Nu este ușor să realizezi o comedie romantică bună. Filmele care aparțin genului trebuie să echilibreze o poveste captivantă, cu umor bine dozat, și o relație romantică care să emoționeze și să capteze empatia publicului. El favor/Favoarea reușește să construiască o poveste amoroasă simpatică, însă efortul de a ironiza problemele bogaților este subminat de personaje ridicole și glume previzibile.
Povestea urmărește familia Gallardo, care își petrece verile la casa lor de vacanță, sub atenta grijă a bonei Amparito. Printr-un montaj rapid, aflăm că aceasta a avut grijă de cei trei copii, Teresa (Inma Cuesta), Benja (Diego Martín) și Aura (Sara Sálamo), până când ei au crescut și s-au îndepărtat de ea. Acum adulți, aceștia sunt reuniți de tatăl lor, Carlos (Gonzalo de Castro), pentru a le da vestea că Amparito a murit.
Întorcându-se la reședința lor de vară pentru a participa la înmormântare și a-l susține moral pe Tomás (Alfonso Bassave), fiul decedatei, cei trei află la citirea testamentului că Amparito le cere o ultimă favoare: să fie înmormântată în cripta familiei. Fiind împotriva acestei dorințe, ei primesc câte o scrisoare în care li se dezvăluie secretele, inclusiv adevărul despre cine l-a ucis pe cățelușul lor din copilărie, Bruno.
Cu toate că premisa are potențial, Favoarea este o peliculă neobișnuită, iar satira socială, deși conține câteva momente amuzante, devine rapid previzibilă și slăbită de secvențe clișeice și ridicole.
Personajele principale, însă, reprezintă cea mai mare problemă a filmului. Aura și Benja sunt insuportabili încă de la primele scene, tratându-i pe cei din jur cu o aroganță greu de digerat. Aura, de exemplu, nici nu ajunge bine la restaurant că i se și adresează urât chelneriței. Benja, de asemenea, se comportă nepoliticos cu aceeași chelneriță, batjocorind-o că este prea lentă atunci când deschide umbrela pentru a-i feri de soare. Acest comportament exagerat îi face pe cei doi să fie niște personaje respingătoare, care nu stârnesc nici râsul, nici empatia publicului. Rămasă fără cuvinte, chelnerița pare să mimeze derutarea care cel mai probabil se află și pe fețele spectatorilor atunci când urmăresc un comportament atât de nesuferit și gratuit.
Totuși, filmul este parțial salvat de povestea romantică dintre Teresa și Tomás, fiul lui Amparito. Fiind singurii protagoniști agreabili, aceștia încep să petreacă timpul împreună și au chimie, deși potențiala lor relație poate fi compromisă de o veste pe care o primește Teresa. Interpretările actorilor reprezintă punctul forte aici: Inma Cuesta își joacă rolul cu naturalețe, găsind nuanțele potrivite atât pentru momentele comice, cât și pentru cele dramatice, iar Alfonso Bassave este expresiv, reacțiile sale faciale fiind sugestive și transmițând emoție.
Pelicula își dorește să fie inteligentă și stilizată, ceea ce se poate vedea și prin intermezzo-urile care combină voice-over-ul lui Amparito cu imagini simbolice de fiecare dată când unul dintre membrii familiei Gallardo primește câte o scrisoare. Însă, nici acest artificiu, nici finalul care încearcă să îmbunătățească părerea publicului despre Aura și Benja, nu reușesc să amelioreze pelicula per ansamblu.
Favoarea încearcă să surprindă drept o comedie romantică cu substrat satiric, dar se împotmolește în clișee și personaje antipatice. Cei care caută un rom-com plăcut ar putea găsi câteva momente drăguțe în relația dintre Tomás și Teresa, dar, în rest, filmul lasă de dorit.
Părerea ta
Spune-ţi părerea