18.09.2019
După un parcurs festivalier de succes, Monștri., de Marius Olteanu, ajunge în cinematografele din România pe 27 septembrie, distribuit de Transilvania Film, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Înainte de lansarea filmului, publicul din țară va avea ocazia să-i întâlnească pe regizorul și protagoniștii filmului la proiecțiile de gală din Timișoara (19 septembrie), Brașov (20 septembrie), Sfântu Gheorghe (21 septembrie), Cluj-Napoca (25 septembrie), Iași (26 septembrie) și Ploiești (28 septembrie). Bucureștenii vor urmări filmul în avanpremieră, în prezența echipei, pe 24 septembrie, la Cinema Elvire Popesco.
„Remarcabil, inteligent, surprinzător, plin de compasiune”, după cum îl descrie publicația internațională Variety, debutul regizorului Mariu...Taguri: Alexandru Potocean, Dorina Lazăr, Şerban Pavlu, Cristian Popa, Judith State, Marius Olteanu, Monștri.
12.02.2019
Monștri., unicul lungmetraj românesc inclus anul acesta în selecţia festivalului de la Berlin, captivează cu o provocare lansată publicului, dar şi cu o abordare de tip puzzle şi o invitaţie la o şedinţă de terapie şi introspecţie. Interpretările convingătoare, problematica modernă şi atenţia pentru detalii transformă primul film al lui Marius Olteanu într-unul din cele mai vizionabile filme româneşti ale anului. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la Monştri..
Structurat în trei capitole, Monştri. ne-o arată întâi pe Dana (Judith State). Aceasta coboară din tren la Gara de Nord, o vedem plângând în toaletă şi apoi agresată verbal de un taximetrist (Alexandru Potocean). Dana insistă totuşi să se urce în taxiul acestuia, iar conversaţia va oferi cu...Taguri: Alexandru Potocean, Cristian Popa, Judith State, Marius Olteanu, Monștri.
18.01.2019
Monștri., lungmetrajul de debut al regizorului Marius Olteanu (Scor alb, 2015), a fost selectat la Berlin International Film Festival (7-17 februarie 2019), secțiunea „Forum”.
Filmul, singura producţie românească selectată în această secţiune a Berlinalei 2019, prezintă o zi din viaţa unui cuplu căsătorit.
Dana și Arthur au 40 și un pic de ani și sunt împreună de 10 ani. Formează un cuplu pe care toată lumea îl iubește. Luați separat, însă, fiecare e detestat/detestabil. Pentru opțiunile lor, dar mai ales pentru „monștrii” interiori, se vede pe pagina oficială a filmului de pe FB. Care este cea mai mare dovadă de iubire pe care i-o poţi da celuilalt? Mai ales atunci când vine ziua în care trebuie să decizi dacă cea mai mare dovadă de iubire nu e t...Taguri: Monștri., Cristian Popa, Judith State, Scor alb, Marius Olteanu
26.04.2016
Pe 28 martie 2016, Ioana Flora devenea fericita câștigătoare a celui de-al doilea trofeu Gopo din carieră, cu filmulAcasă la tata, după ce în 2012 câștiga statueta cu producția Periferic. Toamna aceasta va fi din nou pe platourile de filmare, de data aceasta pentru lungmetrajul de debut al lui Marius Olteanu, în care îl va avea ca partener pe Alexandru Potocean. Totodată, Flora poate fi aplaudată la scenă deschisă în trei spectacole ce se joacă în capitală. Pe micul ecran poate fi văzută sâmbătă, 30 aprilie, de la 18.25, pe HBO HD, în „Acasă la tata” și duminică, 1 mai, pe HBO 3, în scurtmetrajul Scor alb.
Iată în continuare interviul pe care l-a acordat talentata actriță publicației Cinemagia
Din ce am înțeles, lungmetrajul pe care urmează să î...Taguri: Alexandru Potocean, Marius Olteanu, Scor alb, Acasă la tata, Ioana Flora
04.06.2015
În avanpremiera Zilelor Filmului Românesc (detalii aici), TIFF a proiectat aseară, la cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca, cinci ore (mai precis 317 minute) de scurtmetraje româneşti. Împărţite în trei calupuri, filmele au umplut aproape în totalitate generoasa sală a celui mai mare cinema din România, iar spectatorii nu au fost deloc dezamăgiţi de selecţia eclectică. Iată mai jos o trecere în revistă a unor scurtmetraje atât de bune, încât cu siguranţă juriul va avea mult de dezbătut înainte de a alege câştigătorul premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, anunţat sâmbătă seara.
Despre Artă, în regia lui Adrian Sitaru, selectat în secţiunea Orizzonti a Festivalului de la Veneţia, şi Ramona, în regia lui Andrei Creţulescu, câştigător ...Taguri: Alexandru Bindea, Marius Olteanu, Conrad Mericoffer, Anghel Damian, Ioana Flora, Alexandru Potocean, Gabriel Achim, Gabriel Spahiu, Andi Vasluianu, Şerban Pavlu
11.03.2015
Scurtmetrajul independent Scor alb/Tie în regia lui Marius Olteanu va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Busan (Coreea de Sud). Evenimentul se va desfășura luna viitoare, în perioada 24-28 Aprilie.Filmul, produs de Wearebasca, cu Ioana Flora și Alexandru Potocean în distribuție, a fost selectat în competiția oficială a celui mai important festival de scurtmetraje din Coreea de Sud. Anual în cadrul evenimentului sunt prezentate peste 140 de producții de scurt și mediumetraj din toate colțurile lumii.„Scor alb/Tie spune povestea întâlnirii a doi oameni. O întâlnire care ar fi putut foarte ușor să nu aibă loc. Felul în care cei doi descoperă omul de lângă și negociază apropierea de acesta într-o situație aparent anodină...Taguri: Alexandru Potocean, Ioana Flora, Marius Olteanu
24.01.2015
Aflat mai bine de patru ani în pregătire, Autoportretul unei fete cuminţi a fost terminat la sfârşitul anului trecut şi îşi începe itinerariul festivalier în selecţia Festivalului internaţional de film de la Rotterdam (21 ianuarie - 1 februarie), unde are prima proiecţie duminică. O producţie ultra-independentă, filmul aduce o nouă voce feminină în cinema-ul nostru: Ana Lungu. Iată mai jos un interviu cu regizoarea despre provocările filmului ei şi ce înseamnă să faci cinema independent în România.Ce te-a determinat să faci Autoportretul şi cum te-ai încumetat să-l produci independent? În cazul meu, nu aveam altă posibilitate să fac acest film. Nu am câştigat finanţare nici de la CNC, nici alte granturi sau sponsorizări, deci nu prea aveam altă varian...Taguri: Vlad Voinescu, Vladimir Iuganu, Marius Olteanu, Silviu Stavilă, Dana Bunescu, Elena Popa, Emilian Oprea, Autoportretul unei fete cuminţi, Ana Lungu