Articole Le Peuple migrateur

Le dãm din ce în ce mai putinã atentie. Nu mai sîntem atenti la traseele lor rituale care anuntã vreme rece sau zile însorite, în functie de sensul în care zboarã. Si totusi, aceste “profesioniste” ale vãzduhului au de ce sã ne fascineze.

Nu se stie prea bine de ce migreazã. Unii oameni de stiintã avanseazã teoria glaciatiunii, care ar fi împins pãsãrile spre Ecuator. Apoi, odatã cu încãlzirea planetei, acestea ar fi revenit în nord, si asa mai departe. Alti savanti cred cã pãsãrile sînt la origine tropicale, si cã suprapopularea a fãcut ca unele specii sã colonizeze zonele temperate.

Oricare ar fi originea acestor uriase deplasãri, efortul este aproape supranatural. Pãsãri de talie micã strãbat mii de kilometri. Unele se întorc exact în locul de unde au plecat. Se apreciazã cã sînt mai mult de zece miliarde de pãsãri care migreazã în fiecare an în ambele sensuri. Aceste pãsãri provin în principal din pãrtile nordice ale emisferei. Pãsãrile care trãiesc la Ecuator se deplaseazã putin. Pentru a-si putea împlini corect odiseea, unei pãsãri i se modificã metabolismul de îndatã ce zilele se micsoreazã. Muschii li se dezvoltã, ca oricãrui atlet. Îsi schimbã penajul si aripile. Unele zboarã bãtînd continuu din aripi, altele alterneazã zborul cu planarea, altele îsi iau avînt, altele planeazã pur si simplu (vulturul, de ex.). Gîstele, ratele si lebedele opteazã pentru formatiile în V.

Toate profitã de vînturile marine; sînt dotate cu un exceptional sens al orientãrii (punctele cardinale sînt înscrise în genele lor). Soarele, stelele, ca si cîmpul magnetic terestru le servesc drept repere si busolã. Pot sã zboare la o altitudine de 6000 de metri (gîstele survoleazã Himalaya la o altitudine de 9000 de metri peste nivelul mãrii). Pot sã reziste la orice temperaturã, la desertul saharian sau la frigul arctic.

Se pare, asadar, cã instinctele se transmit de la o generatie la alta. Un reflex pavlovian avut încã de la nastere împinge pãsãrile nu numai sã-si pãrãseascã cuibul, sã zboare, ci si, mai mult, sã plece în directia bunã. Chiar si pãsãrile sedentare au instincte migratoare. Pentru aceste pãsãri, cãlãtoria, mare consumatoare de energie, nu este deloc o plãcere, cãci pericolele sînt peste tot. Sute de milioane mor sub gloantele vînãtorilor (Franta avînd cel mai mare numãr de vînãtori din Europa). Cinci milioane de porumbei sînt ucisi în fiecare an în Franta. Trist record. Unii savanti încearcã sã devieze pãsãrile spre cãi mai sigure. Cãci oamenii le sînt cei mai aprigi dusmani: linii de înaltã tensiune (electrocutare), castele de apã (înec), pînze de petrol (Alaska, coasta Atlanticului, etc.), si tot asa. Mai putem aminti si pericolele reprezentate de avioane; în mod ironic, aceastã inventie se inspirã de la pãsãri, dar pãsãrile si avioanele pot produce dezastre în caz de coliziune.

Dar nici natura nu se lasã mai prejos: vremea face si ea ravagii: furtuni violente, vijelii, furtuni de nisip în Sahara, etc. Animalele de pradã (dar si reprezentantele speciei lor) sînt avide de pãsãri slãbite, obosite, sau pur si simplu adormite…
Au fost numãrate 357 de specii de pãsãri. În Franta, 14 % din specii sînt amenintate cu disparitia. În America de Nord, procentul este de 9 %. Printre acestea, vulturul imperial, lebedele albe, soimii pelerini, cocorul de Manciuria, s.a.m.d.