The Spy Who Dumped Me, comedie trăsnită cu spioni

de Gloria Sauciuc în 21 Aug 2018
În lipsa gadgeturilor spectaculoase, a abordării unor subiecte grave ori a subtilității, The Spy... își joacă toate cărțile pe gaguri

The Spy Who Dumped Me răstoarnă tiparele filmelor de spionaj cu două eroine improbabile, întâmplări neverosimile dar poveste ancorată în realitate la care ajungi să râzi isteric - mai ales datorită talentului parodic al lui Kate McKinnon.

Antagonistul central e multă vreme ascuns publicului, dar giumbușlucurile protagonistelor și defilarea de personaje negative care mai de care mai ciudate ne distrag atenția și interesul de a afla cu cine au de-a face, de fapt, eroinele.

The Spy... începe ca un film cu spioni tratat cu toată seriozitatea, după care intră în acțiune protagonistele, iar tot ce fac ele e trăsnit, amuzant, ireverențios și, privit dinafara, foarte distractiv.

În lipsa gadgeturilor, a abordării unor subiecte grave ori a subtilității, The Spy... își joacă toate cărțile pe gaguri. Comedia pastișează locuri comune ale filmelor de acțiune dându-le o finalitate absurdă. Ce era grav și serios într-un film de ațiune - ca urmăririle cu motociclete și mașini ori o scenă complexă de luptă cu împușcături pentru recuperarea unei valize, are mereu inserat un factor ridicol, absurd, trăsnit care provoacă hohote de râs.

Eroinele sunt flegmatica Audrey (Mila Kunis), vânzătoare la supermarket, care își ocupă timpul liber jucând jocuri pe calculator, dar cu un simț al datoriei ce o aruncă în vâltoarea unor treburi de agenți CIA și colerica Morgan (Kate McKinnon, explozivă) actriţă aspirantă, care se aruncă în cele mai riscante situaţii. Cele două prietene se trezesc prinse în mijlocul unei conspirații internaționale, atunci când fostul iubit (Justin Theroux) al lui Audrey apare la ușa ei cu o echipă de asasini nemiloşi pe urmele sale.

Fanii serialului Ourlander îl vor sorbi din ochi pe chipeșul Sam Heughan, aici în rol de agent care încearcă să salveze situația.

Povestea le aruncă pe eroine din America în Europa, în efortul lor de a duce la capăt o misiune dată de iubitul lui Audrey cu limbă de moarte. Cele două femei ajung să cunoască lumea gangsterilor și - încet-încet - prin gustul muncii de agent sub acoperire.

Exploreaza subiecte similare:

The Spy Who Dumped Me, Mila Kunis, Justin Theroux, Kate McKinnon, Sam Heughan

Alte știri din cinema

The Bad Guys 2: răufăcător sau erou?

Cei cinci infractori de la Dreamworks se întorc pentru o nouă poveste plină de acțiune și aventură. Dar acum băieții răi au devenit cu adevărat buni? Sau doar încearcă?

Kelley Mack din The Walking Dead şi-a pierdut viaţa la doar 33 de ani

Actriţa mai apăruse în serialele 9-1-1 şi Chicago Med

Jason Momoa dă lovitura cu Chief of War

Violenta miniserie aduce la viaţă războiul de unificare al arhipelagului hawaiian

Vara lui 2026: succese şi eşecuri la box office

Fantastic Four are parte de un al doilea weekend dezamăgitor, iar F1 devine cel mai mare succes al lui Brad Pitt

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells