28.01.2016
Așa cum v-am obișnuit în ultimii ani, vom lansa și în 2016 Concursul (cu premii) de predicții Oscar. 24 de categorii ne vor pune la încercare abilitățile de previzionare a palmaresului.Premiile Academiei înseamnă strălucire şi farmec, dar şi peste opt decenii de tendințe Oscar, o întreagă serie de reguli nescrise și peste 40 de gale ale criticilor, producătorilor și actorilor de luat în considerare în fiecare an.Încercarea de a ghici premiileOscar seamănă uneori cu descifrarea codului lui Da Vinci, aşa că vă prezentăm câteva ponturi, via Empire, care să vă ajute să pariați pe câştigători în noaptea Oscarurilor, 28 februarie.
1. Un nominalizat la Oscar pentru cea mai bună regie câştigă şi Oscar pentru cel mai bun film
Ca Spielberg şi Hanks, DiCa...Taguri: Raging Bull, Ordinary People, Sense and Sensibility, Saving Private Ryan, Brokeback Mountain, Crash, Carol, Cinderella, Velvet Goldmine, Lost in Translation
30.03.2014
Are doar 22 de ani şi viitorul său cinematografic pare să fie cât se poate de luminos: Douglas Booth poate fi văzut în prezent în Noe al lui Darren Aronofsky (o cronică AICI) şi are câteva alte proiecte la orizont în stare să-l transforme dintr-un chip frumos într-un actor important la Hollywood.Dacă am fi văzut Noe înainte de publicarea articolului nostru 12 actori pe val, cu siguranţă l-am fi pus şi pe Booth pe listă. Găseşti articolul AICI.Născut în 1992 la Londra, Booth s-a făcut remarcat iniţial ca unul dintre cei mai chipeşi tineri actori britanici ai momentului. Primul rol consistent îl primeşte în 2009 în filmul de aventuri From Time to Time al lui Julian Fellowes şi impresionează în 2010, când îl interpretează pe cântăreţul Boy George în dr...Taguri: actor, Sam Claflin, Lone Scherfig, Jupiter Ascending, Hailee Steinfeld, Romeo and Juliet, Noah, Douglas Booth
12.10.2011
Se întâmplă des: iei un bestseller internaţional şi încerci să-l ecranizezi, dar rezultatele sunt mediocre. Cunoscută pentru succesul An Education, regizoarea daneză Lone Scherfig se apleacă asupra lui One Day cu aceeaşi sensibilitate, dar eşuează să transpună pe ecran umorul, emoţia şi chimia din original, chiar dacă acesta este adaptat de însuşi autorul David Nicholls.Atenţie, One Day nu este un film prost. Este doar un film căruia categoric îi lipseşte acel ceva pentru a rămâne în amintirea spectatorilor. Simţi povestea cu Anne Hathaway şi Jim Sturgess în rolurile principale doar ca un fel de avertisment a ceea ce ar fi putut fi ecranizarea şi, mai degrabă, ca pe o invitaţie la lecturarea cărţii (lansată simultan cu filmul în România).One Day are de câştigat de pe urma celor doi actori ...Taguri: actor, Across the Universe, The Way Back, Jim Sturgess, Anne Hathaway, One Day, Lone Scherfig, An Education
02.08.2011
Şarmant, plin de viaţă, stilat, dar nesincer în An Education, Peter Sarsgaard schimbă radical registrul în Green Lantern, ca antagonist pământean al supereroului, unde afişează atonia, probabil rezultată dintr-un sentiment de resemnare, combinat cu demotivare şi depresie - ca să ne referim la două cele mai recente prezenţe ale lui Peter Sarsgaard la cinema.Apărut destul de recent pe marele ecran, Peter Sarsgaard, născut în Illinois, a demonstrat deja o inclinaţie către roluri dure, cu o latură întunecată, în pofida înfăţişării. Cu toată fizionomia blândă şi vocea domoală, ceva din înfăţişarea lui are o latură ameninţătoare, jucând personaje instabile şi uneori bizare, ceea ce l-a facut să fie comparat cu John Malkovich (care a jucat rolul tatălui său în Omul cu masca de fier, 1998). Saarsg...Taguri: actor, Gena Rowlands, Kate Hudson, The Skeleton Key, Natalie Portman, Zach Braff, Garden State, The Dying Gaul, Jodie Foster, Flightplan
24.12.2010
Chiar dacă i-a fost amânat biopicul în care ar fi trebuit s-o interpreteze pe Judy Garland, Anne Hathaway nu trebuie să se supere, căci în 2011 îi va apărea One Day, un film de dragoste regizat de Lone Scherfig. Poţi vedea două noi fotografii din această producţie.Anne Hathaway şi Jim Sturgess vor fi Emma şi Dexter, doi tineri care se întâlnesc pe 15 iulie 1988 şi, după o noapte petrecută împreună, hotărăsc să se întâlnească an de an în aceeaşi zi. Şi doar atunci...Până nu demult nu se ştia dacă One Day va acoperi TOATE cele 20 de zile de 15 iulie, dar o declaraţie a lui Lone Scherfig aruncă lumină asupra acestui aspect al filmului, care pentru ea este "ca 20 de filmuleţe". Deocamdată nu se ştie dacă fiecare dintre cele 20 de "scurtmetraje" va avea aceeaşi durată.Cert este că Hathaway şi S...Taguri: One Day, Jim Sturgess, Lone Scherfig, Anne Hathaway
29.09.2010
Regizoarea Lone Scherfig (ai văzut de ce e în stare în O lecţie de viaţă) a început filmările la speciala ei poveste de dragoste One Day, iar acum putem vedea prima fotografie.Actorii principali sunt Anne Hathaway şi Jim Sturgess, care îi interpretează pe Emma şi Dexter, doi tineri care se întâlnesc pe 15 iulie 1988 şi, după o noapte petrecută împreună, hotărăsc să se întâlnească an de an în aceeaşi zi. Şi doar atunci...Până nu demult nu se ştia dacă One Day va acoperi TOATE cele 20 de zile de 15 iulie, dar o declaraţie a lui Lone Scherfig aruncă lumină asupra acestui aspect al filmului, care pentru ea este "ca 20 de filmuleţe". Deocamdată nu se ştie dacă fiecare dintre cele 20 de "scurtmetraje" va avea aceeaşi durată.Cert este că Hathaway şi Sturgess îşi vor schimba înfăţişarea de nenumăr...Taguri: An Education, Anne Hathaway, Jim Sturgess, Lone Scherfig
05.04.2010
Jessica Biel va produce (şi va juca în) Mob Girl, un film bazat pe fapte reale, despre o "doamnă" a mafiei - anunţă Empireonline. Regizoarea recentului An Education, Lone Scherfig, se va aşeza în spatele camerei de filmat pentru această producţie.Mob Girl va fi ecranizarea romanului biografic scris de Teresa Carpenter şi va spune povestea lui Arlyne Brickman, care şi-a trăit viaţa printre gangsteri, dar care a fost şi informator al Guvernului despre activităţile ilegale din lumea în care trăia.Proiectul nu are încă un scenarist asociat, de aceea este posibil ca regizoarea să facă mai întâi comedia romantică One Day, cu Anne Hathaway în rol principal....Taguri: Anne Hathaway, Lone Scherfig, Jessica Biel
19.03.2010
Pune-ţi ochelarii pe nas, că încep antrenamentele 3D cu dragoni! Atenţie la flăcări, la colţi şi la aripile terminate cu spini pentru că sigur nu o să ai parte de o călătorie lină. Într-un fel de reinventare (cu dragoni şi fără tigri) a lui Kung Fu Panda, Cum să îţi dresezi dragonul te poartă în lumea vikingilor, unde ai de-a face cu simpaticul Hiccup (Jay Baruchel), cel mai ne-viking dintre semenii săi. Spre marea supărare a tatălui său, Stoic cel Vast (Gerard Butler), Hiccup e mai preocupat de natură şi invenţii decât de ghioage, scuturi şi catapulte, prin urmare complet inutil în marea luptă a vikingilor cu multitudinea de inamici înaripaţi, dragonii. Cu umor şi o mulţime de aventuri, How to Train Your Dragon îţi arată că nu e deloc rău să fii diferit de ceilalţi şi că întotdeauna exist...Taguri: Carey Mulligan, Cop Out, An Education, How to Train Your Dragon, Nowhere Boy, Aaron Johnson, Peter Sarsgaard, Tracy Morgan, Bruce Willis, Kevin Smith
17.03.2010
O puştoaică de liceu (Carey Mulligan) şi un tip la vreo 40 sunt protagoniştii acestei lecţii de viaţă nominalizate de trei ori la Oscar. Chiar dacă îi vei reproşa filmului previzibilitatea (cum s-ar putea termina bine lucrurile când "el" este interpretat de mierosul, duplicitarul Peter Sarsgaard?), An Education are parte de câteva interpretări la marele fix, iar eroina, Jenny, dovedeşte o maturitate pe care, dacă nu ţi-ai dori-o ţie, sigur ai aprecia-o la cel mai bun prieten.Sunt anii '60 în Londra. Elevă la o şcoală de fete, Jenny este mult prea deşteaptă şi are visuri mult prea mari pentru a ţine ritmul cu suburbia în care trăieşte şi unde nu se întâmplă niciodată nimic. Între interminabile traduceri din latină şi lucrări la literatură, Jenny îşi doreşte mult-mult mai mult, iar David (Sa...Taguri: The Blind Side, Italiensk for begyndere, An Education, Happy-Go-Lucky, Sally Hawkins, Dominic Cooper, Rosamund Pike, Olivia Williams, Emma Thompson, Andrew McAlpine
12.03.2010
Astăzi apărea pe Cinemagia un articol despre 30 de filme în stare să-ţi smulgă o lacrimă (le poţi trece în revistă aici), iar acum iată că Anne Hathaway şi Jim Sturgess au toate şansele să preia ştafeta.Actriţa din Alice în Ţara Minunilor şi actorul din 21 sunt la un pas de a apărea în One Day, o poveste despre Emma şi Dexter, doi tineri care se întâlnesc pe 15 iulie 1988 şi, după o noapte petrecută împreună, hotărăsc să se întâlnească an de an în aceeaşi zi. Faptul că această ecranizare după romanul britanicului David Nicholls este regizată de Lone Scherfig (regizoarea de origine daneză a semnat şi An Education, filmul de trei ori nominalizat la Oscar care apare pe ecranele din România exact vinerea viitoare) ridică şi mai mult aşteptările în privinţa proiectului.În prezent nu se ştie cum...Taguri: Rio, The Way Back, Alice in Wonderland, An Education, Lone Scherfig, Jim Sturgess, Anne Hathaway, drama, dragoste
06.03.2010
Zece pelicule s-au aliniat anul acesta la start în cursa pentru Oscarul pentru Cel mai bun film! James Cameron se întoarce pe lista Oscarurilor după 12 de ani de la obţinerea prestigioaselor premii pentru lungmetrajul Titanic. De data aceasta însă cursa pare mult mai strânsă.The Hurt Locker, unul dintre cele mai apeciate şi premiate filme ale anului, este cotat cu mari şanse la categoria cea mai importantă de la Oscar.The Hurt Locker, regizat de Kathryn Bigelow, a primit anul acesta premiul pentru cel mai bun film la gala Sindicatului Producătorilor Americani. În ultimii 20 de ani, 13 producţii câştigătoare ale acestui premiu au fost recompensate şi cu Oscar pentru cel mai bun film.Gala de decernare a premiilor Oscar va avea loc duminică noapte şi va fi transmisă în direct de HBO, de la o...Taguri: Jason Reitman, George Clooney, Edward Asner, Fargo, No Country for Old Men, Lee Daniels, Pulp Fiction, Good Will Hunting, Lawrence Bender, Quentin Tarantino