Creatorii lui Game of Thrones vor face filme Star Wars, iar Emilia Clarke este încântată

de Cristina Grigore în 28 Mai 2018
Actriţa a explicat ce „forţă” creatoare specială vor aduce cei doi în universul aventurilor cu jedi

D.B. Weiss şi David Benioff, creatorii serialului Game of Thrones, au fost anunţati de ceva vreme la cârma unei serii de filme Star Wars. Detalii despre aceste pelicule nu au fost încă oferite, însă actriţa Emilia Clarke – care a avut roluri în celebrul serial, dar şi într-un film Star Wars – a ridicat gradul de entuziasm al fanilor cu o declaraţie în care se declara extrem de încântată de noul proiect al celor doi cineaşti.

„Vor face cu Star Wars ceea ce au făcut cu genul fantasy. Vor face oamenii să aprecieze şi mai mult acest univers SF, îmbinând toată puterea creatoare, talentul şi inteligenţa lor şi potenţând ceva ce era deja grozav. Abia aştept!”, a spus Clarke, citată de SyFy.com.

Potrivit site-ului oficial Star Wars, noua serie anunţată va fi separată de cea cu Luke Skywalker, dar şi de trilogia a cărei primă parte va fi regizată de Rian Johnson.

„Dan şi David sunt unii dintre cei mai buni povestitori ai zilelor noastre. Modul în care controlează personaje complexe, profunzimea elementelor istorice inserate şi mitologia bogată adusă în scenă vor depăşi bariere şi vor propulsa în direcţii noi universul Star Wars”, a declarat şi preşedinta LucasFilm, Kathleen Kennedy.

Benioff şi Wess vor începe lucrul la filmele Star Wars după lansarea celui de-al optulea şi ultim sezon al lui Game of Thrones (2019).

 

Copyright foto: Jeff Kravitz/FilmMagic/GettyImages.

Exploreaza subiecte similare:

Game of Thrones, D.B. Weiss, David Benioff, Emilia Clarke, Kathleen Kennedy

Alte știri din cinema

The Bad Guys 2: răufăcător sau erou?

Cei cinci infractori de la Dreamworks se întorc pentru o nouă poveste plină de acțiune și aventură. Dar acum băieții răi au devenit cu adevărat buni? Sau doar încearcă?

Kelley Mack din The Walking Dead şi-a pierdut viaţa la doar 33 de ani

Actriţa mai apăruse în serialele 9-1-1 şi Chicago Med

Jason Momoa dă lovitura cu Chief of War

Violenta miniserie aduce la viaţă războiul de unificare al arhipelagului hawaiian

Vara lui 2026: succese şi eşecuri la box office

Fantastic Four are parte de un al doilea weekend dezamăgitor, iar F1 devine cel mai mare succes al lui Brad Pitt

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 28 mai 2018 10:59
In sfârșit avem și vești bune în universul ”Star Wars”!!! Eu, unul, sunt acum ceva mai optimist...
cavallioty pe 28 mai 2018 17:10
in caz ca nu se schimba ceva(sa anuleze seria lui Rian),seria celor 2 va ajunge in cinematografe abia spre 2030

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells