Dwayne Johnson, în luptă cu un devastator cutremur

de Ştefan Dobroiu în 8 Dec 2014
Primele imagini din San Andreas îl arată pe actor în acţiune

Încă nu a început promovarea lui San Andreas, prin urmare acest disaster movie aşteptat pe ecrane pe 29 mai s-ar putea să nu se afle pe radarul fanilor genului. Empire a publicat astăzi primele imagini oficiale de la producţia filmului şi iată că ţi-l putem arăta şi noi pe forţosul Dwayne Johnson în acţiune.

Când un cutremur de nouă grade pe scara Richter sfâşie California pe falia San Andreas, un pilot de elicopter (Dwayne Johnson) lasă în urmă un Los Angeles în ruină pentru a zbura la San Francisco, în căutarea fiicei sale înstrăinate (Alexandra Daddario). Însoţit de fosta soţie (Carla Gugino), pilotul va avea de înfruntat înfiorătoarele consecinţe ale cataclismului care dărâmă din temelii metropola americană şi schimbă o dată pentru totdeauna faţa Californiei.

Distribuţia ar putea atrage atenţia în filmul lui Brad Peyton, responsabil pentru primele două filme Călătorie spre centrul Pământului. Ştim cu toţii lipiciul la public al lui Dwayne Johnson, iar în jurul său se află Carla Gugino, Alexandra Daddario, dar şi Kylie Minogue, Ioan Gruffudd (relansat de serialul Forever, detalii aici) şi Colton Haynes, tânăr actor devenit cunoscut datorită serialelor Teen Woolf şi Arrow.

Filmul va fi 3D, iar premiera românească va avea loc simultan cu cea americană.

Iată mai jos alte două imagini din film.

Exploreaza subiecte similare:

Dwayne Johnson, San Andreas, Colton Haynes, Alexandra Daddario, Carla Gugino, Ioan Gruffudd

Alte știri din cinema

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale

Cei doi actori îi interpretează pe regina Eleonora şi pe şeriful din Notthingham în producţia MGM+ în zece episoade

Când Peter Pan întâlnește SF-ul horror – Alien: Earth

Disponibil începând de astăzi pe Disney+, primul serial din celebra franciză Alien înspăimântă fanii de pretutindeni, care vor descoperi aceeași teroare specifică filmelor, dar și dileme morale

The Bad Guys 2: răufăcător sau erou?

Cei cinci infractori de la Dreamworks se întorc pentru o nouă poveste plină de acțiune și aventură. Dar acum băieții răi au devenit cu adevărat buni? Sau doar încearcă?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
tafalogugabriel pe 8 decembrie 2014 20:28
Nu ma astept ca filmul asta sa fie o capodopera,insa cu siguranta va fi un film distractiv de urmarit.Dwayne Johnson incepe sa imi placa din ce in ce mai tare,iar prezenta lui Colton Haynes,pe care il stiu si ador din seriale ca Arrow si Teen Wolf,cu siguranta va fi ceva interesant.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells