Un vânător dă peste un cort făcut din material plastic ce conține
rămășițele mumificate ale unei persoane. Un jurnal detaliat găsit la
fața locului arată că omul s-a sinucis prin înfometare autoimpusă. Cine
era acest om și de ce s-a sinucis? Inspirat de acest caz real și de
nuvela Until I Am a Mummy, de Shimada Masahiko, în care insectele dau
indicii despre ultimele zile de viață ale unei persoane, regizorul
Peter Liechti ne conduce în lumea mumiilor, folosind elemente
experimentale.