, noi toți ne-am îndrăgostit de Isabelle,” recunoaște el, “și trebuie s-o spun, am avut dreptate. E fantastică pentru rolul ăsta.”
Downey confirmă, “Isabelle a reușit să dea gradualitate povestirii - e foarte sofisticată și totuși, atunci când e nevoie, știe să arboreze acea inocență cu ochii mari, caracteristică copiilor. La începutul filmului, chiar te convinge că e o fetiță dulce și naivă. Apoi, pe măsură ce Esther își dezvăluie firea, Isabelle a fost capabilă să interpreteze și părțile stranii sau dure ale caracterului ei.”

Din cauză că Esther este de origine rusă, iar cu Max nu se poate înțelege decât prin semne, Fuhrman a trebuit să învețe să vorbească cu accent și să folosească limbajul prin semene al surzilor. “A fost foarte amuzant să învăț limbajul semnelor,” spune ea. “Iar accentul mi-a plăcut pentru că îmi schimba vocea și mă ajuta să intru mai bine în pielea personajului negativ.”

Limbajul prin semne era necesar pentru că fiica lui Kate și John, micuța Max, era surdă. Realizatorii au ales-o pentru rolul lui Max pe Aryana Engineer, o fetiță de șase ani, care este hipo-acuzică. Ea știe perfect limbajul semnelor și citește pe buze vorbele oamenilor. Este exact ce trebuia pentru personajul Max din film.

În completarea familiei vine Daniel, fiul soților Coleman, interpretat de tânărul actor Jimmy Bennett. “Am citit scenariul și m-am gândit, ‘Vai, dar e perfect,’” comentează Bennett. “Este exact genul de film care-mi place - horror, chestii înfricoșătoare. Apoi realizatorii au sunat și m-au întrebat dacă accept să sar dintr-o căsuță construită într-un copac, la 6 m înălțime. Am răspuns imediat, ‘Sigur!’ Bineînțeles că atunci când am turnat secvența, eu eram legat cu o coardă și am sărit în brațele unor oameni care m-au prins. Dar a fost super! Îmi place să fac cascadorii din astea.”

Personajul lui Bennett este singurul din familie care nu s-a bucurat de venirea lui Esther. “Daniel e la vârsta când începe să facă pe grozavul, iar noua sa soră nu e cool deloc, așa că prietenii au ajuns să-l cam ocolească din cauza ei,” afirmă Bennett. Daniel încearcă să-și trezească familia la realitate, dar “ei nu-l ascultă, nu-i dau atenție. E dificil pentru el, fiindcă singurul său aliat ar putea fi sora lui, Max, dar el nu prea știe semnele, așa că rămâne să-i facă față lui Esther de unul singur.”

Cea care înlesnește intrarea lui Esther în familia Coleman este Sora Abigail, o călugăriță de la Orfelinatul de fete Sfânta Mariana. Experimentata actriță CCH Pounder interpretează acest rol care a fost scris special pentru ea.

“Sunt un mare fan al actriței și pentru acest motiv, în timp ce scriam scenariul parcă îi auzeam vocea, dând replicile,” recunoaște Johnson. “De fiecare dată când urma replica Surorii Abigail, auzeam vocea lui CCH Pounder, așa că mi s-a părut firesc s-o includem în distribuție. I-am ținut pumnii strânși în timpul casting-ului.”

În tot acest proces s-a făcut simțită și intervenția divină pentru că atunci când am întrebat-o cum s-a pregătit pentru rol, Pounder mi-a răspuns simplu, “Nu m-am pregătit deloc, pentru că eu am fost crescută într-o mănăstire. Am învățat la măicuțe timp de 14 ani. Am asistat la transformarea fetelor din novice în călugărițe. Cred că măicuțele mă considerau un copil cam rău…dar în niciun caz ca Esther!” spune ea râzând.

Downey remarcă, “Jaume este un regizor cu un talent incredibil pentru imagine. De asemenea el a știut să creeze acel suspans special, asigurându-se că actorii accentuează, prin jocul lor, acele momente critice ale filmului. Dar el era pregătit să spună povestea în mod elegant; din film nu trebuia să lipsească noblețea, care urma să-i convingă pe spectatori să se lase antrenați alături de personaje pe parcursul poveștii de groază. El s-a pregătit îndelung pentru că vroia să prezinte lucruri pe care nu le mai văzuserăm pe ecran.”

Producătorul Joel Silver trage linie spunând, “‘Orfana este un film sofisticat, care e în același timp înfricoșător și tulburător. Nu e vorba doar de un copil al răului, acolo este și o implicație mai profundă. Aceasta îi va fierbe pe spectatori, care se vor întreba tot timpul, ‘Ce nu e în regulă cu Esther?’ Bineînțeles că ne așteptăm să comenteze, dar sperăm să nu strice suspansul dezvăluind secretul.”