Jason Momoa joacă rolul principal în noul serial Apple TV Chief of War

de Marina Florea în 11 Apr 2022
Povestea eroică, fără precedent, a unificării și colonizarea insulelor Hawaii din punctul de vedere al unui localnic

Pe lângă un nou sezon din drama SF postapocaliptică See, actorul din Aquaman, Jason Momoa, revine pe Apple TV+ pentru o miniserie, Chief of War, care a primit comanda de a avea premiera direct pe streaming.

Creat de către Momoa și de Thomas Pa’a Sibbett, cu scenariul, producția executivă semnate de Momoa și tot cu el în rolul principal, serialul de opt episoade surprinde „povestea eroică, fără precedent, a unificării și colonizarea insulelor Hawaii din punctul de vedere al unui localnic.”

Chief of War anunță o premieră în cariera lui Momoa - acesta semnează un scenariu de televiziune. El și cu Sibbett vor semna producția executivă alături de Francis Lawrence, Peter Chernin, Jenno Topping, Erik Holmberg și de producătorul Doug Jung.

Momoa a încheiat filmările la cel de-al treilea sezon din See în noiembrie, deși Apple încă nu a anunțat data premierei. Urmează să apară pe marele ecran în Slumberland al lui Francis Lawrence, iar filmul DC Aquaman The Lost Kingdom urmează în 2023, alături de un rol negativ în Fast & Furious 10.

 

Exploreaza subiecte similare:

Jason Momoa, Aquaman 2, Fast & Furious 10

Alte știri din cinema

The Bad Guys 2: răufăcător sau erou?

Cei cinci infractori de la Dreamworks se întorc pentru o nouă poveste plină de acțiune și aventură. Dar acum băieții răi au devenit cu adevărat buni? Sau doar încearcă?

Kelley Mack din The Walking Dead şi-a pierdut viaţa la doar 33 de ani

Actriţa mai apăruse în serialele 9-1-1 şi Chicago Med

Jason Momoa dă lovitura cu Chief of War

Violenta miniserie aduce la viaţă războiul de unificare al arhipelagului hawaiian

Vara lui 2026: succese şi eşecuri la box office

Fantastic Four are parte de un al doilea weekend dezamăgitor, iar F1 devine cel mai mare succes al lui Brad Pitt

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells