Chiar dacă asemănarea dintre ei nu sare în ochi la prima vedere, cariera cameleonică a lui Johnny Depp pare să confirme zvonul că actorul din Piraţii din Caraibe l-ar putea interpreta pe Frank Sinatra în filmul biografic regizat de Martin Scorsese. Numeroase site-uri de film l-au considerat în cărţi pe Leonardo DiCaprio, mai ales datorită relaţiei strânse dintre el şi regizor (roluri principale în ultimele patru filme ale lui Scorsese), dar Nikki Finke de la Deadline Hollywood Daily spune că studioul Universal are în vedere un nume şi mai mare de la Hollywood, Johnny Depp.
Universal sunt atât de mulţumiţi de prestaţia lui Depp din Public Enemies, unde actorul îl interpretează pe John Dillinger, gangsterul care a jefuit zeci de bănci în anii '30, încât s-ar putea să-i pună un serios băţ în roate lui Scorsese dacă acesta insistă să-l aibă pe Dicaprio pe generic. Depp nu va trebui să cânte în noul biopic, intitulat simplu Sinatra, căci monştenitorii cântăreţului i-au dat regizorului mână liberă şi intrare permanentă în colecţia de înregistrări a familiei, ceea ce a făcut deja presa să comenteze că s-ar putea să auzim cu această ocazie melodii în premieră.
Depp ar trebui să poarte celebrele pălării de fetru ale lui Sinatra (cum e şi cea purtată pe afişul la Public Enemies) şi să facă slalom printre frumuseţile vremii: între două concerte, Sinatra a avut relaţii şi a semnat contracte de căsătorie cu Ava Gardner, Mia Farrow, Judy Garland, Lauren Bacall sau Angie Dickinson. Deocamdată nu se ştie cât de lungă va fi perioada de timp acoperită de biopicul lui Scorsese, dar Tina, fiica cea mică a lui Frank Sinatra, promite că filmul va prezenta "adevărul" despre tatăl ei. Bine, probabil că asta înseamnă în primul rând că nu vom auzi nimic despre presupusele relaţii cu mafia şi gangsterii ale cântăreţului cunoscut şi sub numele de Ol' Blue Eyes, adică "bătrînu' Ochi Albaştri".
Care crezi că este mai potrivit pentru rol, Johnny Depp sau Leonardo DiCaprio?

Părerea ta
Spune-ţi părerea