Shannen Doherty împărtășește experiența ei, în luna dedicată conștientizării pericolului cancerului de sân

10 Oct 2021
„Oamenii cu stadiul patru sunt concediați imediat”

Shannen Doherty a postat imagini cu ea însăși de la data primului și celui de-al doilea diagnostic de cancer, cu speranța că „toți vom fi mai pregătiți și mai familiarizați cu modul în care arată cancerul”. Imaginile postate pe Instagram în Luna conștientizării cancerului de sân, o surprind în cursul tratamentului urmat. În prima dintre ele, un selfie, Doherty este surprinsă sângerând din nas, în timp ce în cea de-a doua, o poză făcută de către altcineva, actrița este în pat în pijama.

„Este drăguț? Nu, dar așa arată adevărul și speranța mea este ca arătând acestea să fim cu toții mai educați, mai conștienți de modul în care se prezintă cancerul”, descria actrița imaginile.

Actrița a continuat relatând că prin postarea imaginilor ea speră că poate încuraja și pe alte persoane nu doar să meargă în mod regulat la control dar și să „depășească frica și să înfrunte tot ceea ce ar putea avea în față”.

Actrița apoi a descris în detaliu prima și cea de-a doua experiență cu cancerul, începând din 2015, atunci când a fost diagnosticată cu cancer la sân. „Am avut o mastectomie și am făcut chimioterapie și radioterapie. Îmi curgea sânge din nas de la chimioterapie. Nu cred că vreunul din voi a trecut prin asta. Eram mai mult decât extenuată”.

„M-am înveselit îmbrăcându-mă în niște pijamale haioase pe care Kristy, prietena mea, mi le-a dat”, a continuat, referindu-se la pijamalele Sesame Street din cea de-a doua poză. „M-au înveselit? Da!! Lol. Eram ridicolă și în acea situație ridicolă, am putut să râd de mine însămi...”

Eu, ca actor, am acum așa o bogație de emoții pe care să le explorez și să le joc pe ecran...

Doherty, care a anunțat anul trecut că are cancer de sân în stadiu patru după ce, în 2017, intrase în remisie, a continuat spunând că „umorul m-a ajutat să trec prin ceea ce părea imposibil” și că speră că „vom găsi cu toții umor în imposibil.”

Pozele lui Doherty vin în continuarea mai multor interviuri în care actrița a relatat despre decizia ei de a continu lucrul în timp ce se luptă cu cancerul în stadiul patru. Aceasta include un interviu la The Kelly Clarkson Show, unde relata că diagnosticul a dus la concedierea ei, chiar dacă descoperise „o întreaga gamă de emoții” ca actor.

„Oamenii cu stadiul patru sunt concediați imediat”, relata ea... „Sunt abandonați de către asiguratori, de către medici, sunt concediați de către angajatori - și într-adevăr, atunci când ți se întâmplă așa ceva, probabil muncești deja mai mult ca niciodată...”

Exploreaza subiecte similare:

Shannen Doherty

Alte știri din cinema

Să facem cunoștință cu Eternii! Tot ce știm despre Ikaris

Eternals/Eternii va rula în avanpremiera din 4 noiembrie, în formatele 3D, IMAX 3D, 4DX și Dolby Atmos

Dune, în premieră la Happy Cinema și After 2 pe platforma de streaming a cinematografului

Rețeaua Happy Cinema are săli în București, Buzău, Focșani, Alexandria, Bistrița, Bacău, Vaslui și Botoșani

Cinemagia recomandă 3 filme horror asiatice.

Recomandări pentru o noapte albă de Halloween: 3+1 bijuterii ale cinemaului horror asiatic

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc - propunerea României pentru premiile Oscar

Filmul, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional”

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells