Wiki
Completează paginaContribuie la pagina actorului şi câştigă DVD-uri!
Singurul film românesc selectat pe lista scurtă a European Film Awards, Dinți de lapte este o peliculă aparte, care demonstrează sensibilitatea lui Mihai Mincan față de lumea înconjurătoare și față de personajele pe care le înfățișează. Filmul este redat din perspectiva unui copil, iar regizorul construiește cu abilitate atmosfera apăsătoare a ultimelor luni de comunism - probabil alimentată de propria experiență, întrucât avea doar nouă ani la Revoluție - și acordă o deosebită atenție imaginii instabile și sunetelor pătrunzătoare, recreând atât epoca, cât și un sentiment acut de spaimă: pericolul pare că bântuie permanent.
Circuitul festivalier al filmului a fost remarcabil, cu premiera mondială la Festivalul de la Veneția, în secțiunea Orizzon...
Taguri:
Igor Babiac, Marina Palii, István Teglas, Lara Maria Alexandra Comănescu, Dinți de lapte, Emma Ioana Mogoș
După ce debutul său în lungmetraj, Spre nord, debuta în competiţia festivalului de la Veneţia în secţiunea Orizzonti în 2022, al doilea lungmetraj de ficţiune al lui Mihai Mincan va avea premiera mondială în aceeaşi secţiune la ediţia din acest a festivalului considerat al doilea cel mai important din lume, după cel de la Cannes.
Dinţi de lapte ne poartă în primăvara anului 1989, când Maria, o fetiţă de zece ani, se joacă pe un teren de joacă de lângă blocul dintr-un orăşel de provincie. Pe lângă teren trece, Alina, sora cu un an mai mare, trimisă de părinţi să arunce gunoiul la ghena. Este ultima oară când Maria o vede pe Alina, căci fata dispare fără urmă, iar părinţii vor începe să o caute disperaţi.
Maria este interpretată de Emma Ioana Mo...
Taguri:
Anul nou care n-a fost, István Teglas, Igor Babiac, Marina Palii, To the North, Mihai Mincan
Cel mai nou film semnat de Cristi Puiu, MMXX, va putea fi văzut - în premieră în cinematografele din România - din 10 noiembrie, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Apreciat de curând de cei de la ICS - International Cinéphile Society ca fiind „derutant, captivant, distractiv și minunat jucat”, filmul a avut premiera mondială în cadrul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian și are deja un traseu festivalier bogat, cu selecții oficiale la Zurich, Varșovia, Cottbus, Rio de Janeiro, Montreal, Salonic, Lisabona, Trieste, Vilnius și Goa, se mai vede în comunicat.
„MMXX este modul în care Cristi Puiu vorbește despre pandemie, dar cu atât mai mult despre fragilitatea trăirii și încercarea disperată de a găsi o legătu...
Taguri:
Florin Țibre, Florin Tibre, Viorel Chesaru, Anca Puiu, Roxana Ogrendil, Marin Cumatrenco, Aurelian Chioveanu, Adelaida Perjoiu, Igor Babiac, Laur Bondarenco
Acasă (r. Radu Ciorniciuc), Colectiv (r. Alexander Nanau), Ivana cea Groaznică (r. Ivana Mladenovic) şi Tipografic Majuscul (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 28 iunie.
16 lungmetraje româneşti lansate în cinematografe sau pe platforme VOD în 2020 au fost luate în considerare de juriul din acest an pentru desemnarea nominalizărilor la cea de-a 15-a ediţie a Galei Premiilor Gopo. Filmele cu cele mai multe nominalizări sunt: Urma (12 nominalizări), Ivana cea groaznică (12 nominalizări), Tipografic majuscul (10 nominalizări), Acasă (7 nominalizări) şi 5 minute (7 nominalizări).
Alexander Nanau (colecti...
Taguri:
Teodor Corban, Șerban Lazarovici, Mihai Călin, Igor Babiac, Irina Rădulescu, Radu Jude, Ivana Mladenovic, Totul nu va fi bine, Wood, Dragoste 2. America
Ediția a 9-a a Les Films de Cannes à Bucarest prezintă și în acest an avanpremierele românești ale toamnei, filme care au fost premiate la Berlin, Locarno sau Sarajevo iar acum urmează să își înceapă aventura pe ecranele românești, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Les Films de Cannes à Bucarest își propune să sprijine concret, începând cu această ediție, distribuția de film românesc sau în limba română prin acordarea unui suport de distribuție în valoare de 5000 de euro. Sprijinul este oferit de către DACIN SARA și Asociația Cinemascop și va fi acordat distribuitorului filmului.
Filmul câștigător va fi ales de către public - care este invitat să-și exprime preferințele prin vot, la finalul proiecțiilor. Câștigătorul va fi anunțat în...
Taguri:
Lemonade, Alexandru Baciu, Lucian Pintilie, Maria Popistaşu, Emanuel Pârvu, Georgiana Moldoveanu, Albastru şi roşu în proporţii egale, Igor Cobileanski, Anca Miruna Lăzărescu, Hackerville
Toto şi surorile lui, documentarul lui Alexander Nanau, şi Ce lume minunată, în regia actorului şi regizorului moldovean Anatol Durbală, se află în palmaresul celei de-a 30-a ediţie a festivalului de la Varşovia. Gala de decernare a premiilor a avut loc aseară.Documentarul Toto şi surorile lui a primit premiul secţiunii de documentar a festivalului, pentru "regia abilă, dramaturgia excelentă, apropierea de personaje şi modul cum confruntă problemele sociale reuşind în acelaşi timp să inspire". Documentarul este produs de HBO Europe şi Strada Film şi prezintă evenimente din viaţa a trei copii de etnie romă din cartierul Ferentari, obligaţi să se maturizeze înainte de vreme.Conform unui comunicat din 7 octombrie, când documentarul a câştigat trofeul pentru Cel...
Taguri:
Anatol Durbală, Igor Babiac, Anatol Durbala, Alexander Nanau
După un weekend cu săli pline, Festivalul Internaţional de Film Transilvania continuă cu un program încărcat de filme bune şi evenimente speciale. În primul weekend, sute de copii au ascultat fascinaţi cine-concertul Cinepiano, al artistului brazilian Tony Berchmans (foto), la Cinema Florin Piersic, iar alte câteva zeci au învăţat meserii şi s-au jucat în Cetatea micilor antreprenori, la Castelul Banffy de la Bonţida. Totodată, Depozitul de Filme, un spaţiu inedit, spectaculos prin miile de role de film abandonate, le-a fost prezentat invitaţilor şi spectatorilor în debutul TIFF-ului.ConcerteSăptămâna începe în forţă cu un concert inspirat de melodiile Mariei Tănase, „Maria T”, al Bălănescu Quartet, luni, 2 iunie, de la 20.30, la Casa de Cultură a Studen...
Taguri:
La limita de jos a cerului, Igor Caraş-Romanov, Igor Babiac, Anamaria marinca, Vlad Ivanov, Olimpia Melinte, festival:tiff 2014
Ajunse la cea de-a opta ediţie, Premiile Gopo îşi trimit în această seară statuetele-omuleţ spre cei mai votaţi candidaţi din 2014. Sute de specialişti din industria filmului au avut timp până azi-noapte să voteze, iar numărătoarea voturilor va fi realizată în cursul acestei zile de compania PricewaterhouseCoopers.Înainte de anunţarea nominalizărilor, pe 24 februarie, ne-am fi aşteptat ca Poziţia copilului, filmul lui Călin Peter Netzer câştigător de Urs de Aur şi devenit între timp cel mai gustat film românesc al deceniului, cu peste 110.000 de bilete vândute, va face colecţie de omuleţi în această seară. O va face, probabil, dar nu fără concurenţă. În primul rând, La limita de jos a cerului, debutul în lungmetraj al regizorului moldovean Igor Cob
...
Taguri:
Marian Crişan, Valentin Hotea, Ilinca Goia, Iulia Rugină, Tudor Cristian Jurgiu, Bogdan Mustaţă, Lupu, Love Building, Roxanne, Rocker
Cinci lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo: Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu), Când se lasă seara peste București sau Metabolism (r. Corneliu Porumboiu), La limita de jos a cerului (r. Igor Cobileanski), Poziția copilului (r. Călin Peter Netzer) și Rocker (r. Marian Crișan). Autorii celor cinci filme – Tudor Cristian Jurgiu, Corneliu Porumboiu, Igor Cobileanski, Călin Peter Netzer și Marian Crișan – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea mai bună regie.
65 de filme româneşti lansate în cinematografe sau în festivaluri în 2013 au fost luate în considerare pentru desemnarea nominalizărilor celei de-a opta ediții a Premiilor Gopo. Câştigătorii vor fi anun...
Taguri:
Gabriela Suciu, Ioan Filip, Tudor Panduru, Another Brick in the Wall, Treizeci, O umbră de nor, Lupu, Love Building, Nina Ioniţă, Domnica Sava
La limita de jos a cerului, în regia lui Igor Cobileanski, a câştigat Premiul criticii internaţionale - FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Cottbus (Germania). Premiile au fost anunţate la gala de închidere de sâmbătă, 9 noiembrie. Juriul FIPRESCI a apreciat „extraordinara reuşită a unui regizor aflat la început”.„Filmul spune o poveste simplă - aceea a unui tânăr care încearcă să se adapteze la realităţile dure ale lumii capitaliste - însă o face extrem de subtil şi cu atenţie deosebită pentru detalii. Evită clişeele cinematografiei post-sovietice şi refuză să se complacă în autocompătimire. Personajele lui, întru totul individualizate, sunt creionate cu realism, compasiune şi din când în când cu umor, conferindu-i poveştii pute...
Taguri:
Ela Ionescu, Igor Babiac, Sergiu Voloc, Igor Cobileanski, La limita de jos a cerului
Cel mai recent film al regizorului Igor Cobileanski, La limita de jos a cerului, ajunge în cinematografele din România începând cu 27 septembrie 2013. Debutul în lungmetraj de cinema al cineastului basarabean, autor al celebrelor scurtmetraje Când se stinge lumina, Saşa, Grişa şi Ion şi Plictis (şi inspiraţie), a avut premiera mondială în această vară, la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, în competiția East of the West, fiind remarcat de presa internațională.
„Un film de artă solid, cu accente de umor negru”, scria „The Hollywood Reporter” după premiera mondială de la Karlovy Vary, unul dintre cele mai vechi și mai importante festivaluri din Europa. Prestigioasa revistă britanică „Sight & Sound” a apreciat interpretarea subtilă a ...
Taguri:
Igor Cobileanski, Sasa Grisa si Ion, Mihaela Popescu, Ela Ionescu, Oleg Mutu, Sergiu Voloc, Igor Babiac, Cand se stinge lumina, La limita de jos a cerului
Filmul La limita de jos a cerului, regizat de Igor Cobileanski şi produs de Saga Film, a fost selectat în competiţia „East of the West" a celei de-a 48-a ediţii a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, Cehia, unde îşi va face premiera mondială.
Scenariul lungmetrajului este scris de Corneliu Porumboiu și Igor Cobileanski şi spune povestea lui Viorel, un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, se angajea...
Taguri:
Ela Ionescu, Sergiu Voloc, Igor Babiac, Corneliu Porumboiu, Igor Cobileanski, La limita de jos a cerului
Articole Igor Babiac