După un iulie adormit din punct de vedere cinematografic (doar 11 premiere în cinci weekend-uri), august dezmorţeşte întrucâtva oferta de premiere explozive şi ne propune 15 filme în patru săptămâni. Iată mai jos cele mai interesante premiere ale lunii.
7 august
The Fantastic Four/Fantastic 4
Din punctul de vedere al Celor patru fantastici, ultimul deceniu nu a existat: aduşi pe ecrane în 2005, supereroii au parte acum de o nouă "origin story" în regia lui Josh Trank, regizorul care uimea acum câţiva ani cu Chronicle. Interpretaţi de Miles Teller, Kate Mara, Michael B. Jordan şi Jamie Bell, Reed, Sue, Johnny şi Ben se vor trezi dotaţi cu puteri ieşite din comun în urma unui incident extraordinar. Şi ştim cu toţii vorba aceea cu "mari puteri aduc mari responsabilităţi": cei patru prieteni vor avea de înfruntat un inamic la fel de puternic, dar cu intenţii deloc onorabile. Iată mai multe detalii despre film şi motivele pentru care ar putea uimi el.
Pe 7 august mai putem vedea The Gift/Darul, un thriller neliniştitor în care o întâlnire neaşteptată schimbă din temelii viaţa unui cuplu (Jason Bateman, Rebecca Hall). Despre viitorul medicinii şi o posibilă şansă la nemurire discută thrillerul SF Self/less: Transfer de viaţă, regizat de indianul Tarsem Singh (The Cell, The Fall).
14 august
Southpaw/Lovitură de stânga
Filmul despre box a fost lăudat pentru interpretarea extrem de convingătoare a lui Jake Gyllenhaal (posibil contracandidat la Oscar 2016 pentru Leonardo DiCaprio şi al său The Revenant). Actorul îl interpretează pe Billy Hope, un boxeur gata să dea totul în carieră. Viaţa sa perfectă se năruie deodată, iar Billy trebuie să o ia de la capăt, obţinând ajutor exact de unde nu se aştepta. O poveste despre soartă şi cât de fragil este totul în jurul nostru, chiar şi când avem o fantastică lovitură de stânga.
Weekend-ul mai vine cu Retour à Ithaque/Întoarcerea în Havana, cel mai nou film al laureatului cu Palme d'Or Laurent Cantet. O poveste care ar putea trezi amintiri sumbre românilor, pentru că în centrul atenţiei sunt cinci prieteni trecuţi de prima tinereţe afectaţi de regimul totalitar din Cuba. Pentru copii avem Barbie in Rock 'n Royals/Barbie în tabăra de muzică, iar adolescenţii ar putea aprecia Paper Towns/Oraşe de hârtie, un insolit road movie despre un licean care porneşte în căutarea vecinei sale, cea mai populară fată din liceu, după ce aceasta dispare (aproape) fără urmă.
21 august
The Man from U.N.C.L.E./Agentul de la U.N.C.L.E.
Guy Ritchie este gata să ne ia din nou ochii cu stilul său colorat şi ultrakinetic. Evenimentele au loc acum mai bine de cinci decenii, în plin Război rece, iar eroi sunt Napoleon (Henry Cavill), agent CIA, şi Ilia (Armie Hammer), agent KGB. Deşi ar trebui să se urască până în măduva oaselor, cei doi fac front comun atunci când la orizont apare o organizaţie gata să folosească o nouă bombă atomică pentru a semăna teroare pe Terra. Din fericire, frumoasa Alicia Vikander (Ex Machina) compensează tona de testosteron americano-rus cu o prezenţă sexy ce le-ar putea lua ochii spectatorilor.
Din 21 august vom mai putea vedea Sinister 2, sequelul succesului de casă şi critică din 2012. Horror-ul ni-l arată pe demonul Bughuul din nou în acţiune, încercând de această dată să convingă un băiat să-şi ucidă familia şi să filmeze crima. Jennifer Aniston este starul lui Cake, un film independent care opreşte seria de roluri lejere ale actriţei.
28 august
Hitman: Agentul 47
Ethan Hunt şi James Bond, păzea! Un agent "modificat genetic, mai puternic şi mai inteligent decât oamenii normali" este gata să se dezlănţuie. După ce a dovedit în serialul Homeland cât de bine se pricepe la luptele corp la corp, britanicul Rupert Friend îl interpretează pe 47, agentul în stare să nimicească armate şi să doboare clădiri întregi cu aptitudinile sale ieşite din comun. Poate că studiourile Fox chiar reuşesc de această dată să creeze premisa unei noi francize cu un action care face august să se termine exploziv.
Sfârşitul lunii vine cu un melanj interesant de genuri: cel mai recent film al lui Woody Allen, Irrational Man/În lipsa raţiunii, dar şi Vacation/Vacanţă cu peripeţii, o comedie ireverenţioasă. Copiii se vor bucura de animaţia Maya the Bee Movie/Albinuţa Maya. Filmul, iar fanii Toscanei pot revedea pitoreasca provincie italiană în comedia romantică olandeză Toscaanse bruiloft/Nuntă în Toscana.
Care crezi că este cea mai interesantă premieră a lunii?
Părerea ta
Spune-ţi părerea