Totul despre Evil Dead

de Ştefan Dobroiu în 8 Ian 2013
Totul despre Evil Dead

Acum mai bine de trei decenii, un Sam Raimi (regizorul trilogiei Spider Man) de doar 22 de ani lansa Cartea morţilor, un horror făcut cu doar 90.000 de dolari şi un parcurs cinematografic de invidiat. Lăudat de cele mai importante voci ale genului (printre care Stephen King) şi proiectat în 1982 la Cannes, filmul avea să aibă parte de o distribuţie internaţională, devenind o producţie cult şi iniţiind o adevărată franciză media. Dacă ai văzut filmul recent, ai observat probabil că efectele speciale sunt mai mult decât prăfuite, aşa că acum cu greu ai putea găsi un candidat mai bun pentru un remake.

Noul Evil Dead păstrează premisa originalului: cinci prieteni ajung într-o cabană din pădure, unde descoperă o Carte sumeriană a morţilor. Înregistrarea audio a unor incantanţii va trezi la viaţă prezenţe demonice, iar cei cinci vor deveni protagoniştii unor episoade de o violenţă extremă. Dintre ei, se subînţelege de la început, unul singur va supravieţui.

Deşi a mai reînnodat legătura cu horror-ul de-a lungul ultimilor 30 de ani (cel mai bun exemplu recent este Drag Me to Hell), Sam Raimi a preferat să nu regizeze remake-ul, poziţia din spatele camerei de luat vederi revenindu-i uruguayanului Fede Álvarez. Acesta a devenit celebru la doar 30 de ani, când scurtmetrajul său Panic Attack!, despre roboţi gigantici care atacă oraşul Montevideo, a luat pe nepregătite publicul internaţional. Scurtul realizat cu un buget de doar 300 de dolari i-a atras atenţia lui Raimi, care l-a invitat pe Álvarez la Hollywood, oferindu-i un contract de 30 de milioane de dolari pentru transformarea proiectului într-un lungmetraj. Nu e greu să-ţi imaginezi prietenia legată între cei doi regizori, având în vedere că Raimi şi-a început şi el cariera cu The Evil Dead, un film venit atunci parcă de nicăieri. Cu atâţia roboţi aşteptaţi pe ecrane, printre care şi cei din Pacific Rim, blockbuster pus de noi pe lista celor mai aşteptate premiere ale lui 2013 (o găseşti AICI), Sam Raimi şi Fede Álvarez au considerat mai nimerit să se ocupe de Evil Dead înainte de a ataca cinematografic cine ştie ce metropolă a lumii.

Ce garantează trecutul regizoral al lui Fede Álvarez este că Evil Dead nu se va baza foarte mult pe efecte speciale de ultimă generaţie. O declaraţie recentă a uruguayanului confirmă aşteptările: "Nu am folosit deloc grafica computerizată în film. Nu există CGI în Evil Dead. Tot ceea ce veţi vede este real, lucru care a fost extrem de solicitant", a spus el. "Am avut la un moment dat o scenă foarte lungă, pentru care am filmat 70 de nopţi. Există un motiv pentru care mulţi folosesc CGI-ul. Este mai rapid şi mai ieftin, dar eu urăsc treaba asta. Am căutat să apelăm la trucuri care să ofere iluzia realităţii. Am cam forţat limitele în sensul acesta, încercând să venim cu ceva inovator în ceea ce priveşte crearea iluziilor", a continuat Álvarez.

Dacă te uiţi la trailerul de mai jos, îţi poţi da seama că, cel puţin din punctul de vedere al efectelor speciale, pariul i-a reuşit regizorului. Nu ne dăm seama cum va funcţiona filmul la nivel de poveste, dar secvenţele din trailer chiar arată convingător şi ceva ne spune că o să tresărim de câteva ori pe scaunul de cinema în timpul vizionării. Te poţi aştepta încă de acum la un rating "Interzis minorilor", mai ales că trailerul nu pare să conţină o scenă comentată de regizor: "Filmul are o scenă specială de final, una extrem de sângeroasă. Am vrut să fie chiar cea mai sângeroasă scenă făcută vreodată. Şi cred că este”, a avertizat el.

Vom vedea din 10 mai înfruntarea dintre demoni şi protagoniştii interpretaţi de Shiloh Fernandez, Jessica Lucas, Jane Levy, Lou Taylor Pucci şi Elizabeth Blackmore. Care dintre ei va supravieţui?

Cum ţi se pare trailerul? De la ce alt horror al lui 2013 mai ai aşteptări mari?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 8 ianuarie 2013 10:42
Eu zic ca trailerul ar trebui interzis minorilor , iar filmul interzis adultilor cu mai mult de 13 ,4 neuroni in dotare:))
RaduLemon pe 8 ianuarie 2013 11:09
am 13 ani si am vazut trailerul...pe mn nu ma mai surprinde nimic,cunosc filmul de la o emisiune online,prezentatorul emisiunii a vazut primul film la 7 ani...citez"Serios,o pitipoanca violata de o f*cking salcie e ultimul lucru pe care un copil de 7 ani vrea sa-l vada."
alexcretu75 pe 8 ianuarie 2013 20:55
3lar
CosminHorrorMaster pe 8 ianuarie 2013 11:39
Cei care vin sa-si dea cu parerea, sa vada mai intai originalul (ambele, caci 1=2) si dupa aceea sa comenteze de remake.
Sebastian96 pe 8 ianuarie 2013 12:42
God,abia astept sa apara..!
MikkaelWolfganger pe 8 ianuarie 2013 12:58
Genul de film pe care il vezi cu baietii si de care faceti bascalie in timp ce savurati o bere.Mi se pare ca prea vrea sa socheze trailer-ul asta,Inainte filmele horror erau mai subtile.Te seperiau si fara doua cisterne de sange.Te speriau prin atmosfera.Horror-ul de azi se axeaza prea mult pe kill-uri si prea putin pe senzatia pe care ti-o transmite filmul.O sa vad probabil si filmul asta, dar cu siguranta nu in cinema.
Miiku pe 8 ianuarie 2013 13:46
Pare bun filmu` din trailer, ramane de vazut. :)
alex_il_fenomeno pe 8 ianuarie 2013 13:57
Arata foarte bine, din ce se vede.
Bayard pe 8 ianuarie 2013 14:06
The Cabin in the Woods are in mare aceeasi poveste si a aparut foarte recent. Macar acolo exista si o poveste in spate, casa mecanizata (bineinteles era totul dat in trailer, dar daca nu-l vazusei puteai fi surprins). La asta de ce sa te uiti?? sa vezi daca ghicesti de la inceput care scapa??
catalin_cj pe 8 ianuarie 2013 16:31
asta e un remake dupa un film reusit. cel la care te referi tu e o porcarie cu etaj. acum, daca ai vazut originalul e clar ca sti despre ce e vorba si in asta. dar dupa cum spune si splotul, sensul remake-ului nu e sa te surpinda ci sa reinnoiasca filmul.
Infinity pe 8 ianuarie 2013 14:45
O panarama scarboasa! X(
andystarx pe 8 ianuarie 2013 16:02
va fi un horror adevarat ,dupa parerea mea 1-2-3 sunt cele mai bune filme horror vazute vreodata ! vom vedea daca se va ridica la nivelul acelor filme sau chiar le va depasi !
AndreBlack pe 8 ianuarie 2013 16:46
Cred ca o sa fie un horror foarte bun . Asta spune trailer-ul , acuma mai avem de asteptat .
alexcretu75 pe 8 ianuarie 2013 20:56
ooo da deabia astept

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells