Natalie Portman devine Prima Doamnă a Statelor Unite

de Cristina Grigore în 15 Mai 2015
Actriţa va interpreta un rol popular la Hollywood, cel al lui Jackie Kennedy, soţia preşedintelui John F. Kennedy

Natalie Portman se pregăteşte să revină pe marile ecrane cu Jane Got a Gun şi Knight of Cups, însă o mulţime de alte producţii captivante s-au adunat în orarul său de lucru.

După ce a fost anunţată recent în distribuţia lui Annihilation, un thriller SF în regia lui Alex Garland şi în On the Basis of Sex, despre cea de-a doua femeie numită magistrat al Curţii Supreme de Justiţie a SUA, Ruth Bader Ginsburg, actriţa a primit un rol considerat deja a avea potenţial de Oscar, cel al lui Jackie Kennedy.

Potrivit TheVulture.com, filmul, intitulat Jackie, va urmări drama Primei Doamne a Statelor Unite în cele patru zile după asasinarea preşedintelui John F. Kennedy, petrecută în 1963, în Dallas. Este o perioadă despre care Jackie avea să spună că a pierdut „iubirea vieţii sale”, dar a câştigat ”dragostea unei întregi naţiuni”.

Filmul este un proiect iniţiat în 2010 de fostul regizor al lui Black Swan, Darren Aronofsky – pentru care Portman a câştigat un Oscar cu rolul central. Cineastul o dorea pe atunci ca protagonistă pe Rachel Weisz. Scaunul regizoral a revenit acum lui Pablo Larrain, Aronofsky urmând să fie unul dintre producători.

Katie Holmes şi Minka Kelly au interpretat-o recent pe Jackie Kennedy în miniseria The Kennedys, respectiv drama biografică The Butler.

Exploreaza subiecte similare:

Natalie Portman, Jackie

Alte știri din cinema

The Bad Guys 2: răufăcător sau erou?

Cei cinci infractori de la Dreamworks se întorc pentru o nouă poveste plină de acțiune și aventură. Dar acum băieții răi au devenit cu adevărat buni? Sau doar încearcă?

Kelley Mack din The Walking Dead şi-a pierdut viaţa la doar 33 de ani

Actriţa mai apăruse în serialele 9-1-1 şi Chicago Med

Jason Momoa dă lovitura cu Chief of War

Violenta miniserie aduce la viaţă războiul de unificare al arhipelagului hawaiian

Vara lui 2026: succese şi eşecuri la box office

Fantastic Four are parte de un al doilea weekend dezamăgitor, iar F1 devine cel mai mare succes al lui Brad Pitt

Părerea ta

Spune-ţi părerea
radu3455 pe 15 mai 2015 10:44
mi-e dor sa o vad pe Natalie intr-un film,abia astept
Shadow_Master pe 17 mai 2015 11:40
Cand am citit titlul am crezut ca se marita cu presedintele:))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells