E o jale.
Nici o noutate.
E o jale fiindcă avem un cod rutier şi un cod penal realmente penale - concepute şi finalizate printr-o apocaliptică simbioză de rea-intenţie şi prostie. Si fiindcă suntem cu un secol în urma lumii civilizate. Ajunge să te duci la Viena (unde până şi pe scările rulante din magazine toţi stau aliniaţi cuminte pe dreapta, nu ca la noi, unde e REGULĂ ca printre primii cinci să se numere musai ciobanul care blochează scara), sau în Elveţia (unde la a treia contravenţie rutieră ţi-au luat carnetul scurt şi pe viaţă), ca la întoarcere să-ţi vină un chef nebun să faci niţică instrucţie prin aulele şi comisiile din Dealul Spirii - şi, dacă-ţi mai rămâne ceva muniţie, şi prin tribunalele patriei, luate aşa, la nimereală aleatorie. Suntem o naţiune - şi mai ales o capitală - care se sinucide cu înjurătura pe buze. Pur şi simplu, te-apucă disperarea.
O disperare apăsătoare, sugrumândă, pe care o transmite insidios noul documentar solomonian. Ca întotdeauna, Alecu alege o abordare aparte, marcată de propria lui personalitate - iar în "Apocalipsa după şoferi", soluţia e pe cât de voit limitativă, pe atât de ingenioasă: tot filmul (primul şi ultimul cadru, luate de pe macara, cu valoare de coperţi, nu se pun - deşi sunt răvăşitoare) e tras de pe locul mortului, de către regisorul/operator/intervievator, în cinci maşini aflate în trafic, conduse de cinci şoferi - mai... "speciali" (un poliţist, o tânără mamă peruviană, un paraplegic... - în propriile lor roluri: Valerică Damian, Gina Raso, Cristian Gentimir, Mihai Vîrtopeanu, Pal Caroly). Evident, astfel se îngustează atât universul semantic, cât şi concepţia vizuală a întregului film - dar rezultatul, departe de a fi frustrant (în sens neartistic - căci frustrarea legitimă e la ordinea zilei!), e halucinant: clastrofobia disperată a şoferului încapsulat la volan, prizonier al propriei maşini, particulă într-un multiflux al infernului... Incident cu cele cinci unghiuri umane, povestea e împărţită în segmente tematice: Haos, Neputinţă, Injustiţie, Durere... în funcţie de stările şi mesajele care transpar din mărturisirile intervievaţilor. După care, faptele sunt lăsate să vorbească de la sine.
Sensibilă, perspicace, tandră şi necruţătoare, camera de pe umărul Alecului descoperă personalitatea acestor oameni, doar cinci dintre miriadele pe care volanul îi transformă în... altceva (îmi amintesc de splendidul "Mr. Walker & Mister Wheeler", al lui Walt Disney, cu transformarea de tip Jekyll/Hyde a lui Goofy). Într-adevăr, una dintre ideile centrale ale filmului e că strada, carosabilul, pedalele, ne metamorfozează într-un fel de cavaleri ai apocalispului, care calcă totul în picioare, haotic, în jungla urbană. Cei cinci îşi povestesc experienţele, filosofează, de destăinuiesc... şi, inerent, comentează spontan incidentele, comicăriile, caraghioslâcurile, aberaţiile, nesimţirile şi mitocăniile pe care strada li le serveşte sub roţi la tot pasul. Totul se vede numai în şi din autoturismele lor - şi se vede atât de mult, şi atât de incisiv, încât îţi vine să-ţi iei câmpii - până nu le-or invada şi pe alea, fiindcă e ştiut că, în câţiva ani, Bucureştiul va deveni practic blocat (şi nu numai atât: epilogul filmului conţine câteva inserturi statistice mai mult decât alarmante, inclusiv cele care, cu răceala datelor obiective, ne confirmă că şi din perspectivă rutieră avem o legislaţie şi o justiţie dedicate favorizării infractorului, cu tuşe genocide).
Un rol decisiv îi revine lui Cătălin Cristuţiu, care izbuteşte un adevărat tur de forţă al montajului, orchestrând toate aceste imagini filmate prin definiţie spontan şi arbitrar, într-o sinteză coerentă, trepidantă, angoasantă de-a dreptul - remarcabile trecerile subtile de la un personaj la altul, de la o zonă la alta, între relatări, între idei... la care se adaugă, în aceiaşi parametri, coloana sonoră compusă de Pavel Cuzuioc, Constantin Grajdian şi Einsdturzende Neubaten. Haloimăsul omnirezent, uniformizat şi uniformizant, al metropolei, dozat farmaceutic de sound designeri, compune un adevărat fundal al deznădejdii.
Ca orice documentar (şi, în sens larg, orice film) responsabil, "Apocalypse on Wheels" (producţia H.B.O. are şi o versiune în engleză, subtitrată inspirat şi fără ostentaţie) evită să formuleze verdicte, asumându-şi doar sarcina de a prezenta realitatea - nu doar fidel, ci în special cât mai sugestiv şi esenţializat. Misiunea de a judeca şi decide le revine celor care văd - şi iau aminte. Anul trecut, cu prilejul lansării de la Muzeul Ţăranului Român, Alecu Solomon a invitat primari, comandanţi ai poliţiei, legislatori. N-a venit nici unul.
Nu-mi fac iluzii că văd filmul pe canalul H.B.O. După cum îi ştiu, sunt aproape sigur că le-a înţepenit telecomanda pe Acasă şi O.T.V.
Apocalipsa după şoferi
de Mihnea Columbeanu în 28 Mar 2009Citeşte şi:
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Detalii sordide în cazul morţii lui Matthew Perry: cinci persoane arestate, inclusiv un medic
Investigaţia autorităţilor arată că actorul era clientul "Reginei ketaminei", o traficantă de droguri pentru celebrităţi - Săraca Halle Berry: 10 oase rupte pe platourile de filmare
- Uneori, urâţenia te face star: povestea lui Peggy, căţelul care i-a cucerit inima lui Ryan Reynolds
- Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
- Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
Ştiri cinema
-
Ce spune Laura Cosoi despre rolul ei din Retreat Vama Veche
Laura Cosoi o intepretează pe Dana, un personaj cu un parcurs colorat, iubăreț și fără prejudecăți, lungmetrajul Retreat Vama Veche, care poate fi văzut din 18 octombrie pe marile ecrane - Să moară Vincent!, un thriller absurd despre violență și relații, din 20 septembrie în cinematografe
- O nouă ecranizare după Salem's Lot se lansează în octombrie. Iată trailerul!
- Trailer final Venom 3: promisiunea unui sacrificiu
- Războiul băuturilor carbogazoase devine film: Cola Wars
Producţie
-
Ce crede Michael Keaton despre megadezastrul Batgirl
Reacţia surprinzătoare a lui Keaton după ce filmul în care juca un rol principal a fost anulat - Viitorul Disney: noutăţi despre cele mai populare animaţii
- Bad, bad Joker: Joaquin Phoenix părăseşte un proiect cu cinci zile înainte de filmare
- Paradoxul Clooney-Pitt: nici nu li s-a lansat noul film şi deja se face sequel
- Dwayne Johnson, din nou în ring pentru The Smashing Machine
Cronică
-
Agatha All Along: mi-aş fi dorit să aibă (mai multă) inimă
Spinoff-ul WandaVision are energie şi inventivitate, dar sunt ele de ajuns? - Crossing, o călătorie către înțelegere și acceptare
- Înapoi la începuturi – Transformers One
- Un geniu atemporal – Leo, marele inventator
- Speak No Evil: un thriller intens şi cinstit
Dosarele X
-
Al 13-lea războinic, între eşec monumental şi film exemplar
Iată motivul inedit pentru care unul dintre cele mai mari eşecuri de casă din istorie revine în atenţie - Trei greşeli omniprezente în filme şi seriale
- Limba noastră-i o comoară şi Hollywood-ul îşi bate joc de ea
- Poveşti roz pe ecran, dar sumbre în realitate: cazul The Blind Side
- Florian Munteanu, al patrulea român pe afişul unui blockbuster hollywoodian
CineCloud
Michael Rosenbaum
Terence Hill
McKenzie Westmore
Marimar
Baabul
Four Christmases
Beauty and the Beast
Mike Vogel
Bianca Brad
Caccia al re - La narcotici
Marisa Miller
In the Beginning
The Salvation
Italia Ricci
U-571
Jessalyn Wanlim
Leonid Doni
Tales from the Crypt
Zeus and Roxanne
Muchacha italiana viene a casarse
Jurm
Sicario
Lethal Weapon
Haunted House 6D
Sacrificiul
Flavia Hojda
Santiago of the Seas
Wrong Turn
While She Was Out
Nacho Libre
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Woodwalkers
- Heureux gagnants
- Între tăcere și păcat
- The Witcher: Sirens of the Deep
- Den of Thieves 2: Pantera
- Territory
- Blitz
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- The Jester from Transylvania
- La bête
- Weekend in Taipei
- Zăpadă, Ceai și Dragoste 2: Cu puțin noroc
- Anul Nou care n-a fost
- El maestro que prometió el mar
- Sterben
- Joker: Folie à Deux
- Trei kilometri până la capătul lumii
- Spre punctul G
- The Silent Hour
- Die Schule der magischen Tiere
- Clara
- Boku no Hîrô Akademia za Mûbî Yuâ Nekusuto
- We Live in Time
- The Apprentice
- Retreat Vama Veche
- The Wild Robot
- Smile 2
- Goodrich
- Candidatul perfect
- Vogter
- 200% Wolf
- MadS
- Holy Week
- Venom: The Last Dance
- Absolution
- Volveréis
- Panda Bear in Africa
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Apocalipsa după şoferi
Părerea ta
Spune-ţi părereaMai ERA nevoie to give blackberry in the mouth cuvinte ca "foarte bun" sau "excelent"?
(Cred cä un domn pe care-l cunoastem bine amândoi a si înteles deja! :P )