Prima zi de SFF

de SFF în 18 Sep 2009
Prima zi de SFF

Ziua a fost agitată, mai ales în privinţa organizării SFF. Au sosit invitaţi, presă, lume bună. Printre cineaştii prezenţi au fost Alex Baciu (co-scenarist la Boogie), Maria Popistaşu şi Cătălin Muşat (regizor Ciobanul zburător). Din păcate, Maia Morgenstern nu ne-a mai onorat cu prezenţa, din motive personale.

Ora 17 ne-a regăsit pe toţi, invitaţi, presă, staff, sărbătorind în cerc restrâns deschiderea evenimentului. Dl. Primar al Municipiului Sighişoara, Dorin Dăneşan, a mulţumit Fundaţiei Române pentru Educaţie şi Educatori pentru iniţiativa de a demara un astfel de proiect aici, iar Adrian Titieni, directorul evenimentului, şi-a declarat cu optimism speranţa pentru evoluţia festivalului în viitor. Sanda Foamete, SNR Manager pe programe educaţionale la Microsoft România, a prezentat filmele pe care le vom viziona în cadrul workshop-ului de azi, 18 septembrie, începând cu ora 12.

Deschiderea publică a avut loc în Piaţa Cetăţii, în faţa ecranului pe care, câteva minute mai târziu, s-a proiectat 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. Dl. Primar şi-a motivat alegerea de a susţine SFF prin oportunităţile oferite de un astfel de eveniment: promovarea turismului şi a culturii în plan local. Adrian Titieni a insistat asupra evoluţiei optime a conceptului şi a mulţumit autorităţilor implicate.

Tot atunci au fost premiaţi câştigătorii concursului cu... surpriză, un cadou din partea Microsoft. Un mouse şi o tastatură pentru fiecare, înmânate de Sanda Foamete, care i-a invitat pe toţi cei prezenţi la workshop-ul de astăzi. Andreea Mironiuc, realizatoare a clipului împreună cu Bogdan Pecete, şi-a exprimat şi ea încântarea de a fi invitată la festival şi de a participa la concus.

A început apoi mult aşteptatul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. Elementul neprevăzut al serii a fost un spectaculos foc de artificii care a destins atmosfera după proiecţie.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells