Prima imagine și data lansării pentru serialul Lord of the Rings au fost dezvăluite

de Marina Florea în 3 Aug 2021
Serialul aduce pentru prima oară pe marele ecran celebrul al doilea Ev al Pământului de Mijloc al lui Tolkien

Debutul săptămânii a adus vești despre Pământul de Mijloc, la ani distanță de ultima producție din acest univers lansată pe marile ecrane. Astfel, serialul Lord of the Rings, ambițiosul proiect al Amazon Studios, se va lansa în 240 de teritorii, pe Amazon Prime Video, la data de 2 septembrie 2022. Imaginea lansată este un cadru din primul episod, înfățișând un personaj necunoscut privind spre o maiestuoasă cetate, posibil Minas Tirith din ținutul Gondor ori - după cum afirmă un cititor Cinemagia - orașul Gondolin, înainte ca acesta să fie distrus.

Dezvoltat de către J.D. Payne și Patrick McKay, serialul The Lord of the Rings este descris drept „o dramă epopeică”, una plasată în cel de-al doilea ev al Pamântului de Mijloc, la mii de ani cronologic înaintea acțiunii din seria de filme Stăpânul Inelelor.

Serialul aduce pentru prima oară pe micul ecran celebrul al doilea ev al Pământului de Mijloc al lui Tolkien. Începând într-un moment de relativă pace, serialul urmărește un ansamblu de personaje, unele familiare, altele noi, pe măsură ce acestea se vor confrunta cu o forță a răului care reapare în Pamântul de Mijloc. TheOneRing scrie că primul sezon s-ar centra pe tânărul Aragorn. Pe de altă parte, succesul uriaș al jocului video Shadow of Mordor printre cei mai tineri fani ai Stăpânului Inelelor i-ar putea convinge pe scenariști să centreze povestea pe Minele din Moria.

Dezvoltarea serialului a început în 2017. În luna noiembrie a acelui an, Amazon a achiziționat drepturile de televiziune pentru Lord of the Rings pentru aproape 250 de milioane de dolari. Ulterior, studiourile s-au angajat să realizeze o producție cuprinzând cinci sezoane, cu o valoare de circa 1 miliard de dolari. Considerând acest angajament, Amazon Original intră în istorie cu cel mai costisitor serial TV produs vreodată. Producția sezonului 1 a demarat în Auckland (cel mai mare oraș din Noua Zeelandă) în februarie 2020, însă a fost oprită timp de luni întregi în contextul pandemiei de Covid-19.

John D. Payne și Patrick McKay, creatorii și producătorii executivi ai acestuia, au declarat - menționând și perioada în care se va desfășura acțiunea: „În căutarea locurilor perfecte de filmare, care să redea frumusețea primordială a celui de-Al Doilea ev al Pământului de Mijloc, știam că trebuie să dăm de un ținut maiestuos, cu zone aproape neatinse de coastă, de munți și de păduri, un loc ce poate oferi, printre altele, logistică și profesioniști de primă clasă. Ne face mare plăcere să confirmăm faptul că Noua Zeelandă va fi casa noastră pentru serialul ce va avea la bază poveștile Stăpânul Inelelor ale lui J.R.R. Tolkien”.

J.A. Bayona, cunoscut pentru Jurassic World: Fallen Kingdom, A Monster Calls, The Impossible și The Orphanage, a semnat un contract ce îl pune la cârma primelor două episoade ale serialului, pe lângă calitatea sa de producător executiv. Regizorul serialului The Witcher, Charlotte Brändström, va semna regia altor două.

Serialul va explora evenimente petrecute cu mult timp înaintea celor din The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring.

Exploreaza subiecte similare:

Patrick McKay, The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring, Charlotte Brändström, J.R.R. Tolkien, The Lord of the Rings

Alte știri din cinema

Cinemagia recomandă 3 scurtmetraje inedite de pe Youtube

Trei scurtmetraje multipremiate, disponibile gratis, online: Wasp, Casus Belli, Plastic Bag

Retrospectiva 007: desecretizarea dosarului lui James Bond

Săptămâna viitoare, pe 1 octombrie, are loc lansarea ultimului film James Bond, No Time to Die/Nu e vreme de murit. Nu e vreme de pierdut, așa că hai să încheiem turul muzeului virtual James Bond.

România Sălbatică ajunge în aproape 40 de orașe în a doua săptămână de la lansare

Documentarul este un demers unic pentru țara noastră și s-a bucurat încă de la început de susținerea specialiștilor din ONG-urile de mediu

Otto Barbarul: cronica unei sinucideri anunțate

Debutul în lungmetraj al Ruxandrei Ghițescu aduce în discuție posibilitatea unei punți între generații, dar atinge și o temă-capcană: fantezia sinuciderii

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells