20.04.2023
Am văzut primul episod din noul serial western Django la o lansare comparabilă, atât estetic cât și ca senzație, cu serialul Westworld și cu acel parc tematic, reproducere a vestului sălbatic. Ca în serial, micul orășel western construit în studiourile de la Castel Film a prins viață. Lumea se costuma corespunzător epocii, cascadorii simulau o bătaie prin mocirlă, călăreții își arătau trucurile din pinten și din bice, într-un soi de demonstrație nelipsită de fler butaforic.
Poate mai mult ca oricare alt gen, westernul a devenit o amintire îndepărtată, pe care orice rememorare o mai schimbă, o mai ficționalizează puțin. Iar aici e și potențialul genului, fiindcă atunci când apare un serial ca Westworld, care pastișează această lume, expunându-i arti...
13.03.2023
După premiera de succes din Franța (unde este difuzat de CANAL+), noul serial western Django va fi difuzat pentru prima dată în luna aprilie și în alte țări europene, inclusiv în România prin intermediul Focus Sat, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Producția filmată integral în România este un western original cu o distribuție care cuprinde nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV de neuitat, se mai în comunicat.
Cele 10 episoade au fost filmate integral în România, în perioada mai-noiembrie 2021, în numeroase regiuni din țară: în zona Brașovului (în craterul vulcanului stins din satul Racoş), Râșnov, Zărnești, în studiourile Castel Film, Frame Studios și Buftea S...Taguri: Django Unchained, Quentin Tarantino, Franco Nero, Sergio Corbucci, Las fierbinți, Ai noştri, Triplusec, Atletico Textila, Lior Ashkenazi, Armand Assante
15.12.2012
Criticii de peste ocean care au asistat deja o proiecţie în avanpremieră a lui Django Unchained au avut de spus despre aceesta numai cuvinte de laudă, unii fiind de părere că au vizionat unul dintre cele mai bune filme din cariera lui Quentin Tarantino, iar alţii spunând că filmul este un strălucit omagiu adus western-urilor spaghetti.
The Hollywood Reporter notează că pelicula are un ton glumeţ, discursiv, curajos "ce face săpânilor de sclavi ceea ce a făcut Inglourious Basterds nazistilor". Iată ce filme l-au inspirat pe Tarantino în realizarea lui Django Unchained - şi pe care ţi le recomandăm până la lansarea din 18 ianuarie de la noi - fie că prezintă unele similitudini de poveste, fie că au un ton asemănător în ceea ce priveşte umorul sau violenţa.
...Taguri: Sergio Corbucci, Mel Brooks, Blazing Saddles, Clint Eastwood, Once Upon a Time in the West, High Plains Drifter, Boss Nigger, Hailee Steinfeld, True Grit, Sam Raimi
02.05.2011
Uma Thurman a menţionat recent noul proiect al lui Quentin Tarantino, iar prima pagină a scenariului acestuia, postată de o sursă anonimă pe Twitter şi preluată de SlashFilm, a confirmat declaraţia: următorul film ce va sta sub semnătura cineastului este Django Unchained, un western spagetti inspirat din filmul lui Sergio Corbucci din 1966, Django.
Intitulat iniţial The Southern, filmul a fost preferat de regizor unei continuări a lui Kill Bill, propusă de Thurman, ce va trebui acum să mai aştepte.
O abordare revizionistă a genului western de inspiraţie italiană, Django Unchained va spune povestea unui sclav eliberat, Django, care, sub aripa unui dur vânător de recompense german - rol atribuit deja lui Christoph Waltz, din Iglorious Basterds – devine el însuşi un mercenar de temut şi se ...Taguri: actor, Takashi Miike, Sukiyaki Western Django, Franco Nero, Treat Williams, Keith Carradine, Christoph Waltz, Django, Sergio Corbucci, Quentin Tarantino